Tulburările de tip deficit de atenţie şi hiperactivitate sunt manifestări la fel de frecvente ca în trecut, însă această problemă nu era remarcată şi dezbătută atât de stringent ca astăzi. Oricare dintre noi, ocazional, poate avea dificultăți în concentrarea și menținerea atenției. Pentru unele persoane, însă, aceste dificultăți sunt foarte persistente și interferează zilnic cu munca, cu relațiile sociale, cu viața de familie, astfel încât sunt privite ca o tulburare psihiatrică.
Definiţia şi criteriile de diagnostic ale deficitului de atenţie şi hiperactivităţii au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, datorită schimbărilor apărute în conceptualizarea acestei tulburări, însă fundamentul este reprezentat de un pattern persistent de neatenţie şi/sau hiperactivitate-impulsivitate.
Copiii cu ADHD sunt distrași ușor, nu finalizează ceea ce încep și nu sunt interesați de greșelile pe care le fac. Ei trec cu ușurință de la o activitate la alta și sunt instabili emoțional. Pe de altă parte, dispun de inteligență normală, în multe situații reușind să treacă peste momente dificile, ajutați de suportul mental. Mulți dintre acești copii sunt impulsivi. Ei par iritabili și neliniștiți, incapabili să tolereze frustrarea și sunt instabili emoțional. In general, acționează înainte de a gândi și nu își așteaptă rândul în timpul desfășurării unei activități. În conversație întrerup, vorbesc prea mult, prea repede și prea tare, spunând tot ce le trece prin minte.
Există 3 tipuri de ADHD:
1. Tipul predominant neatent: cu probleme de atenţie, distractibilitate, afectarea memoriei pe termen scurt şi a procesului de învăţare;
2. Tipul predominant hiperactiv: comportament impulsiv, autocontrol slab;
3. Tipul combinat: majoritatea copiilor cu ADHD intră în această categorie;
Deficitul de atenție se caracterizează prin:
• lipsa atenției la detalii sau greșeli inutile la serviciu ori în alte activități;
• dificultăți în menținerea atenției în timpul activităților desfășurate, cum ar fi cititul sau lectura de lungă durată;
• persoanele afectate nu par a asculta atunci când vorbiți direct cu ei;
• nu respectă instrucțiunile și nu reușesc să termine treburile la locul de muncă;
• au dificultăți în organizarea sarcinilor și a activităților- de exemplu, persoana poate fi împrăștiată și nu este capabilă să își gestioneze corespunzător timpul;
• evită sau resping sarcinile care necesită un efort mental susținut;
• pierd lucruri necesare realizării sarcinilor sau activităților, precum chei, portofele sau telefoane mobile;
• sunt ușor de distras de gânduri sau stimuli care nu au legătură cu activitatea pe care o fac;
• sunt uituci în activitățile zilnice, precum plătitul facturilor, respectarea întâlnirilor sau returnarea telefoanelor.
O persoană cu hiperactivitate - impulsivitate are următoarele manifestări:
• nervozitate, mișcatul mâinilor sau picioarelor, fâțâitul chiar și când stau pe scaun;
• se ridică de pe scaun în situații când ar trebui să stea jos;
• este neliniștit sau incapabil să stea locului pentru perioade mai lungi de timp;
• este incapabil să desfășoare activități de relaxare în liniște;
• vorbește excesiv;
• se grăbește cu răspunsul înainte ca întrebarea să fie terminată;
• are dificultăți în a-și aștepta rândul, de exemplu când stă la o coadă întrerupe sau deranjează alte persoane.
Simptome ADHD la preșcolar:
• Parcă este condus de un motor;
• Curiozitate exagerată;
• Joc gălăgios, distructiv;
• Solicită atenție exagerată din partea părintelui;
• Crize de furie frecvente, cooperare dificilă.
Simptome ADHD la școlar:
• Neliniștit, agitat, în continuă mișcare;
• Dificultăți în efectuarea sarcinilor școlare, performanță școlară scăzută;
• Nu se poate concentra sau este distras cu ușurință de stimuli;
• Dezorganizat, își pierde lucrurile, nu poate estima timpul;
• Dificultăți de a respecta regulile unui grup sau ale unui joc (dorește sa fie lider);
• Impulsiv, vorbește neîntrebat, nu-și așteaptă rândul îi întrerupe pe ceilalți
• Nu observă pericolele, frecvent suferă diverse accidente;
• Poate asocia tulburări de învățare, ticuri, enurezis.
Simptome ADHD la adolescent:
• Impulsiv, mai puțin hiperactiv;
• Neatent, plictisit, ușor de distras la stimuli;
• Comportament inadecvat la școală, refuz școlar, amânarea sarcinilor școlare;
• Probleme de disciplină în familie și la școală;
• Accese de furie, toleranță scăzută la frustrare;
• Nu recunoaște autoritatea și are relații tensionate cu cei de aceeași vârstă;
• Stimă de sine scăzută, risc de depresie;
• Risc de consum de substanțe, delicvență juvenilă.
Se estimează că incidența ADHD la copiii de vârstă școlară este de 3-7%, fiind mai frecvent întâlnită la băieţi. ADHD este o afecţiune cu incidenţă familială şi transmitere genetică: 15 - 25% dintre membrii familiilor (părinţi, fraţi) copiilor cu ADHD au această afecţiune şi până la 50% dintre copiii ai căror părinţi au ADHD pot prezenta la rândul lor afecţiunea.
Deficitul în sfera atenţiei şi hiperactivităţii şi alte manifestări ca impulsivitatea sau funcţiile executive deficitare, îi expun pe elevi riscului performanţei şcolare scăzute. Elevii cu deficit de atenţie şi hiperactivitate îşi însuşesc mai greu deprinderile de organizare, planificare, management al timpului, în comparaţie cu colegii lor, care nu prezintă astfel de tulburări.
Ceea ce diferențiază elevii cu deficit de atenţie şi hiperactivitate de cei cu o dezvoltare normală este frecvenţa şi intensitatea cu care apar tulburările comportamentale, elementele predominante la şcolarul mic fiind neastâmpărul şi neliniştea excesivă. Neatenţia şi impulsivitatea pot contribui la rezolvarea neadecvată a sarcinilor şi instrucţiunilor trasate sau efectuarea neglijentă a activităţii repartizate.
Prof. Dr. Thomas Zentall (1985) argumenta că hiperactivitatea se produce de la niveluri joase de excitație și servește la menținerea unui nivel optim. Cercetări mult mai recente, teoretizând pe marginea sindromului deficitului de atenție, au localizat inhibiția comportamentală ca un deficit central al tulburării.
ADHD include un deficit in inhibiția comportamentului. In acest sens s-a construit un model teoretic care leagă inhibiția comportamentală de patru funcții neurologice care apar și depind de execuția lor efectivă:
a. Memoria de lucru;
b. Autoreglarea arousal-ului emoțional;
c. Internalizarea vorbirii;
d. Reconstituirea.
ADHD ar putea fi asociat cu deteriorarea secundară a acestor patru abilități executive. Inhibiția comportamentală este specifică, ca deficiență centrală în ADHD. Se propune un model care să realizeze o legătură între inhibiția răspunsului și cele patru funcții executive care depind de această inhibiție pentru performanța lor efectivă. Aceste patru funcții servesc la aducerea comportamentului sub controlul informațiilor reprezentate intern și a acțiunilor auto- direcționate. Astfel, cele patru funcții, permit acțiuni direcționate mai bine și sarcini mai persistente.
Funcțiile executive au o influență decisivă asupra modului în care noi ne comportăm în viața de zi cu zi. Ele sunt responsabile de modul nostru particular în care reacționăm. Acțiunea lor face posibil ca date provenind de la procese cognitive diferite să fie inter-relaționate și să sprijine coerența unui comportament orientat către scop. Funcțiile executive sunt răspunzătoare de controlul cognitiv din creier, de comportamentul de auto-reglare.
Thomas Brown (2005) folosește metafora orchestrei fără dirijor pentru a conceptualiza rolul funcțiilor executive. "Imaginați-vă o orchestră simfonică în care fiecare muzician cântă foarte bine la instrumentul sau, dar pentru că nu există un dirijor care să coordoneze ordinea în care instrumentele interpretează, acestea încep toate în același timp și sunetele se suprapun producând zgomot, nu muzică." Succesul acestor copii în anumite activități indică faptul că ei nu sunt în totalitate incapabili să-și folosească atenția. Principală dificultate fiind inabilitatea cronică de a activa și gestiona anumite funcții în diverse moduri și perioade de timp.
Diagnosticul ADHD este stabilit doar de către medicul specialist psihiatru de copii și adolescenți, în colaborare cu psihologul clinician, dar cei care observă primii manifestările copilului sunt părinții, bunicii, educatorii, învățătorii sau alte persoane implicate în îngrijirea și educația acestuia. Pentru stabilirea diagnosticului, medicul specialist face o evaluare complexă, bazată pe observația clinică și pe informațiile obținute direct de la copil, părinți și educatori, iar psihologul clinician evaluează funcțiile executive cu ajutorul unor teste psihologice specifice.
Intensitatea simptomelor ADHD este influențată de o serie de factori contextuali și de particularitățile sarciniilor pe care copilul le realizează. De exemplu, comportamentul copiilor cu ADHD este mult mai problematic pe parcursul activităților prelungite (de ex. efectuare temelor) sau în contexte care implică respectarea unor reguli, mai ales dacă este implicată evaluarea și critica publică (biserică, restaurant), decât în situațiile de joc liber (ex. pauze, excursii). În acest sens, orice modificare comportamentală trebuie să înceapă cu o analiză funcțională a acelei manifestări.
Dr. Frederic Kochman, pedo-psihiatru, autorul volumului „Cum să trăim mai bine cu un copil hiperactiv”, afirmă că „părinţii trebuie să devină experţi în această afecţiune”. Ei trebuie să îşi adapteze comportamentul şi metodele educative în funcţie de situaţia copilului. Este bine să înveţe tehnici de comunicare în situaţii de criză, exerciţii de relaxare, ca să nu mai vorbim de cunoaşterea posibilităţilor terapeutice în ceea ce priveşte controlul ADHD.
Măsuri de intervenție recomandate:
Activități realizate de cadrul didactic de la clasă:
- Chiar din prima zi, profesorul trebuie să stabilească clar regulile clasei şi să le transmită copilului alături de consecinţele logice de pedeapsă sau de recompensă.
- Copilul trebuie aşezat în bancă, ferit de elemente distractoare, aproape de cadrul didactic, pentru a fi monitorizat şi încurajat, sau lângă un copil, care este atent şi concentrat.
- O structură dreaptă, dar fermă, este esenţială în activităţile de fiecare zi şi rutina trebuie păstrată cu stricteţe. Aceasta ajută copilul să înţeleagă ce se aşteaptă de la el şi să ştie că munca şi comportamentul lui este atent monitorizat. Aceşti copii răspund foarte bine la Regula celor trei „R”: rutină, regularitate şi repetiţie.
- Foarte des, aceşti copii au o stimă de sine scăzută şi de aceea au tendinţa să fie singuratici, izolaţi, ceea ce îi expune la riscul să fie victimizaţi de către alţii. Pe de altă parte, unii pot să fie agresivi cu colegii şi necesită o monitorizare atentă a comportamentului. În acest caz, distragerea copilului şi implicarea lui în altă activitate, este cel mai bun mod de rezolvare a conflictelor. Abilitatea lor scăzută de a face faţă schimbărilor poate fi astfel folosită într-un mod pozitiv ajutându-i să iasă dintr-o potenţială situaţie dificilă. Ei vor fi atât de ocupaţi să îndeplinească noua activitate primită, încât uită de orice conflict pe care l-au început. Această tactică oferă posibilitatea de a preveni potenţialele probleme de comportament care pot să apară.
- Profestorul trebuie să fie ferm şi să deţină controlul clasei, dar totodată să fie o persoană apropiată şi caldă. Copiii cu ADHD sunt, în general, foarte sentimentali şi iubitori. Ei răspund bine la laude şi la o atenţie individuală crescută. Laudele trebuie să fie dese, pe tot parcursul zilei, şi nu doar la sfârşitul zilei.
- Când cadrul didactic oferă instrucţiuni este important să stabilească cu copilul un contact vizual. Dacă sarcinile de lucru sunt mai complexe, acestea trebuie împărţite în segmente mai mici şi rezolvate una după alta.
- Clasele cu număr mic de elevi sunt indicate pentru aceşti copii, deoarece, distractibilitatea este mai mică, şi le oferă oportunităţi mai bune de a înnoda prietenii cu colegii şi cu profesorul. Este indicat să fie aşezaţi în primele rânduri din clasă, sau mai aproape de perete, pentru a reduce distractibilitatea.
- Aranjamentul elevilor în clasă se recomandă a fi făcut pe rânduri şi nu pe grupuri. Grupurile sunt elemente distractoare pentru copilul cu ADHD.
- Copilul cu ADHD se concentrează mai bine dacă poate anticipa programul zilei:
– este recomandat ca elevii să primească orarul zilnic;
– regulile clasei trebuie afişate şi să verifice dacă au fost bine înţelese;
– poate fi afişat în clasă un calendar în care să se încercuiască datele în care elevii au teste scrise;
Dacă elevul îşi pierde concentrarea spre sfârşitul zilei, se pot amâna sarcinile care necesită efort atenţional și să fie fixate dimineaţa.
- Prezenţa unui ceas pe perete oferă posibilitatea elevilor de a-şi calcula timpul necesar îndeplinirii sarcinii primite.
- Unii elevi îşi aduc de acasă propriile obiecte care le distrag atenţia (jucării). Trebuie stabilită regula ca aceste obiecte să fie arătate colegilor numai în pauze, iar în timpul orei să fie păstrate în bancă sau în ghiozdan.
- Mulţi dintre copiii cu ADHD reuşesc să îndeplinească mai bine sarcinile manuale sau în scris, decât cele orale. Implicându-i în sarcini manuale, stima lor de sine creşte şi permite consolidarea încrederii in sine.
- Copilului trebuie să i se acorde atenţie, ascultându-l ce are de spus. Şi el vrea să fie auzit, tratat cu respect. Cadrul didactic trebuie să creeze un mediu securizant pentru copil, să înţeleagă că acesta este lângă el ca să-l ajute. Nu trebuie certat în faţa colegilor, iar ceilalţi copii vor înţelege că nici ei nu au permisiunea să-l certe.
- Zonele şi perioadele de timp nestructurate şi fără supraveghere, cum ar fi locurile de joacă sau pauzele, pot fi o problemă. Colegii care au abilităţi sociale bune şi care doresc, pot să vină în ajutor copilului cu ADHD.
Acest parteneriat între copii poate îmbrăca forma unor studii împreună, activităţi / proiecte comune sau timp de joacă. Ei au tendinţa de a se descurca bine în grupuri de învăţare prin cooperare. Un grup mic de 3, până la 5 membri care rezolvă împreună o sarcină sau proiect, îl încurajează să îşi organizeze ideile şi să-şi asume responsabilităţile constituind baza ideală de exersare a abilităţilor de relaţionare interpersonală.
- urmărește curriculum-ul adaptat nevoilor speciale ale copilului/elevului cu CES;
- adaptează activitatea instructiv- educativă la ritmul de lucru al copilului/ elevului cu CES;
- alternează sarcinile școlare ca prevenire a fatigabilității atenției;
- crește treptat timpul de concentrare pe sarcină;
- implică copilul/elevul cu CES în activitățile școlare și extrașcolare: lucrul în echipă, serbările școlare, concursurile, etc.
- colaborează cu părinții copilului/elevului informându-i asupra situației sale școlare/ progresului înregistrat.
Activități realizate de profesorul consilier- școlar:
- colaborează cu cadrul didactic, cu profesorul itinerant/ de sprijin, cu familia elevului cu CES;
- realizează activități de consiliere în Cabinetul de Asistență Psihopedagogică: fișe adaptate posibilităților de lucru ale elevului, diverse jocuri, modelaj, desene, teste și chestionare;
- consiliază părinții copilului/elevului în direcția aplicării celor mai potrivite modalități de gestionare a situațiilor de criză ale copilului/elevului cu CES.
Activități realizate de profesorul itinerant/ de sprijin:
- adaptează, în colaborare cu cadrul didactic, curriculum-ul la posibilitățile de lucru ale copilului/elevului cu CES;
- planifică și desfășoară activitatea instructiv- educativă săptămânală în acord cu curriculum-ul adaptat și posibilitățile de lucru ale copilului/elevului cu CES;
- colaborează cu părinții copilului/elevului informându-i asupra situației sale școlare/ progresului înregistrat.
Activități realizate de către părinți:
- realizează modalități de lucru prin exerciții fizice, supraveghere mai atentă în efectuarea temelor și a comportamentului în general, implicare în activitățile gospodărești, etc
- abordează o atitudine fermă, consecventă;
- aplică, pe cât e posibil, modalitățile cele mai bune de gestionare a situațiilor de criză- în urma ședințelor de consiliere desfășurate în Cabinetul de Asistență Psihopedagogică cu profesorul consilier școlar.
Ca echipa de lucru (părinții, cadrul didactic, profesorul consilier- școlar, profesorul itinerant/ de sprijin, după caz, profesorul logoped) să își atingă obiectivele, în sensul contracarării simptomelor manifestate de copilul cu hiperkinezie și deficit de atenție, se recomandă respectarea unor reguli:
1. În disciplinarea copilului, regula de aur este consecvența! Atitudinea factorilor implicați trebuie să fie constantă: de câte ori repetă un comportament greșit trebuie să i se atragă atenția și să i se arate comportamentul corect. Altfel, va profita de inconsecvență va încerca manipularea părintelui sau a educatorilor implicați. Va fi mult mai greu apoi să se exercite un control asupra lui, dacă a sesizat o slăbiciune.
2. Folosirea recompensei Acestor copii le este foarte greu să-și inhibe tipurile de comportament care atrag după ele efecte negative. Ei nu pot să își regleze ușor nici dispoziția, nici acțiunile din cauza faptului că nu sunt conștienți de ele. Atunci când acești copii învață câte ceva sau realizează o sarcină cerută trebuie să fim atenți la recompensele pe care le oferim deoarece copilul depune un efort pentru a realiza o activitate.
Satisfacția resimțită de copil la aprecierile laudative ale educatorilor/părinților adevine o motivație pentru repetarea acelui comportament:
a) Lauda să nu fie generală, ci specifică: Exemplu: Ai răspuns corect la 3 întrebări din 5! Foarte bine! Felul în care ți-ai așteptat rândul a fost formidabil!
b) Prin laudă să se evidențieze efortul, nu rezultatul: Exemplu: Sunt convinsă că ai lucrat din greu pentru tema aceasta!
c) Lauda să sublinieze sentimentele elevului și nu pe cele ale adultului: Exemplu: Ai lucrat foarte bine. Cred că te simți minunat!
d) Tipuri de recompense: să poată șterge tabla atunci când este scrisă, să fie primul la rând, să ducă mesaje altor cadre didactice din școală, să cheme elevii în clasă, să aducă cornul și laptele, etc…
3. Ignorarea și redirecționarea De câte ori este posibil, este bine să se ignore mișcarea permanentă a copilului. În aceste momente este indicat să i se dea posibilitatea să se miște cu sens. Dacă, de exemplu, lovește în permanență cu creionul în masă, un fel de răspuns poate fi: Vrei să-mi aduci cartea de povești din ultima bancă? Este indicat să i se permită să țină ceva în mână. S-a observat că acești copii se pot concentra mai bine dacă au ceva în mână pe care pot să-l manipuleze.
4. Trebuie ajutat să se concentreze Atenția acestor copii este distrasă foarte ușor de sunete, zgomote, alte obiecte din jur. Copilul trebuie așezat în clasă astfel încât în jurul lui să fie cât mai puține lucruri care pot să-i distragă atenția. Va fi așezat în prima bancă, nu aproape de geam, la distanță destul de mare de un alt coleg, dar nu separat de restul clasei. Pe masa de lucru să aibă doar materialele de care are nevoie pentru o singură activitate. El nu se va putea concentra la rezolvarea unor exerciții de matematică, dacă pe masa de lucru vor fi acuarele, cărți cu poze, etc…
5. Implicarea în alte activități Anumite sporturi ar trebui practicate constant de către copilul hiperactiv cu deficit de atenție (înotul, artele marțiale), deoarece au ca rezultat creșterea capacității de concentrare a atenției, determină un mai bun control al mișcărilor, au un efect relaxant, ridică nivelul respectului de sine, atât de fragil la acești copii.
Pornind de la ideea că orice profesor trebuie să își îndeplinească rolul de dascăl fără a se lăsa influențat de etichetele pe care le pot da alți profesioniști și fiecare profesor să vadă în fiecare elev un POTENȚIAL, autoarea Susan Winerbrenner (1996) oferă sugestii pentru profesori și părinți:
• pentru copiii cu deficit de atenție/ hiperactivitate profesorii să nu se teamă: pot exista și tratamente medicale de care acești copii beneficiază; este necesar ca în timp intervenția medicală să se reducă tot mai mult în favoarea educației, pe măsura automatizării comportamentelor dezirabile; • tratați copilul mereu ca pe un individ și asigurați-vă că în primul rând este pentru voi un copil și abia apoi, o persoană cu dizabilitate;
• asigurați-vă că este împreună cu ceilalți copii și nu stă deloc izolat;
• asigurați-vă că ceilalți copii nu sunt ironici și îl tratează pe colegul lor cu respect;
• prețuiți, încurajați, și valorizați mereu copilul, chiar dacă sunt rezultate foarte mici;
• implicați copilul în toate activitățile care au loc și încurajați-l să exploreze împrejurimile;
• prezentați progresele copilului către părinți, alți adulți și persoane care vin în contact cu acesta și asigurați-vă că acești prețuiesc fiecare succes, chiar dacă pare mic;
• să aveți așteptări realiste cu privire la copil și abilitățile lui, dezvoltați activități adecvate pentru abilitățile lui pentru a-i oferi șansa să obțină rezultate pozitive și progrese cât de mici;
• dați ocazia ca fiecare copil să poată decide și încurajați luarea deciziilor și alegerea soluțiilor;
• vorbiți sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul;
• identificați care sunt punctele forte și talentele copilului și încurajați-l să le dezvolte;
• antrenați copilul în strategii care să ofere succesul unor activități la care ați sesizat că are probleme;
• sprijiniți tot timpul efortul copilului către realizare;
• faceți-vă timp să îl ajutați la temele pentru acasă;
• lucrați în colaborare: profesorii cu părinții;
• ascultați copilul când vrea să vorbească;
• sprijiniți copilul să își identifice propriile nevoi și să argumenteze rezolvarea lor;
• apreciați copilul pentru unicitatea sa, calitățile sale speciale și contribuțiile sale.
Bibliografie :
1. Dragu A. (coord.) et comp. – Volum cu lucrările primei conferințe naționale a psihologilor școlari, Editura Newline, Constanța, 2009
2. Gherguț, A., - Sinteze de Psihopedagogie specială- ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iași, 2005
3. Vrăsmaș E.,- Învățarea scrisului. O perspectivă comprehensivă și integrativă, Editura Pro Humanitate, București, 1999
4. Vrăsmaș E., - Dificultățile de învățare în școală- domeniu nou de studiu și aplicație, Editura V.et. comp. Integral, București, 2012
5. Vrăsmaș E., - Psihopedagogia copilului cu dificultăți de învățare- suport de curs, Universitatea București, Departamentul CREDIS, București, 2007
6. Carmen Rusu- Platon, Convorbiri Didactice Nr. 14/ Ianuarie 2017, Casa Corpului Didactic Tulcea
Sitografie:
https://www.helpautism.ro/autism/tulburarea-de-tip-deficit-de-atentie-si-hiperactivitate-adhd