Analizată  în context social, incluziunea reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni din numeroase domenii, prin care se urmăreşte combaterea excluziunii sociale şi asigurarea participării active a persoanelor la toate aspectele vieţii economice, sociale, educaţionale, culturale şi politice ale societăţii; reprezintă esenţaunui sistem social comprehensiv, specific unei societăţi bazate pe valorizarea şi promovarea diversităţii şi egalităţii în drepturi.

În context educaţional, incluziunea presupune dezvoltarea de relaţii interpersonale deschise, pozitive între elevi,flexibilitatea programelor şcolare, diversificarea  strategiilor educaţionale şi asigurarea serviciilor de intervenţie şi suport pentru elevii cu cerinţe speciale, promovarea egalităţii în drepturi şi responsabilităţi pentru toţi elevii, asigurarea accesului în mod egal la oportunităţi de învăţare, parteneriatul funcţional între între şcoală şi familia/părinţii copiilor, implicarea activă a comunităţii în programele şi activităţile deyvoltate de şcoli.

Din perspectivă conceptuală, educaţie incluzivă este fundamentată pe argumente sociale,pedagogice şi psihologice.

Din perspectivă socială, şcolile incluzive pot schimba atitudinea faţă de diversitate fiindcă permit tuturor elevilor să înveţe împreună, punând astfel bazele unei societăţi deschise, democratice şi nondiscriminatorii, care îi încurajează pe oameni să trăiască împreună şi să respecte reciproc.

Din perspectivă educaţională, în şcolile incluzive, toţi copiii învaţă împreună fiind dezvoltate modalităţi de predare care să corespundă diferenţelor individuale, pentru ca elevii să beneficieze, în raport cu propriile resurse şi caracteristici individuale, de acţiunea şi efectele formative  ale programelor şcolare.

Şcoala incluzivă este denumirea instituţiei şcolare din învăţământul public de masă unde au acces toţi copiii unei comunităţi, indiferent de mediul de provenienţă, în care sunt integraţi într+o formă sau alta şi copii cu cerinţe educative speciale în educaţie, unde programul activităţilor didactice are la bază un curriculum specific (individualizat şi adaptat) şi unde participarea personalului didactic la activităţile educative din clasă se bazează pe un parteneriat activ între profesori, profesori de sprifin/suport, specialişti în educaţie specială şi părinţi.

Elemente ce condiţionează eficienţa şi reuşita activităţilor didactice din şcolile incluzive:

1. Diferenţierea  şi adaptarea curriculumului şcolar, altfel spus un curriculum individualizat pentru elevii cu cerinţe speciale: (planuri de învăţământ individualizate, metode şi mijloace de învăţământ adecvate, conţinuturi accesibile, flexibilitate în proiectarea didactică) şi adaptarea conţinuturilor prevăzute de programa şcolară în concordanţă cu  cerinţele educaţionale individuale ale elevilor.
2. Parteneriatul în predare, realizat de oricare două sau mai multe cadre didactice care au în clasă elevi cu cerinţe educative speciale. Se poate efectua în forme variate, dar necesită o planificare riguroasă a activităţii şi împărţirea rolurilor şi responsabilităţilor între cadrele didactice, astfel încât elevii cu cerinţe educative speciale să primească sprijin direct în activităţile de învăţare sau să fie antrenaţi şi valorizaţi într-o activitate de grup. Predarea în parteneriat este recomandat să se desfăşoare la clase de pe acelaşi nivel de şcolaritate, iar designul clasei să permită lucrul în grupe de 3-5 elevi.
3. Încadrarea strategiilor incluzive şi a metodelor de învăţământ interactive în practica educaţională  pentru dezvoltarea capacităţilor ( cognitive, sociale, motrice,artistice, afective) necesare formării autonomiei şi independenţei copilului în relaţiile cu cei din jur.
4. Formele de evaluare continuă, monitorizează progresul individual şi facilitează planificarea optimă a activităţii şcolare pentru elevi.
5. Atitudinea pozitivă/ de acceptare a elevilor cu cerinţe educative speciale şi evitarea etichetărilor din partea cadrelor didactice, a colegilor de clasă şi a colectivului de elevi ai şcolii.
6. Formarea cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive.
7. Un management al clasei  care să faciliteze forme moderne şi flexibile  de instruire şi de lucru pe grupe de elevi.
8. Cooperarea cu familiile elevilor şi responsabilizarea acestora.
9. Asigurarea suportului logistic, material şi financiar necesar şcolilor.
10. Construirea unei reţele între cei care consideră că educaţia incluzivă este importantă, au experienţă în domeniu şi recunosc necesitatea  schimbării în procesele de învăţământ.
11. Promovarea unor noi concepţii şi teorii din domeniul psihopedaagogiei moderne ( valorificarea teoriei inteligenţelor multiple)

Strategii care cresc gradul de implicare şi motivaţia elevilor la lecţii.

În scopul eficientizării procesului de învăţare în clasele unde se practică învăţământul incluziv, UNESCO a elaborat un pachet de resurse pentru profesori în care sunt prezentate o serie de strategii de sprijinire a învăţării pentru toţi elevii din clasă:

1.      Învăţarea interactivă, presupune folosirea unor strategii de învăţare focalizate pe cooperarea, colaborarea şi comunicarea între elevi., precum şi interacţiunea dintre profesori şi elevi sau dintre profesori ca o modalitate permanentă de lucru.

2.      Flexibilizarea obiectivelor se referă la discutarea şi explicarea obiectivelor acţiunii de învăţare în cadrul relaţiei profesor elev.

3.      Demonstraţia, aplicaţia şi feedbackul se referă la faptul că orice process de învăţare este mai eficient şi uşor de înţeles dacă informaţiile prezentate sunt demonstrate, existând un feedback permanent.

4.      Modalităţile de sprijin în actul învăţării pentru elevi: asigurarea unui confort socioafectiv favorabil învăţării, învăţarea în perechi,echipă sau cuplul de profesori în predare. Învăţarea de la copil la copil, colaborarea elevilor în timpul învăţării, părinţii parteneri în învăţare, comunicarea cu alţi specialişti din afara şcolii, perfecţionarea cadrelor didactice, analiza conduitelor de învăţare specific fiecărui elev.

5.      Evaluarea continuă  a învăţării

6.      Evaluarea şi reevaluarea copilului din punct de vedere medical, psihologic, pedagogic şi social

7.      Stabilirea obiectivelor programului.

8.      Elaborarea activităţilor şi stabilirea metodelor, mijloacelor, procedeelor specific procesului de recuperare şi educare a copilului cu dificultăţi în învăţare

9.      Alcătuirea echipelor interdisciplinare şi identificarea instituţiilor care pot oferi servicii terapeutice, educaţionale şi de asistenţă care să răspundă nevoilor copilului aflat în dificultate;

10.  Stabilirea unor căi eficiente de cooperare şi implicare a familiei copilului în susţinerea programului individual de recuperare.

Adaptarea procesului instructiv- educative se face prin raportare la posibilităţile intelectuale, la interesele cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului, şi nu după criteriul vârstei cronologice.

Bibliografie:

Gherguţ, Alois- Educaţia incluzivă şi pedagogia diversităţii, Editura Polirom, Iaşi, 2016