Cea mai buna soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor elevilor se dovedeşte a fi educaţia incluzivă, caracterizată prin următoarele principii: dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie, sex, limbaj, dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor; diferenţele individuale între elevi constituie o sursă de bogăţie și diversitate, și nu o problemă.
Şcoala incluzivă are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor. Adaptarea curriculumului se poate realiza prin selectarea unor conţinuturi din curriculumul general adresat copiilor normali, care pot fi însuşite de copiii cu cerinţe speciale; introducerea elevilor cu cerinţe educative speciale într-o varietate de activităţi individuale, terapeutice, destinate recuperării acestora; folosirea unor metode și procedee didactice, a unor mijloace de învăţământ intuitive, de natură să sprijine înţelegerea conţinuturilor predate la clasă.
Şcoala este leagănul copilăriei în care toate speranţele pot deveni realitate dacă cei care iau parte la activităţile de învăţare, pofesori și elevi, conştientizează diversitatea şi complexitate naturii umane și valorifică fiecare talent sau latură creativă dăruită de Dumnezeu. Şcoala românească se confruntă în ultimul timp cu diferite probleme, printre care se numără și şcolarizarea copiilor defavorizaţi sau celor cu cerinţe educative speciale.
În categoria copiilor defavorizaţi îi putem include pe cei proveniţi din familii monoparentale sau orfani de ambii părinţi, copiii ai căror părinţi sunt şomeri, au grave probleme de sănătate sau un comportament imoral, copiii care locuiesc în zone izolate sau îndepărtate și a căror şcolarizare depinde de existenţa unui mijloc de transport şi copiii de etnie rromă care se integrează cu greutate în colectivul clasei de elevi.
Conceptul de cerinţe educative speciale presupune necesitatea unei abordări diferenţiate şi specializate a educaţiei copiilor în funcţie de deficienţele pe care le prezintă. Tipurile de deficienţe întâlnite la elevii cu cerinţe speciale sunt: deficienţe mintale, deficienţe de auz sau vedere, deficienţe fizice, psihomotorii, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare şi relaţionare, tulburări de atenţie și hiperactivitate – ADHD. Tot aici se înscriu şi cazurile copiilor care eşuează la şcoală din diferite motive – copii instituţionalizaţi, copii care provin din comunităţi etnice defavorizate etc.
Aceştia au dreptul fundamental la educaţie, posedând caracteristici, interese, aptitudini și necesităţi de învăţare proprii. De aceea proiectarea sistemelor educaționale şi implementarea programelor şcolare trebuie să ţină seama de marea diversitate a caracteristicilor şi trebuinţelor elevilor incluşi în procesul instructiv-educativ, care trebuie să asigure şanse egale pentru copiii defavorizaţi prin implicarea tuturor cadrelor didactice, părinţilor și a instituţiilor locale abilitate.
Şcoala trebuie să fie într-o permanentă colaborare cu familiile elevilor (pentru a discuta eventualele probleme de natură comportamentală, materială sau socială și pentru a se găsi soluţii care să ducă la rezolvarea acestor probleme), cu centrele de plasament sau cu orfelinatele, în cazul copiilor orfani (pentru a aduce la cunoştinţa acestora abaterile şcolare ale elevilor şi pentru a afla despre modul lor de viaţă în aceste instituţii, activităţile extraşcolare în care sunt implicaţi etc).
Pentru elevii care locuiesc în zone izolate sau îndepărtate de unitatea de învăţământ, şcoala încearcă, printr-un parteneriat cu primăria şi prin semnarea unui contract cu o firmă de transport, să le asigure transportul zilnic spre cea mai apropiată unitate de învăţământ.
Din perspectiva reglementărilor adoptate de statul român, copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în unităţi şcolare de educaţie specială, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare și şcolare obişnuite, fie în mod individual în unităţi de învaţământ obişnuite.
Aceştia au dreptul fundamental la educaţie, posedând caracteristici, interese, aptitudini și necesităţi de învăţare proprii. De aceea proiectarea sistemelor educaționale şi implementarea programelor şcolare trebuie să ţină seama de marea diversitate a caracteristicilor şi trebuinţelor elevilor incluşi în procesul instructiv-educativ, care trebuie să asigure şanse egale pentru copiii defavorizaţi prin implicarea tuturor cadrelor didactice, părinţilor și a instituţiilor locale abilitate.
Şcoala trebuie să fie într-o permanentă colaborare cu familiile elevilor (pentru a discuta eventualele probleme de natură comportamentală, materială sau socială și pentru a se găsi soluţii care să ducă la rezolvarea acestor probleme), cu centrele de plasament sau cu orfelinatele, în cazul copiilor orfani (pentru a aduce la cunoştinţa acestora abaterile şcolare ale elevilor şi pentru a afla despre modul lor de viaţă în aceste instituţii, activităţile extraşcolare în care sunt implicaţi etc).
Pentru elevii care locuiesc în zone izolate sau îndepărtate de unitatea de învăţământ, şcoala încearcă, printr-un parteneriat cu primăria şi prin semnarea unui contract cu o firmă de transport, să le asigure transportul zilnic spre cea mai apropiată unitate de învăţământ.
Din perspectiva reglementărilor adoptate de statul român, copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în unităţi şcolare de educaţie specială, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare și şcolare obişnuite, fie în mod individual în unităţi de învaţământ obişnuite.
Aceste şcoli trebuie să se adapteze unei pedagogii centrate asupra copilului, capabilă de a veni în întâmpinarea trebuinţelor fiecărui copil în parte. Cadrele didactice trebuie să adopte mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, construind o societate bazată pe spiritul de toleranţă și oferind şanse egale la educaţie pentru elevii defavorizaţi.
Şcoala incluzivă are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor. Adaptarea curriculumului se poate realiza prin selectarea unor conţinuturi din curriculumul general adresat copiilor normali, care pot fi însuşite de copiii cu cerinţe speciale; introducerea elevilor cu cerinţe educative speciale într-o varietate de activităţi individuale, terapeutice, destinate recuperării acestora; folosirea unor metode și procedee didactice, a unor mijloace de învăţământ intuitive, de natură să sprijine înţelegerea conţinuturilor predate la clasă.
Incluziunea socială se referă la asigurarea accesului persoanelor defavorizate la educaţie, locuri de muncă, integrarea lor în societate. Şcoala trebuie să aplice diverse programe educaționale pentru a sprijini politicile comunităţii locale și ale statului legate de incluziunea socială.
Incluziunea socială se referă la asigurarea accesului persoanelor defavorizate la locuri de muncă şi integrarea lor în societate. Pentru a nu se ajunge în această situaţie, şcoala este cea care trebuie să aplice programe educaționale complexe, încă de pe băncile învăţământului primar și gimnazial, pentru a sprijini politicile comunităţii locale și ale statului legate de incluziunea socială.
Principiile care stau la baza incluziunii sunt:
§ Principiul drepturilor egale pentru o dezvoltare conform potenţialului propriu.
§ Principiul unicităţii caracteristicilor, intereselor, abilităţilor, motivaţiei și nevoilor de învăţare.
§ Principiul diversităţii, a respectării abaterii de la standerdele normale.
§ Principiul accesului şi participării tuturor conform abilităţilor şi nivelului de dezvoltare.
Integrarea reprezintă asimilarea unui elev în educaţia de masă, unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi curriculum-ului existent în şcoala respectivă. Şcoala românească trebuie să ţină cât mai mult seama de cerinţele unui învăţământ incluziv acceptând diversitatea, nediscriminarea, toleranţa şi privind diversitatea drept o realitate şi o resursă menită să sprijine educaţi
Astăzi în şcoală, copiii nu mai sunt confruntaţi cu pedepse crude din partea profesorilor – aproape întreaga Europa interzice pedeapsa corporală în şcoală. Dar violenţa rămâne în umbra – mai ales sub forma agresiunilor. Copiii care sunt un pic diferiţi: mai deştepţi, mai înalţi sau mai mici, sau cu o altă culoare de piele sau un accent diferit, pot fi ţinta atacurilor.
Violenţa în şcoală este una din cele mai vizibile forme de violenţă împotriva copiilor, dar ideea că acesta este în creştere nu este susţinută pe deplin de statistici. Ideea publicului că şcolile sunt nesigure este alimentată parţial de media de senzaţie şi nu este susţinută sau este prea puţin susţinută de analize. în orice caz, sensibilizarea publicului şi intoleranţa lui faţă de violenţa în şcoală a crescut în ultimii 10 ani și multe guverne europene şi-au introdus violenţa pe agenda lor politică.
Există multe tehnici care s-au dovedit că sunt eficiente în oprirea agresiunilor. O abordare identificată de Consiliul Europei este de a crea o atmosferă pozitivă şi democratică în şcoală, unde fiecare, profesori, elevi şi personal auxiliar, sunt incluşi și ascultaţi. O metodă de succes este medierea: aducerea împreună a celor două părţi opuse pentru a discuta problema de faţă cu o persoană neutră. Anumite şcoli au putut să adopte această metodă, copiii acţionând ca mediatori pentru ei, reducând substanţial, în acest fel, cazurile de violenţă.
Numeroase cercetări au concluzionat că oriunde în lume, școlile excelente sunt cele mai eficiente când nu sunt împrejmuite de ziduri. Acest lucru înseamnă că școala, cu sprijinul comunității, oferă servicii și oportunități de învățare valoroase, cu sens. Înseamnă, de asemenea, că părinții sunt implicaţi activ și că liderii școlii au o viziune bazată pe valorile inerente respectării drepturilor omului, viziune pe care o comunică larg, câștigând de partea școlii inimi și minți și încurajând inovarea și leadership-ul în toată școala. Acele școli care încorporează toate aceste caracteristici le numim școli comunitare, școli ale comunității. Standardele reflectă valori adânc înrădăcinate în drepturile omului. Ele încurajează o abordare democratică a predării, învățării și a implicării părinților și a comunității mai largi, oferind tuturor părților interesate ocazii de a contribui la viața școlii. Standardele transmit mesajul aprecierii diversității, privind-o ca pe o oportunitate de a ajuta elevii să se pregătească mai bine pentru locuri de muncă globale și spații sociale unde din ce în ce mai mulți cetățeni sunt mobili și conectați. Ele încurajează profesorii să ofere activități de învățare care au relevanță pentru elevi și care îi pregătesc pentru a-și asuma un rol activ în comunitatea locală și în comunitatea globală.
Cele 10 standarde specifice școlilor comunitare:Leadership, Parteneriate, Incluziune socială, Dezvoltare comunitară, Servicii, Învățare pe tot parcursul vieții,Voluntariat, Implicarea părinților,Cultura școlii, Învățare relevant.
Educaţia este fundamentală pentru orice societate, pentru fiecare individ indiferent de naţionalitate, sex, clasă socială sau religie.
Să educăm, astfel, copilul de la vârste fragede, să îi deschidem ochii pentru ca el să vadă că este un pion important în societate, ca o piesă de puzzle în ansamblul jocului.
Educaţia sănătoasă este orientată către spirit și are meritul de a ne deschide ochii, de a ne face să înlăturăm stratul superficial al lucrurilor. O minte deschisă este cea capabilă să se bucure de drepturile sale, să se sesizeze când acestea sunt încălcate, dar nu în ultimul rând, un om educat trebuie să stabilească o limită între fericirea lui şi încălcarea drepturilor altor oameni.
Sistemul educațional este complex şi diferit de la un stat la altul. Noi ca indivizi suntem produsul acestui sistem. Dreptul la educaţie este un drept de care ar trebui să beneficiem cu toţii.
Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională. Drepturile omului au fost motivul principal al apariţiei Naţiunilor Unite. Aşadar, misiunea ONU este de a asigura “pacea mondială”, ”respectarea drepturilor omului”, ”cooperarea internaţională” și “respectarea dreptului internaţional”.
BIBLIOGRAFIE:
Iosifescu, S., Elemente de management strategic și proiectare.Colecția Educația 2000+, Editura Humanitas, București, 2000
Jigău, M. (coord.), Prevenirea și combaterea violenței în școală. Ghid practic pentru directori ș cadre didactice, Buzău, Editura Alpha MDN, 2006
Asociația Proeuro-Cons, Slatina Leadership și management în organizațiile școlare – suport de curs, 2017
McQueen, R.A., Knussen, C. Metode de cercetare în ştiinţele sociale, Institutul European, 2006
Stănciulescu, E., Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași, 1997
Ulrich, C., Managementul clasei – învățare prin cooperare, Editura Corint, București, 2000
SITOGRAFIE:
http://www.fonduri-structurale.ro/program-operational/2/programul-operational-capital-uman