În epoca modernă, pregătirea copilului pentru şcoală începe de la cele mai fragede vârste, în grădiniţă, eforturile educatoarelor fiind orientate în câteva direcţii prioritare ca:

            a) orientarea şi desfăşurarea variatelor activităţi instructiv-educative în funcţie de obiectivele prevăzute de programă;

            b) promovarea consecventă a metodelor active (participarea efectivă şi conştientă a copiilor la activităţi);

c) folosirea jocului ca formă de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a copilului şi îmbinarea raţională a acesteia cu elementele ce trebuie învăţate;

d) tratarea diferenţiată a copiilor în cadrul activităţilor.

Adaptarea preşcolarului la cerinţele şcolii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări care să îl facă apt pentru activitatea de învăţare de tip şcolar.

Un copil este apt pentru începerea şcolii, dacă este capabil să rezolve independent unele sarcini, dacă poate diferenţia jocul liber de activitatea didactică specifică grupei pregătitoare din grădiniţă, dacă se poate adapta condiţiilor de lucru în clasă.

 

Puntea de trecere a copilului de la grădiniţă la şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală, morală, voliţională, dobândirea unor capacităţi, abilităţi, priceperi şi deprinderi absolut necesare şcolarizării. Finalizarea acestora se regăseşte şi la nivelul ciclului primar, în cadrul căruia se urmăreşte, de asemenea, formarea personalităţii copilului respectând nivelul şi ritmul propriu de dezvoltare, precum şi înzestrarea sa cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care să stimuleze raportarea efectivă şi creativă la mediul social şi natural, permiţând continuarea educaţiei.

Jocul didactic constituie activitatea de bază a copilului, modalitatea de iniţiere treptată în procesul complex al învăţării. El are o putere imensă în viaţa copiilor, este „munca” lor. Ca activitate fundamentală, jocul poate contribui la formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă. Prin joc, copilul este un iniţiator al lumii sale proprii, îşi foloseşte imaginaţia, pune în practică abilităţile şi priceperile dobândite, îşi îmbogăţeşte bagajul de cultură şi estetic, îşi dezvoltă creativitatea şi sensibilitatea.

De-a lungul timpului,  urmărim cu multă atenţie modul în care preşcolarii realizează acest pas al trecerii de la grădiniţă la şcoală şi  constatam că, de la o generaţie la alta, potenţialul creativ al copiilor are o evidentă tendinţă de creştere. Investigaţiile de specialitate arată că această evoluţie este strâns legată de accesul sporit la mijloacele de informare şi destindere (mass-media) din zi în zi mai performante. Cunoaşterea gradului de pregătire pentru şcoală a copiilor este neîndoielnic o sarcină de cea mai mare însemnătate pentru cadrele didactice. Cel dintâi pas pe această cate se realizează prin conlucrarea învăţătorului cu educatoarele din grădiniţe.

Cunoaşterea curriculum-ului pentru învăţământul preşcolar este absolut necesară pentru învăţătorul de la clasa I. Conform programei, respectând curba de efort intelectual, la grupa pregătitoare pot fi planificate 2 – 3 activităţi zilnic. Durata acestor activităţi este în general de 30 – 35 minute.

Prin intermediul acestor activităţi preşcolarii de 6 – 7 ani vor fi capabili să achiziţioneze informaţii, să găsească relaţii în mediul înconjurător, să comunice, să aleagă, să prevadă, să deducă, să acţioneze în diferite situaţii.

Aceste dimensiuni intelectuale constituie obiective operaţionale în cadrul proiectării didactice. «Pentru a dobândi informaţii trebuie să găsim: „ce”, „cât”, şi „cum” pot copiii să cunoască potrivit tematicii propuse să le ofere surse adecvate, căutarea informaţiilor de orice fel.»

Educatorul trebuie să fie în preajma copilului pentru a selecţiona informaţiile necesare şi cele mai importante pentru el. Se vor utiliza mijloacele şi procedeele didactice cele mai adecvate care să-l ajute pe copil să reţină elementele esenţiale, care să-l ajute în stabilirea altor conexiuni.

De exemplu, în cadrul activităţilor de cunoaştere a mediului, copiii sunt puşi în situaţia de a căuta, de a descoperi mediul înconjurător. Prin intermediul observaţiei ocazionale sau organizate în timpul unor vizite sau plimbări, copiii prin contact direct descoperă plante, animale şi cu ajutorul colegilor sau cadrului didactic află răspunsul la întrebările pe care şi le-a pus în legătură cu aceste lucruri.

Un alt demers intelectual urmărit este comunicarea, această relaţie fundamentală prin care analizează cum sunt receptate şi emise mesajele dintre copii, dintre copii şi grup, grup – grup, copil – educatoare, grupe – educatoare.

Între copii apar uneori discuţii, dar mai rar o comunicare complexă. Ei primesc mesaje prin viu grai, prin gesturi, mişcare, muzică, prin relaţiile lor cu alţi copii.

Raporturile cognitive şi socio-afective ale copilului cu mediul se întrepătrund. Cadrul didactic trebuie să-l ajute să se adapteze la situaţiile întâlnite în mediu. Observând acelaşi colţ de mediu în etape diferite ale anului (parcul, grădina cu flori, strada, cerul, livada), copiii ajung să perceapă şi să înţeleagă schimbările care apar, apoi să identifice relaţiile între ceea ce văd şi ce simt, între starea prezenţă şi cea trecută.

Sunt situaţii când aptitudinile, comportamentele pe care le-au însuşit copiii sunt readaptate, deoarece apar situaţii noi.

Interdisciplinaritatea se impune ca una dintre direcţiile novatoare principale în învăţământ, datorită volumului mare de cunoştinţe cu care copiii vin în contact. Din acest punct de vedere se impune perceperea, selectarea, prelucrarea şi valorificarea volumului de cunoştinţe.

Tratarea interdisciplinară favorizează cultivarea aptitudinilor creative, flexibilitatea, fluiditatea şi originalitatea copilului. Corelarea între discipline stimulează interesul copiilor pentru cunoaştere, reprezentând graniţa integrării cu principiul educaţiei permanente şi al autoevaluării realiste. Interdisciplinaritatea apare ca o necesitate obiectivă pentru pregătirea preşcolarului în vederea integrării cu succes în activitatea şcolară.

Formele de manifestare metodologică în procesul de predare – învăţare sunt: transferul de informaţii şi abilităţi pentru exemplificarea unor fenomene.

Transferul de metode şi procedee de la disciplină la alta precum şi stabilirea de conexiuni între diferite discipline pot fi folosite doar începând cu grupele mari, 5 – 6 ani şi 6 – 7 ani. Rezultatele nu sunt întotdeauna cele aşteptate. Frecvenţa în  „salturi”, venirea copiilor la grădiniţă direct în grupa mare fac deseori ca finalităţile să nu fie cele scontate. Reuşita depinde foarte mult de pregătirea pedagogică şi pasiunea profesorului şi nu în ultimul rând de o muncă susţinută, diferenţiată cu întreaga clasă de copii.

Tratarea interdisciplinară contribuie la dezvoltarea gândirii, dă posibilitatea realizării creativităţii în exprimare, dezvoltă imaginaţia. La cunoaşterea mediului, experienţele mici şi simple, uşor de realizat cât şi unele observaţii şi constatări cum ar fi: „magnetizarea”, „dizolvarea”, „fierberea”, „evaporarea” lărgesc câmpul de cunoaştere al copiilor.

Munca independentă realizată cu ajutorul fişelor de lucru oferă posibilitatea de încurajare a manifestărilor de expresie personală, originală a copiilor.

Cercetările pedagogice au demonstrat că pentru prevenirea eşecului şcolar este necesar ca munca independentă să fie împletită cu munca frontală de grup. Activitatea desfăşurată în grup îl va ajuta pe copilul de 6 – 7 ani să se integreze mai uşor în noul grup creat la şcoală, va modela partea altruistă a personalităţii sale, va dezvolta capacitatea de comunicare, etc. Fiecare disciplină permite realizarea unor secvenţe de activitatea folosind munca în grup.

Pedagogul francez Louis Cros menţionează că „aportul la cultura generală a fiecărei discipline şcolare se exprimă nu prin ceea ce este specific, ci prin ceea ce este comun, generalizabil, transferabil” (1).

Este bine ca preşcolarii din grupa pregătitoare să fie evaluaţi urmărindu-se transferurile de informaţii de la un tip de activitatea dirijată la alta, deci o integrare în sistemul global de cunoştinţe.

De exemplu, într-o activitatea de cunoaşterea mediului cu subiectul „Roşia şi ardeiul” – observare, pentru fixarea cunoştinţelor se poate realiza jocul „Cum îi spune”, pentru rostirea corectă a sunetului „__” întâlnit la începutul cuvântului „roşie” şi în interiorul cuvântului „ardei”.

Se pot rosti propoziţii incomplete, din care să lipsească tocmai cuvintele amintite (Aş mânca o …….. Verde este ……. etc.)

Se poate face apel şi la recunoaşterea culorilor pornind de la legumele observate (Ce culori pot avea roşiile necoapte, dar cele coapte? Dar ardeii?)

Cei care pronunţă defectuos sunetul „r” trebuie să exerseze pronunţia unor onomatopee ce în prealabil au fost repetate în cor, pentru a nu constata ceilalţi copii deficienţa. De exemplu: Cum face cioara? (cra – cra!); Cum sună ceasul? (ţârrr!); etc.

Într-o activitate de educare a limbajului cu tema „Despre legume - convorbire” putem face apel la cunoştinţele dobândite la cunoaşterea mediului, introducând şi ghicitori, poezioare despre legume. De exemplu: „Ajut pe mama” de Elena Farago, „Toamna”, etc.

La asemenea activităţi copiii pot spăla legume, le pot gusta, realizându-se astfel şi educaţia sanitară.

Dacă grupa de copii permite, pot fi abordate şi etapele parcurse până la recoltarea legumelor şi nu în ultimul rând foloasele şi importanţa acestora.

Activitatea desfăşurată la cele două discipline poate fi completată la educaţie plastică şi activitatea practică prin realizarea în grup ( de 2 copii) a unor desene sau colaje cu legume.

Gustarea legumelor dă posibilitatea copiilor să înţeleagă noţiunile de jumătate, sfert (după secţionare).

De asemenea, se poate realiza şi dramatizarea „Ridichea uriaşă”, axându-ne pe: vorbirea dialogată, folosirea pronumelui personal, a cooperării, creativităţii în exprimare la chemarea fiecărui personaj prin semn.

Copiii realizează că toţi au ajutat la scoaterea ridichii pentru că le era foame, după o zi de muncă. Ridichea s-a dezvoltat pentru că a plouat şi a fost îngrijită (prăşită, plivită, rărită, udată). Activitatea se poate încheia prin pregătirea unei salate. Ei spală ridichi şi discută că mai au nevoie şi de alte legume: ceapa, roşii, frunze de salată, etc. constată că mai trebuie ulei, sare, pâine, lucruri cunoscute atât din familie cât şi din cadrul altor activităţi desfăşurate în grădiniţă.

Se atrage atenţia asupra modului de pregătire a legumelor pentru consum, precum şi a folosirii cuţitului.

În timpul servirii salatei, profesorul nu va uita să amintească bunele maniere care se impun în acest caz.

În concluzie, interdisciplinaritatea are un rol deosebit de important în dobândirea de informaţii, iar bagajul de cunoştinţe pe care-l posedă preşcolarul de 6 – 7 ani îi dă posibilitatea acestuia să se adapteze mai uşor sau mai greu la mediul şcolar.

În continuare voi reda una din posibilităţile de proiectare a demersului intelectual cu tema „Natura”, subtema „Anotimpurile anului”.

După cum am menţionat anterior, demersul intelectual presupune dobândirea de informaţii, a stabili conexiuni între informaţii, a comunica.

În cazul temei enunţate, dobândirea de informaţii se realizează prin identificarea surselor care pot oferi informaţii despre anotimpuri: „Curtea”, „Grădina”, „Livada”, „Câmpul”, „Pădurea”, „Parcul”. Selectarea surselor are în vedere particularităţile de vârstă ale copiilor. Alegând „Parcul” sau „Pădurea”, elemente ca: flori, copaci, plante, insecte, animale sălbatice şi domestice, comportamentul oamenilor contribuie la realizarea acestui demers.

Pentru a dobândi informaţii solide şi reprezentări bogate, pot fi organizate: plimbări, excursii, vizite, drumeţii pregătite în prealabil. Astfel, se va face cunoscut scopul plimbării, se va lua legătura cu părinţii, se va stabili traseul şi condiţiile în care se face deplasarea, se va stabili şi un proiect de valorificare a cunoştinţelor prin intermediul obiectivelor utilizate.

Informaţiile trebuie valorificate în relaţii surprinse prin contact direct cu mediul.

De asemenea, în cadrul temei „Pădurea”, se vor observa relaţii între mediu şi plante, factorii de mediu – copaci, păsări, plante – condiţii de dezvoltare, etc.

Comunicarea are un loc deosebit de important în realizarea educaţiei. Comunicând, copiii stabilesc relaţii logice, cauzale, surprinse în mediul natural. De exemplu: „Dacă astăzi plouă ,,,”, „Dacă rupi o creangă …”, „Dacă nu ar fi copaci …”, „Dacă nu ar fi omul …”, „Dacă omul îngrijeşte …”. Bazându-se pe experienţa proprie şi coordonaţi de educatoare, preşcolarii reuşesc să găsească singuri răspunsul şi să reţină ce este esenţial.

La grupa pregătitoare se va pune accent pe elaborarea comunicării şi alcătuirea de enunţuri orale corecte, pe baza observaţiei directe, a creaţiei cu ajutorul planului de idei sau prin alte mijloace.

Pregătirea pedagogică a activităţilor, pasiunea cadrului didactic faţă de munca depusă, afecţiunea faţă de copii contribuie la dobândirea unui bagaj substanţial de cunoştinţe de către copilul de 6 – 7 ani, ce-i va permite adaptarea rapidă la mediul şcolar şi, în special, în abordarea conţinuturilor de învăţare a disciplinelor clasei I.

Bibliografie

(1) *** – Revista învăţământului preşcolar nr. 3 – 4, 1994, pag. 83.