O dificultate de învăţare se referă la o întârziere, o tulburare, o dezvoltare încetinită în plan emoţional sau comportamental. Se manifestă prin dificultăţi semnificative în achiziţionarea şi utilizarea receptării şi înţelegerii limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii (literizării, silabisirii), a raţionamentului şi abilităţilor matematice, ca şi unor abilităţi sociale.

Se consideră că un copil/elev are dificultăţi de învăţare dacă:

- există o diferenţă semnificativă între capacităţile sale şi performanţa şcolară atinsă;

- progresul realizat de el în procesul de învăţare este minim sau zero, pe o perioadă mai mare de timp;

 - are o dizabilitate/incapacitate care-l împiedică să utilizeze facilităţile educaţionale care sunt puse la dispoziţia copiilor de aceeaşi vârstă cu el;

 - lucrează în plan şcolar la un nivel inferior copiilor de aceeaşi vârstă;

- are dificultăţi persistente în învăţarea citit-scrisului şi a calculului matematic;

 

- are dificultăţi emoţionale şi de comportament care împiedică frecvent şi la un nivel considerabil procesul de învăţare a copilului sau chiar a întregii clase;

- are deficienţe senzoriale şi psihice care necesită un echipament sau servicii specializate suplimentare;

- are dificultăţi continue de comunicare şi interacţiune care-l împiedică în dezvoltarea unor relaţii sociale echilibrate şi formează obstacole în procesul învăţării.

 Dintre caracteristicile specifice copiilor cu dificultăţi de învăţare amintim:

· caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare: hiperactivitate; slabă capacitate de a fi atent; orientare confuză în spaţiu şi timp; incapacitate de a urmări indicaţiile orale; poftă necontrolată de dulce; hipoglicemie; inversează literele sau cuvintele; face constant greşeli ortografice; prinde greu o minge şi o loveşte greu cu piciorul; nu poate sări coarda; dificultăţi la închiderea nasturilor; dificultăţi la legarea şireturilor; mod defectuos de a ţine creionul în mână; caligrafie mediocră; mers dificil; incapacitate de a sări; stângăcie; eşecuri frecvente; dificultăţi de a sta într-un picior; dificultăţi în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.

· caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi: capul foarte aplecat; simptome de tensiune vizuală (de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug‖ ochii), sare cuvinte sau rânduri când citeşte, îşi apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte etc.;

· simptome ce indică tulburări afective sau de comportament: imagine greşită despre sine; accese colerice sau de ostilitate; impulsivitate excesivă; închidere în sine sau dezorientare;

 · dificultăţi ce pot fi asociate cu unele de ordin social: tendinţa de a se juca cu copii mult mai mici decât el; dificultatea de a stabili raporturi cu colegii; evitarea situaţiilor sociale noi;

Dificultăţile în învăţarea şcolară sunt cauzate de mai mulţi factori:

Factori primari care influenţează procesul învăţării sunt factorii personali ce ţin de rata dezvoltării individuale (înălţime, greutate, forţă de strângere, vârstă mentală, vârsta lecturii, vârsta educaţională, vârsta pentru matematică, nivelul maturităţii sociale, nivelul maturităţii emoţionale):

- determinări anatomo-fiziologice, malformaţii corporale sau deficienţe senzoriale – sunt susceptibile de a da naştere unor complexe de inferioritate sau inhibiţii accentuate cu efect de diminuare a energiei psiho-nervoase şi a potenţialului intelectual.

Factori psihologici individuali de origine endogenă cum ar fi: nivelul redus al inteligenţei individuale, autismul infantil, hiperexcitabilitatea, fãcându-i pe elevi să acorde situaţiilor şi evenimentelor şcolare curente valenţe afective exagerate, punându-se frecvent în situaţii de conflict cu profesorii şi colegii.

 Factorii psihologici individuali de origine exogenă pun elevul în situaţii severe de conflict şi frustrare, elevul fiind astfel expus realizării unor stări depresive şi de insecuritate (anxietate).

Factorii şcolari:

 - volumul sarcinilor şcolare (dimensionarea/subdimensionarea lor accentuată);

 - lipsa de obiectivitate în apreciere;

 - timpul afectat altor preocupări obligatorii;

 - sprijinul insuficient acordat pentru îmbunătăţirea studiului individual (planificarea şi organizarea învăţării);

 - rigiditatea ritmurilor de învăţare, copiii cu ritmuri lente întâmpinând dificultăţi în învăţare;

 - diferenţele semnificative existente între profesori şi chiar şcoli în ceea ce priveşte nivelul exigenţelor cognitive manifestate faţă de elevi;

 - abordările educative de tip exclusiv frontal care acordă prioritate clasei sau obiectivelor generale ale predării, dar nu acordă importanţă particularităţilor psihologice ale elevilor, care individualizează actul perceperii şi predării informaţiilor;

 - mărimea clasei de elevi: numărul mare de elevi frânează obţinerea participării elevilor la procesul predării; - eterogenitatea clasei de elevi din punctul de vedere al vârstei înfrânează elevii cu aptitudini sau ritmuri intelectuale superioare în dezvoltarea lor intelectuală.

 Factorii familiali favorizează/defavorizează copilul prin climatul din familie, relaţiile dintre părinţi, relaţiile copilului care învaţă cu ceilalţi membrii ai familiei, atitudinea acestora faţă de activitatea lui, dar şi faţă de problemele lui personale, stilul de educaţie şi situaţiile şi evenimentele ce se ivesc în familie. La aceştia se adaugă starea de alertă şi hiperprotecţie din partea unuia sau altuia dintre părinţi, precum şi situaţii când apar de genul îmbolnăviri sau decese care produc frământări de durată în familia copilului.

 Factorii sociali atrag atenţia asupra rolului contextului social în care se face educaţia, respectiv asupra valorii şi importanţei pe care statul şi diferite alte instituţii o acordã învăţământului în ceea ce priveşte integrarea, succesul profesional şi social al elevilor.

 

 Dislexia este o deficienţă de învăţare frecventă care împiedică dezvoltarea capacităţii de a citi. Cititul nu este un act primordial la om, el trebuie învăţat. Persoanele cu dislexie nu au un nivel mai scăzut de inteligenţă şi nu învaţă mai greu alte lucruri în afară de citit. Totuşi, incapacitatea de a citi repede sau fluent poate face multe arii de studiu greu de urmat. Cititul este un proces cognitiv complex. Copiii învaţă să citească prin "traducerea" sau decodificarea sunetelor ce formează un cuvânt (foneme). Pe măsură ce copilul începe să recunoască cuvintele, citirea devine un proces automat. Pentru copiii cu dislexie, citirea se face altfel; aceştia au probleme în a decoda fonemele şi au deci probleme în învăţarea cititului şi a scrisului ortografic. Pot avea probleme în reţinerea fonemelor şi a cuvintelor, cititul devenind încetinit si inexact. Copiii cu dislexie mai au probleme cu pronunţarea corectă a cuvintelor, scrierea de mâna, planificarea şi organizarea operaţiile matematice. Semnele dislexiei variază în funcţie de vârstă. Dacă elevul are unul sau două semne, nu înseamnă că are dislexie. Totuşi, dacă el are mai multe semne din cele listate mai jos, poate însemna că ar trebui testat de un logoped.

 Manifestări ale dislexiei: un copil preşcolar poate să

 - vorbească mai târziu decât ceilalţi copii;

 - să aibă dificultăţi mai mari decât alţi copii în pronunţarea cuvintelor;

 - să adauge mai încet cuvinte noi în vocabular şi să aibă probleme în reamintirea cuvântului correct;

- să aibă probleme în învaţarea alfabetului, a numerelor, zilelor săptămânii, a culorilor, a formelor, la scrierea şi citirea propriului nume;

 - să aibă dificultăţi la recitarea de poezioare de la gradiniţă sau a cuvintelor care rimează;

 - să dezvolte târziu capacităţile motorii de fineţe;

 - să aibă dificultăţi la separarea sunetelor în cuvinte şi agregarea sunetelor pentru a forma cuvinte.

 Un copil de la grădiniţă pâna în clasa a patra poate să:

- aibă dificultăţi la citirea cuvintelor singulare, care nu sunt înconjurate de alte cuvinte; să înveţe greu legătura dintre litere şi sunete;

 - să confunde cuvinte mici cum ar fi "în" .Academia Americană de Pediatrie şi Academia Americană de Oftalmologie consideră ca acest tip de tratament este ineficient deoarece dislexia este cauzată de funcţionarea defectuoasă a creierului şi nu de alterarea funcţiilor vederii. Chiar şi cu ajutorul tratamentului, dislexia poate rămâne o maladie cronică, persistentă, care se va menţine şi la maturitate. Beneficierea de tratament în copilărie poate îmbunatăţi si menţine abilităţile de citire ale copilului.

Disgrafia, constă în incapacitatea copilului dezvoltat normal din punctul de vedere al limbajului, auzului si intelectului, de a învaţa corect şi de a utiliza scrisul în condiţii normale. În aceste tulburări de limbaj se manifestă tulburări în lexia (citirea) şi grafia (scrierea) vocalelor şi consoanelor, în despărţirea cuvintelor în silabe, tulburări în lexia si grafia cifrelor şi a numerelor naturale simple şi a celor cu mai multe cifre. Există confuzii între consoanele surde şi cele sonore (p-b, t-d, c-g, f-v), inversiuni la nivelul silabelor, fonemelor şi grafemelor, omisiuni sau salturi de cuvinte/rânduri în lexie şi în grafie, omisiuni de prepoziţii sau conjuncţii, ritm lent al copierii şi parţial al citirii.

Manifestări ale disgrafiei:

- confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, între litere şi grafismul lor;

 - inversiuni, adăugiri, omisiuni de litere şi grafeme, cuvinte sau chiar propoziţii;

 - greutăţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj;

 - tulburări ale lizibilităţii, ale laturii semantice;

- grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, inegale ca mărime şi formă şi au o aşezare dezordonată;

- textul este scurt, lacunar, făra unitate logică;

 - apar omisiuni de litere şi silabe, cuvinte propoziţii, sintagme;

- contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, adaugiri de cuvinte, grafeme;

- disortografii;

- rânduri libere sau suprapuse;

- nerespectarea spaţiului paginii, redarea inegală a unor grafeme;

- scrisul servil ca şi cel în oglindă

 

Bibliografie:

 

 

- coord. Ingrid Reitmeier,  Andrada Vasile – TENDINŢE, Revistă editată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Giurgiu Nr.7 - 2017