Introducere
Incluziunea copiiilor cu CES nu poate fi realizată dacă nu oferim cadrelor didactice mijloacele, instrumentele de lucru potrivite, adaptate specificului funcționării intelectuale și/sau comportamentale ale acestor copii.
Dintre toate intervențiile încercate în ultimele zeci de ani, metoda cu cele mai bne rezultate, validate științific, s-a dovedit a fi ABA (Analiza Comportamentală Aplicată).
Desigur, nici un cadru didactic nu poate pretinde că aplică ABA la clasă, frontal, atunci când are de lucrat cu 30 de copii tipici și unul sau doi cu CES, dar anumite principii, tehnici de lucru, moduri de abordare pot fi preluate spre a vă ușura munca la catedră.
Ce este analiza compartamentală aplicată?
Analiza comportamentului include trei ramuri principale: comportamentalismul, analiza experimentală a comportamentului și analiza aplicată a comportamentului.
O primă formă a comportamentalismului, cunoscută ca stimul-răspuns, a fost prezentată de Watson in 1913, dar care nu explică și comportamentul ale carui antecedente nu sunt evidente. Mai târziu, Skinner, in 1930, s-a axat pe analiza experimentală a comportamentului pentru a descoperi relații dintre comportament și diferite tipuri de variabile înconjurătoare pentru care acesta este o funcție. El a descoperit și verificat principii de bază ale comportamentului operant pentru a oferi fundamentul empiric a analizei comportamentului.
Despre analiza aplicată a comportamentului ( ABA- Applied Behavior Analyses), s-a vorbit pentru prima dată în 1968, în prima ediție a Journal of Applied Behaviour Analysis (JABA).
Ivar Lovaas în anii 1970 a dezvoltat ideea că anumite comportamente ale copiilor pot apărea sau nu în funcţie de mediu. Terapia ABA, bazată pe teoriile comportamentale, demonstrează că schimbând anumite condiţii în mediu, și comportamentele copiilor se schimbă. Această terapie este, în fapt, un sistem de învăţare, un program care îşi propune să modifice comportamentul copilului cu dificultăți de învățare, în mod intensiv și sistematic.
Caracteristicile analizei aplicate a comportamentului :
Baer, Wolf și Risley (1968, 1987) au vorbit despre faptul că este necensar să se îndeplinească șapte crieterii fundamentale pentru ca un program de modificare a comportamentului să fie considerat analiză aplicată a comportamentului:
1. Aplicată - are în vedere comportamentele cu importanță imediată pentru subiect;
2. Comportamentală - presupune masurarea comportamentului ce trebuie modificat și evoluția;
3. Analitică - demonstrează controlul experimental asupra apariției/lipsei comportamentului;
4. Tehnologică- prezentarea cat mai precisă a procedeelor utilizate , pentru a putea fi replicate;
5. Conceptual sistemică - intervențiile de modificare a comportamentului derivă din principii elementare ale comportamentului;
6. Eficientă - îmbunătățește comportamentul astfel încat determină rezultate practice;
7. Beneficiază de generalitate – produce modificări ale comportamentului ce se păstrează în timp și apare și în alte medii.
Analiza aplicată a comportamentului este știința în care tacticile derivate din principiile comportamentului sunt aplicate sistematic pentru îmbunătățirea comportamentului cu semnificație socială și experimentarea este utilizată pentru identificarea variabilelor responsabile de modificarea comportamentului. (Cooper, J.O., Heron, T.E. , Heward, W.L. , 2016)
Principiile de învățare sunt universale și sunt aplicate de către analiștii comportamentali, pe lângă ajutorarea copiilor cu dificultăți de învățare, autism, Sindrom Dow, dar și în multe alte arii; de exemplu pentru a ajuta adulții cu adicții sau pentru a asista muncitorii care lucrează într-un mediu cu risc crescut, pentru a reuși să execute procedurile în siguranță.
În contextul CES, ABA încurajează copilul să învețe comportamente importante/necesare (precum vorbitul, deprinderea de abilități cognitive specifice vârstei, abilități de autoservire) și descurajează comportamentele considerate dăunatoare (exemplu: agresivitatea sau autoagresivitatea, autostimulările etc).
ABA reprezintă aplicarea principiilor de analiză a comportamentului şi este o metodă ştiinţifică de înţelegere, analiză şi modificare a comportamentului.
Acest sistem are obiective clar formulate, împărţite în sarcini mici, evoluţia copilului putând fi astfel permanent măsurată. Întărirea comportamentului se face cu recompense (sociale sau materiale), întreg sistemul funcţionând pe baza acestora.
ABA se axează pe principiile care explică modul în care are loc procesul de învățare. Atunci când un comportament este urmat de o recompensă, cresc șansele ca acest comportament să se repete.
Domeniul analizei comportamentale aplicate a dezvoltat mai multe tehnici pentru creșterea comportamentelor pozitive și de reducere a celor care pot interfera cu procesul de învățare.
Aceste tehnici pot fi utilizate în situații structurate, cum ar fi o lecție în sala de clasă, dar și în viața de zi cu zi, în situații cum ar fi masa de familie sau în parc.
Metoda se bazează pe programe interactive, individualizate in functie de nevoile fiecarui copil, eficienţa lor fiind supravegheată continuu pentru a optimiza progresul. Programul de predare constă în împărţirea sarcinilor în părţi mai mici, în care fiecare pas pregăteşte pe următorul. Reuşita este întărită de recompense alese anterior de catre copil, astfel că segmentele mici ale învăţării se consolidează treptat într-un “întreg”.
Principiile intervenției ABA
Principiile ABA, aplicate la un model de învăţare, sunt:
- învăţare individualizată care se adresează deficitelor şi construieşte abilităţi;
- spargerea scopurilor largi în elemente asimilabile;
- un mediu de învăţare structurat şi consistent;
- un nivel înalt de predare 1:1;
- întărirea pozitivă a răspunsurilor corecte;
- predare ghidată de date.
Analiza comportamentală aplicată (ABA) se ocupă de comportamentele care operează în mediu şi care au consecinţe care afectează probabilitatea producerii lor în viitor (Kazdin, 1994). Relaţia dintre comportament şi evenimentele din mediu este descrisă de principiile condiţionării operante. Aceasta are trei componente:
A – Antecedentul - este stimulul care apare înaintea comportamentului, reprezentând ceva ce se întâmplă chiar înaintea manifestării comportamentului.
B – Comportamentul- reprezintă un act pe care îndividul îl îndeplineşte.
C – Consecinţa- reprezintă evenimentul care urmează comportamentului.
Următorul tabel, citat din Kazdin (1994) oferă exemple de antecedente, comportamente şi consecinţe din viaţa de fiecare zi.
|
Antecedent |
Comportament
|
Consecinţă |
|
Sună telefonul |
Răspundem la telefon |
Vocea persoanei de la celălalt capăt al firului |
|
Salutăm un prieten |
Prietenul se apropie |
Vorbim cu prietenul |
|
Părintele îi spune copilului să-şi facă ordine în cameră |
Copilul strânge jucăriile |
Laudă şi permisivitate |
Pentru a dezvolta programe care să poată modifica cu succes comportamentul este necesar să se cunoască/ințeleagă antecedentele şi consecinţele care înfluenţează comportamentul şi cum acţionează.
ABC-ul (sau unitatea de bază folosită în învățarea comportamentelor) este o unitate de predare care foloseşte teroria condiţionării operante. Această metodă în particular este folosită adesea pentru copiii cu autism, dar şi pentru alte tipuri de disabilitate (ADHD, sondrom Down, tulburări specifice de învățare, etc.
Unitatea de bază (unitate de învățare) se leagă direct de componentele condiţionării operante descrise mai sus.
Unitatea de bază este alcătuită din:
A-------------------------------------B----------------------------------C
Antecedent comportament consecința
SD Rp Rc
SD = stimulul discriminativ (cerința) = Antecedent
Rp = răspunsul = Comportamentul
Rc = recompensa = Consecinţa
Folosind unitatea de bază (ABC-ul) în terapia cu copilului :
- comportamentele pot fi manipulate şi modificate sistematic;
- copilul ştie clar ce se aşteaptă de la el şi ce se va întâmpla pe parcursul lecţiei;
- se păstrează o constanţă a predării între mai mulţi profesori;
- colectarea datelor este simplă;
- evaluarea progresului poate fi făcută obiectiv;
Discrete trial
SD------------------------------------->Rp------------------------>Rc
(stimul distinctiv) (răspuns) (stimul întăritor)
Discrete trial– este o unitate de învăţare alcătuită din trei părţi care constituie o secvenţă comportamentală specifică utilizată pentru a creşte la maxim învăţarea.
Principiile Discrete Trial:
· Segmentarea abilităților în pași mici;
· Predarea fiecărui pas, intensiv până la învățare (masterare/învățare);
· Repetarea constantă a cunoștințelor învățate (menținerea);
· Promptarea răspunsurilor corecte și diminuarea treptată a promptului (ajutorului) pană când se obține răspuns independent de fiecare dată;
· Motivarea prin recompense pozitivă.
Discrete Trial este folosit pentru a :
· Clarifica ceea ce vrem să îl învăţăm pe copil şi îi permite copilului să ştie când elaborează un răspuns corect / greşit.
· Ajuta terapeutul să fie consecvent.
· Uşurează evaluarea progresului şi colectarea datelor.
Componentele unui discrete trial
SD= Stimul Distinctiv/ Discriminativ - O indicaţie în mediu sau instrucţiune care semnalează că recompensa este disponibilă în urma unui comportament ţintă.
Include prezentarea unui obiect, a unei instrucţiuni sau a unei întrebări. Acesta trebuie să fie clar, simplu şi potrivit nivelului copilului.
Rp= Răspuns - Comportamentul în care se angajează copilul.
Există trei tipuri de răspuns:
1. Răspuns corect – copilul se angajează în comportamentul dorit în 3 secunde după prezentarea SD-ului.
2. Răspuns greşit – copilul se angajează într-un comportament alternant după ce SD-ul a fost prezentat.
3. Non-răspuns - copilul nu răspunde în 3 secunde după prezentarea SD-ului. În colectarea datelor, un non-răspuns se consideră răspuns greşit.
Rc= Recompensa/Stimulul întăritor – consecinţa ce urmează răspunsul copilului și care crește probabilitatea reproducerii comportamentului.
Recompensele pot să fie primare (alimente) sau secundare (laude sociale). Rolul lor este de a creşte frecvenţa comportamentului.
Absenţa unei recompense (extincţia), pierderea răspunsului (înlăturarea unui stimul plăcut) sau prezentarea a ceva ce copilului nu îi place (folosirea unui stimul nedorit) vor descreşte frecvenţa comportamentului.
SP= Stimul Prompt – Ajutorul oferit copilului care facilitează performarea răspunsului corect.
Un prompt variază în funcţie de nivelul îndemânării copilului şi de sarcina de îndeplinit.
Noțiunile de bază în intervenția de tip ABA:
Achiziție – răspunsurile învățate de copil în prezent.
Preachiziție – noțiunile/abilitățile învățate de copil anterior începerii terapiei ABA, care reprezintă punctul de plecare în predarea altora noi.
Program – o abilitate specifică introdusă copilului spre învățare ( imitație nonverbală, culori receptiv, etc)
Item – componentă individuală a unui program.
Masterat – un item se consideră a fi masterat când copilul poate răspunde corect în 80-100 % din cazuri, fără ajutor.
Stimul prompt- ajutorul oferit copilului pentru a putea atinge răspunsul corect.
Mass-Trial – repetarea aceluiași SD și a perechii R pe parcursul a câtorva Trial-uri la rând. Procesul este folosit în introducerea itemilor noi sau în lucrul itemilor dificili.
Trial Extins – după masterarea în Mass Trial a unui Item, acestă procedură este folosită pentru a ajuta mai mult în memorarea și în învățarea itemului respectiv, fiind sistematic amestecat cu răspunsurile deja masterate. Se urmarește fixarea unui răspuns nou achiziționat.
Interval Inter-Trial – reprezintă pauza dintre Trial-uri care trebuie să fie suficient de lungă încât să se asigure distractibilitatea fiecărui trial, dar nu atât de lungă încât copilul să piardă concentrarea sau să se angajeze în alte comportamente. Durata intervalului dintre Trial-uri ar trebui să fie de 1-3 secunde.
Distractor Neutru – este un item necunoscut așezat în prezența unui item țintă care este învățat sau în achiziție. Acesta nu trebuie să distragă atenția copilului.
Random Rotation – prezentarea aleatorie a itemilor. Nu se remarcă vreun tipar.
Receptiv – copilul demonstrează înțelegerea limbajului răspunzând nonverbal la un SD verbal.
Expresiv – într-un program expresiv copilul emite un răspuns verbal.
Sitting – serie de 3-10 trial-uri desfăsurată într-un interval de 3-5 minute, în cadrul unui program.
Sesiune - ședință de învățare cu o durată de 2-3 ore în cadrul căreia copilul se angajează în învățare stucturată de 1 la 1 cu un terapeut.
Traget – item dintr-un program aflat în achiziție în prezent.
( Lovaas, 2003)
Metode de predare
· Programele individuale
Fiecare copil lucrează un număr de programe individuale legate de domeniile cheie ale curriculum-ului. Un program se referă la o abilitate pe care copilul trebuie să o înveţe, cum ar fi să urmeze o instrucţiune simplă ca “stai jos” sau să potrivească o culoare, literă sau o cifră. De îndată ce copilul a dobândit o abilitate, o alta este adăugată, având astfel din ce în ce mai multe achiziții. O sarcină, cum ar fi spălatul pe mâini, implică mulţi paşi, astfel că un “program de spălat pe mâini” va consta în lucrul unu-la-unu a paşilor mai mici necesari copilului pentru a asimila sarcina completă.
La început, copiii sunt învăţaţi printr-un sistem numit antrenamentul în formatul unităţii de bază. Acesta este un proces în 3 paşi care cuprinde o instrucţiune sau întrebare din partea profesorului, o acţiune din partea copilului (corectă, incorectă sau non-răspuns) şi o consecinţă din partea profesorului (întărire sau ajutor).
· Întărirea
Întărirea se referă la adăugarea (întărirea pozitivă) sau eliminarea (întărirea negativă) a ceva care urmează răspunsului şi care crește probabilitatea ca răspunsul respectiv să reapară. Întărirea pozitivă funcţionează pe principiul întăririi răspunsurilor şi acţiunilor dorite şi ignorarea comportamentelor nedorite. Exemple de întăriri pozitive cuprind lauda verbală, îmbrăţişările, gâdilatul, jucării sau activități preferată, lucru care motivează copiii şi creşte probabilitatea manifestării comportamentelor vizate. Întărirea oferită este ajustată la preferinţele copilului și este de preferat să fie schimbată periodic pentru a nu se ajunge la saturatie.
· Ajutorul
Dacă răspunsul copilului este incorect sau copilul nu raspunde deloc la o cerință, atunci este direcționat către răspunsul corect (verbal, gestual sau fizic). Toate tipurile de ajutor oferite sunt treptat eliminate până în momentul în care copilul poate îndeplini sarcina corect independent (fără ajutor).
Componentele unui program eficient
Modificarea antecedentelor – se referă la modificarea evenimentelor contextuale sau stimulilor care preced comportamentul. Scopul acestor modificări sunt pentru a mări șansele ca un comportament țintă să fie atins cu succes. Exemplele includ: procedurile de prompt/ reducere a acestora, momentum comportamental, operații de motivare artificiale, intervalele inter-trial, încorporarea intereselor speciale ale copilului etc.
Intervenția comportamentală – presupune programe realizate pentru a reduce comportamentele negative și de a crește comportamentele pozitive/functonale. Exemplele includ: training de comunicare funcțională, înlănțuirea, training trial-uri distincte (discrete trial), cereri, generalizare, întărire, modelare, etc. Pentru rezultate optime este nevoie de o intervenție intensivă și pe aplicarea intervenției în medii variate: centru, acasă, la gradiniță, la scoală, în alte medii sociale.
Joint attention – se referă la programe realizate pentru a învăța copilul să răspundă solicitărilor sociale ale celorlalți, sau să inițieze interacțiune socială. Exemplu: să arate cu degetul, să arate obiecte sau activități unei alte persoane, să urmărească privirea celuilalt.
Modelarea – prespune capacitatea copilului de a imita comportamentele țintă atunci când alte persoane le demonstrează. Modelarea este adesea combinată cu strategii de prompt și întărire, care ajută copilul să achiziționeze abilități de imitație.
Strategiile de învățare incidentală –intervenția presupune oferirea unui mediu care să-l stimuleze pe copil, modelarea jocului, oferirea oportunităților de a alege, încurajarea conversației și întărirea fiecărei încercări de interacțiune. Scopul este de a utiliza oportunitățile de interacțiune initiațe de către copil pentru a-l învața abilități funcționale, în mediul natural.
Training-ul colegilor – presupune oferirea de training și predarea unor strategii de interacțiune (de joc și sociale) colegilor sau copiilor de aceeași vârstă, pentru a comunica mai eficient cu copiii cu CES. Programul ar trebui să includă și instruirea cadrelor didactice sau altor persoane care interacționează frecvent cu copilul.
Training-ul răspunsurilor pivot (Pivotal Response Training) – scopul este de a atinge anumite comportamente pivot, care conduc ulterior la îmbunătățirea altor comportamente sau arii de abilități. Acestea includ: motivația de a se angaja în comunicare socială, auto-monitorizarea, oferirea de răspunsuri la indicații multiple, etc.
Orarul vizual – copilul învață să urmărească o listă de sarcini, de activități sau pașii necesari pentru a finaliza o activitate specifică. Orarul vizual este individualizat și conține imagini sau cuvinte, în funcție de abilitățile fiecăruia.
Self-managementul sau auto-monitorizarea – copilul este ajutat să-și regleze comportamentul și să-l monitorizeze independent, având un întăritor eficient pentru aceasta.
Intervențiile bazate pe povești sociale – o descriere verbală sau scrisă a situațiilor în care anumite comportamente apar sau nu. Poveștile oferă răspunsuri de tipul: cine, ce, când, unde și de ce în ceea ce privește interacțiunea socială și dezvoltă abilitățile de perspective taking.
Domenii de bază ale curriculum-ului
Comunicarea
Multe din obiectivele copilului se referă la dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Copiii sunt încurajaţi să folosească comunicarea verbală – limbajul –sunt învăţaţi să identifice persoane şi obiecte şi cum să-şi exprime nevoile. Profesorul dezvoltă programe potrivite pentru a încuraja vorbirea şi comunicarea. În funcție de nevoile fiecărui copil, pot fi introduse şi alte sisteme de comunicare; acestea pot cuprinde PECS – Picture Exchange Communcation System (Sistem de Comunciare prin Schimb de Imagini) şi Makaton (limbaj simplificat al semnelor).
Jocul
Toţi copiii au programe de joc ca parte a lucrului lor unu-la-unu şi sunt învăţaţi abilităţi precise de joc. Exemplu: joaca adecvată cu jucăriile, regulile unui joc, așteptarea rândului, colaborarea cu ceilalți copii pentru finalizarea unui joc.
Activităţile de grup
Pe lângă terapia individuală, este importantă participarea copilului la activități de grup. Acestea includ activităţi în cerc, poveşti şi lucru la masă cu ceilalţi. Personalul ajută copiii să se implice în activitate, ajutând şi întărind anumite comportamente, în funcție de nevoile fiecărui copil.
Menţinerea şi generalizarea abilităţilor
În momentul în care copilul a deprins o abilitate, aceasta trece în domeniul de întreţinere. Copiii cu CES au nevoie să practice frecvent abilităţi învăţate anterior pentru a le menţine. Abilităţile care au fost învăţate de copil sunt generalizate în şcoală, acasă, în mediul natural. Dacă, de exemplu, copilul a invățat să identifice un câine într-o poză, el trebuie să demonstreze că poate recunoaște câinele în medii variate (la televizor, pe stradă, etc)
Comportamentele dificile
Copiii cu CES, pot avea comportamente provocatoare (de obicei, consecințe ale frustrării) care le întrerup învăţarea lor şi pe a altor copii. În tratamentul acestor comportamente, se va folosi cea mai naturală şi mai puţin intruzivă tehnică care are efect. Scopul este acela de a reduce comportamentele nedorite şi de a le spori pe cele dorite prin încurajare şi întărire pozitivă.
Monitorizarea progresului copiilor
Pentru o bună desfăşurare a programului ABA este important ca deciziile care privesc progresul copilului şi paşii următori în învăţare să fie bazaţi pe datele culese.
Beneficiile folosirii tehnicilor ABA
a) Crește frecvența apariției comportamentelor adecvate, prin recompensare;
b) Copilul învață abilități noi ( prin învățare sistematică și recompensare);
c) Menține comportamentele necesare adaptării la mediul social;
d) Generalizează sau transferă comportamentele dintr-o situație în alta (obiectivul este de a generaliza și transfera în alte medii tot ce a învățat în camera de lucru);
e) Reduce comportamentele interferente care pot îngreuna învățarea și relaționarea;
f) Modifică mediul de învățare pentru ca aceasta să se realizeze cât mai eficient, însă obiectivul pe termen lung este independența copilului.