Hărțile Mentale și creierul
MOTTO
Principala activitate a creierului este
cea de a se schimba pe sine
Marvin L Minsky
1. Introducere
Ne vom continua periplul nostru prin lumea noilor metode de învățare. Orice societate poate deveni și redeveni una prietenoasă prin educație. Procesul de învățare începe din primele momente ale vieții și se termină odată cu aceasta. Deoarece parcă totul se grăbește în jurul nostru, suntem obligați să căutăm noi metode de învățare, mult mai rapide și ele. Și ce poate fi mai ușor de adoptat decât o metodă care respectă modul de funcționare al creierului, principalul instrument de învățare din ființa noastră, precum Hărțile Mentale.
2. Creierul
Se vorbește din ce în ce mai mult despre plasticitatea creierului. Secolul trecut a fost considerat secolul descoperirilor revoluționare în domeniul funcționarii creierului. Secretul creierului nostru, se pare, constă nu în numărul de neuroni, ci mai degrabă în felul conexiunilor dintre neuroni – sinapse. Pe măsură ce creștem, numărul acestora se mărește prin învățare. Puiul unui animal va dobândi abilitățile adultului la foarte puțin timp după naștere, în timp ce creierul unui copil se modelează în raport cu mediul înconjurător , numărul de sinapse crescând progresiv. Acest proces de activare și întărire a sinapselor poartă numele de neuroplasticitate. Creierul unui nou născut nu are un număr foarte mare de sinapse, dar în primii doi ani de viață se formează aproximativ 2 milioane de sinapse noi pe secundă. În primii ani de viață învățăm cel mai mult și este foarte important ceea ce păstrăm din ceea ce am învățat. Există teorii care spun că nu uităm nimic în totalitate, doar că nu mai avem acces la toate aceste informații din motive care țin mai mult de trăire decât de moartea neuronilor.
De remarcat este faptul că oamenii de ştiinţă au descoperit că apariţia unor noi conexiuni între neuroni este stimulată, în mare măsură, de dorinţa fiecăruia dintre noi de a progresa, de a desfăşura activităţi diverse, de a crea, de curiozitatea de a descoperi lucruri noi, și, nu în ultimul rând de disponibilităţile afective, de voinţă şi gândire.
Priviți câteva momente imaginile următoare:
Fig 1. Retea de sinapse Sursa https://destepti.ro/neuroplasticitatea-creierului-uman-
Fig 2 – Puterea Hărților Mentale Sursa http://www.mintebrici.ro/blog/cum-pot-desena-harti-mentale-repede
Asemănarea este foarte mare. Învățând să realizăm hărți mentale vom reuși să stimulăm apariția de noi conexiuni, procesul de învățare devine unul creativ și plăcut. Cu cât suntem mai tineri cu atât este mai ușor să ne adaptăm lumii în care trăim în condițiile în care nu suntem obligați să ne forțăm mintea utilizând doar o mică parte din potențialul său prin notițe monocrome și liniare.
3. Hărțile mentale și creierul
Am prezentat în Fig 2 o Hartă Mentală care ne arată strategia realizării Hărților Mentaleă mentale.
Suntem cu toții preocupați de modul în care putem să creștem capacitatea de învățare, gândire , memorie , crativiatate, atât pentru noi înșine cât și pentru elevii din școală.
Putem începe cu Hărți Mentale simple care încap pe o pagină. Învățăm să creem asocieri utilizând imagini și culori care reflectă modul circular în care funcționează mintea noastră.
Domeniile și modalitățile în care poate fi realizată o hartă mentală și beneficiile acesteia se găsesc în Fig.2.
BIBLIOGRAFIE
1. Tony Buzan - Arta stăpânirii hărții mentale. Ghid complet de Invățare și Utilizare a celui Mai Puternic Instrument de Gândire din lume - Editura: DIDACTICA PUBLISHING HOUSE, 2019
2. http://www.mintebrici.ro/blog/cum-pot-desena-harti-mentale-repede
3. https://destepti.ro/neuroplasticitatea-creierului-uman-