“Rasismul este o consecință în plus a ignoranței.” - Marcio Barrios
Desfasurarea eperimentului
Experimentul lui Jane Elliott, realizat pentru prima oara in 1968, a aratat un lucru pe cat de simplu, pe atat de cutremurator: folosindu-se foarte putine cuvinte, aspecte nesemnificative ale fiintei umane pot fi percepute ca fiind cardinale in aprecierea semenilor.
In seara zilei de 4 aprilie 1968, activistul pentru drepturile populatiei de culoare si laureat al Premiului Nobel pentru pace in 1964, pastorul baptist Martin Luther King Jr., a cazut victima unui asasinat in Memphis, Tennessee. A fost un eveniment ce a incordat teribil o atmosfera oricum foarte tensionata dintr-o America a anului 1968 macinata de razboiul din Vietnam si de numeroase conflicte rasiale.
La o zi dupa ce Martin Luther King Jr. a fost asasinat, Jane Elliott, profesoara de scoala generala, a vrut sa-i invete pe elevii ei de clasa a treia despre rasism. In locul unei discutii lungi si monotone despre acest subiect, s-a gandit ca ar fi mai bine sa le arate copiilor ce inseamna rasismul recurgand la un experiment care a ramas celebru.
Elliott i-a incurajat pe elevi sa discute despre cum a fost posibil sa se intample ceva atat de groaznic ca asasinarea lui Martin Luther King Jr., intrebandu-i daca au habar cum este sa te simti altfel decat alb in America. Copiii s-au aratat dornici sa invete asa ca Elliott a stabilit regulile jocului.
Metoda sa a fost de a-si imparti elevii, toti albi, in 2 grupuri pe baza culorii ochilor: albastri sau caprui (cei cu alte culori au mers in grupul cu nuanta cea mai apropiata de nuanta ochilor lor). Elliott a incurajat, intr-o prima faza, o atitudine de superioritate din partea celor cu ochi albastri, spunandu-le acestora ca a avea ochi albastri e semnul inteligentei superioare a “purtatorilor”, drept pentru care acestia merita anumite privilegii.
Figura autoritara reprezentata de doamna Elliott ofera elevilor un scenariu conform caruia copiii cu ochi albastri sunt mai buni, mai inteligenti, mai indemanatici, in care acestia sunt favorizati in ceea ce priveste durata pauzelor, accesul la locurile de joaca din curtea scolii sau accesul la apa potabila. Micutilor cu ochi caprui li se interzice sa bea apa alaturi de ceilalti, li se impune sa poarte pe unul din brate niste banderole, ca semn al inferioritatii decretate de doamna Elliott si, de asemenea, doar celor cu ochi albastri le este permis sa ceara portii suplimentare in timpul meselor.
Copiii cu ochi caprui trebuiau sa foloseasca aceeasi cana pentru a bea apa, sa manance dupa ceilalti copii si sa merga la baie dupa ce fusesera ceilalti, nu aveau voie sa vorbeasca cu copiii cu ochi albastrii. Erau considerati cei care faceau toate lucrurile rele si invatau mai greu. Experimentul a durat o zi intreaga insa dupa numai 15 minute, Elliott vedea schimbarile care se petreceau in randul copiilor. Copiii cu ochi albastri se credeau superiori iar cei cu ochi caprui deveanu nesiguri si intimidati.
In foarte scurt timp cei defavorizati devin foarte tristi si se izoleaza de ceilalti. Apar porecle precum “albastruii” sau “maroniii” si chiar incep sa fie folosite stereotipii de limbaj si atitudini discriminatorii venite din zona elevilor cu ochi albastri. Se isca si un conflict. Unul dintre copiii cu ochi caprui isi loveste colegul care cu doar 15 minute in urma ii era foarte apropiat pentru simplul motiv ca acesta il numise “brownie”, termen care deja capatase o conotatie peiorativa pe care baietelul agresat verbal o compara cu cea asociata termenului “negro”- termen folosit in cazul populatiei americane de culoare.
Devine evident faptul ca un grup de copii extrem de comunicativi, cooperanti si prietenosi isi schimbase in doar cateva zeci de minute comportamentul doar pentru ca mediul social in care se miscau isi modificase in mod radical caracteristicile.
Copiii cu ochii albastri erau dominanti, aroganti, critici si se considerau mult mai inteligenti. Iar convingerea era atat de puternica incat copiii care pana atunci aveau probleme cu cititul acum erau foarte cursivi. Iar copiii cu ochii caprui care erau unii dintre cei mai inteligenti din clasa, dintr-o data au devenit prostuti, inspaimantati, frustrati, furiosi, cu resentimente si fara incredere de sine.
A doua zi rolurile se inverseaza si comportamentele celor doua grupuri se modifica in consecinta. Din punctul de vedere al profesoarei cel mai interesant aspect monitorizat de ea este faptul ca in ambele zile ale exercitiului, cei “marcati” ca fiind inferiori au dezvoltat comportamente de elevi realmente inferiori, cu rezultate inferioare celorlalti la jocurile de grup si testele de verificare administrate, pe cand elevii “superiori” au excelat in activitatile lor si au dezvoltat atitudini discriminatorii fata de grupul defavorizat.
Copiii timizi de altadata au devenit extrem de comunicativi, chiar cu veleitati de lideri, in momentul in care au fost “investiti” cu atribute de superioritate, in timp ce micuti care pana la exercitiu se incadrau printre cei mai isteti si mai expansivi au devenit retrasi si supusi din ce in ce mai des erorilor.
Lectia lui Jane Elliott despre discriminare, care se finalizeaza in dupa-amiaza celei de-a doua zile cu o discutie prelungita in care micutii trag invatamintele necesare si redevin un colectiv cald si unit, a avut in mod cert rezultate si efecte pozitive, schimband modul in care copiii intelegeau conceptele de discriminare si interpretau prejudecatile de orice natura.
Cand isi intrasera in roluri, copiii imitau comportamentul parintilor, oamenilor maturi din jur, ceea ce vazusera la televizor. Nu era nevoie sa existe minoritati in comunitatea lor ca sa stie ce inseamna rasismul si sa-l practice. Acesti copii stiau fiecare sterotip pe care il auzisera despre persoanele de culoare, cu toate ca in zona lor nu existau.
In primul an al acestui experiment ziarul local a scris o serie de articole legate de lectia de discriminare pe care Elliott o preda insa a trecut neobservat. Abia dupa un an a inceput sa apara pe prima pagina, sa fie subiectul a o serie de documentare si Elliott sa apara la emisiunea "The Tonight Show".
Dupa ce a aparut la aceste emsiuni, Elliott si familia sa au fost exclusi din comunitate. Clientii ocoleau hotelul la care tatal ei era manager, lumea striga si o insulta pe strada, a fost data afara din echipa de bowling din care facea parte de multi ani. Copiii ei au fost amenintati si chiar batuti de alti copii si casa vandalizata. Asta pentru ca a fost una dintre primele persoane albe care si-a exprimat public parerea ca albii detin mai multe privilegii, fara sa le merite.
Concluzii
O prima concluzie este aceea ca prejudecatile de natura rasiala, stereotipiile si tendintele discriminatorii sunt latente in fiecare dintre noi. Este suficient un context social nefericit pentru ca acestea sa iasa in evidenta in orice individ.
In al doilea rand, acest experiment trebuie privit din perspectiva faptului ca mediul social pus in scena este dominat de figura autoritara pe care Jane Elliott o reprezinta in relatia sa cu elevii.
Omul este prin definitie o fiinta sociala si sociabila, care se adapteaza la mediul inconjurator. Daca se reuseste pentru un timp indelungat controlarea mediului, omul poate fi literalmente “incarcerat” intr-o realitate subiectiva, deformata, in care abilitatile de a gandi critic sa-i fie intr-o mare masura suprimate. Este remarcabil cum in acest caz mici diferente intre oameni pot declansa prejudecati in fiecare dintre subiecti si cat de greu este sa te debarasezi de ele.
Studiul lui Jane Elliott demonstreaza ca poate fi creata aproape instantaneu o constructie alternativa a realitatii pentru a-i defini pe cei care ne displac sau pe cei de care ne temem pentru ca sunt diferiti. Elevii lui Elliott demonstreaza cat de usor este sa alterezi realitatea obiectiva si sa-i substitui o conceptie alternativa, arbitrara, despre lume. Oricat de mici sau de superficiale ar fi diferentele dintre copiii din Riceville, in momentul in care acestea devin indicatorii superioritatii, respectiv ai inferioritatii , ai acceptabilitatii sau respingerii sociale, ai valorizarii ori devalorizarii, ele sunt de indata institutionalizate, nasc reguli si creeaza norme, dand nastere unor asteptari fata de comportamentul oamenilor investiti cu un anumit statut.
O alta perspectiva este si cea a felului in care asteptarile, pozitive sau negative, pe marginea abilitatilor unei persoane, pot influenta situatia si performantele respectivului. Este usor de facut o paralela cu studiile lui Robert Rosenthal privind efectul Pygmalion, fenomen psihologic denumit astfel dupa piesa omonima a lui Bernard Show. Asa cum asteptarile pozitive ale profesorilor din studiul lui Rosenthal determina in mod clar o imbunatatire a rezultatelor si abilitatilor subiectilor, in cazul celor etichetati artificial ca "inferiori", unde asteptarile scad, rezultatele sunt mai slabe.
In cazul experimentului din Riceville, elevii artificial etichetati ca inferiori aveau rezultate mai slabe atat din cauza tensiunilor create de prejudecatile create in jurul lor, cat si din cauza slabelor asteptari pe care Jane le avea, in mod artificial, fata de ei, pe cale de consecinta din cauza atitudinii pe care o afisa fata de ei. Realitatea subiectiva capata forta de obiectivare, suprascriind faptele si situatiile initiale.
Un alt unghi din care putem privi experimentul „Jane Elliott” se refera la efectul de reducere a prejudecatilor si discriminarii pe care aceste experimente il au asupra subiectilor.
Alta abordare a Experimentului “Ochi caprui – ochi albastri“
“Russel m-a jignit. L-am lovit… L-am lovit in stomac…“
Vocea lui John este gatuita de emotie, aproape ca se balbaie. Nu se poate uita inainte, deseori isi duce mana la gura, vorbeste cu greutate, pentru ca ii vine sa planga. Scena este incarcata de tensiune, simte ca i s-a facut o mare nedreptate. Se simte incoltit.
Pustiul este blondin, pare foarte inteligent si are trasaturi foarte frumoase pentru varsta lui. Are o singura problema de la care i se trage conflictul. In clasa zumzetul celorlalti copii creste.
Profesoara, cu o voce puternica, ferma, insensibila chiar, il interogheaza.
“Cum te-a jignit?“
“Ochi caprui. Mi-a spus ochi caprui.”
John raspunde printre suspine, cu vocea sfarsita aproape. Nu, nu suntem intr-un film distopian. Suntem in anul 1968, pe invatatoare o cheama Jane Elliott si are de gand sa duca tot experimentul asta pana la capat, chit ca ceea ce face pare, pentru persoanele emotionale, o adevarata cruzime pentru cei mici.
Dar rezultatele muncii ei vor ajunge a fi predate in orele de psihologie comportamentala, in incercarea de a intelege cum iau nastere rasismul, prejudecatile si violenta in societate. Dar si cum se modifica perceptia asupra realitatii in mai putin de 15 minute, chiar.
Ne intoarcem in clasa. Zumzetul creste, unii copii scot sunete batjocuritoare, altii ii iau apararea furiosi.
“Ce este in neregula cu ochii caprui?” – Intreaba Jane.
“Inseamna ca suntem prosti” – raspunde alt copil, si el suspinand, acoperindu-l pe John. “Este la fel ca si cum ai spune >negrotei< unui om negru.“
Aproape ca nu iti vine sa crezi ca raspunsurile sunt cele ale unor copii de clasa a 3-a. Jane preia din nou comanda. Se uita la John, care abia mai sta pe scaun si se uita direct in fata, cu privirea pierduta.
“De-asta l-ai lovit?”
“Da…”, raspunde John, facand eforturi mari sa isi opreasca lacrimile si sa nu se arunce la pamant de puterea emotiilor care il incearca.
“L-a oprit sa te mai jigneasca?“
John intai da din cap a negatie, inainte de a raspunde abia soptit, din spatele mainilor care ii acopera gura.
“Nu.“
“Te-a facut sa te simti mai bine cand l-ai lovit?”
John nu raspunde. Vocea lui Jane este autoritara pentru ca vrea sa auda o marturisire completa, dar John reactioneaza cu incetinitorul, asa ca il mai intreaba o data.
“Te-a facut sa te simti mai bine in interior?“
“Nu”, raspunde intr-un final pustiul, dand din cap pierdut, confuz si furios in acelasi timp.
John marturisea la sfarsitul experimentului:
“Modul cum se comporta ceilalti cu tine te face sa nici nu vrei sa ripostezi. Nu iti mai vine sa faci nimic. Este ca si cum ne-au luat cei mai buni prieteni de langa noi si i-au transformat in niste fiare.“
Pe 4 Aprilie 1968 s-a intamplat un eveniment in SUA care a marcat-o profund pe Jane Elliott: Martin Luther King Jr., celebrul activist de culoare, adeptul miscarii nonviolente impotriva rasismului, omul care aduna sute de mii de oameni atunci cand sustinea un discurs, fusese asasinat.
Jane era o simpla invatatoare, pe atunci, a unei clase a 3-a, cand s-a hotarat sa predea o lectie despre rasism copiilor ei intr-un mod care avea sa ramana mai tarziu in istorie.
“Eram extrem de indurerata, nu imi venea sa cred ce se intampla. Si am vrut sa am o discutie cu copiii despre rasism. Dar cum puteam sa vorbesc cu ei astfel incat sa si inteleaga mesajul, cand erau cu totii albi, de clasa mijlocie, ca si mine de altfel. Nu am dormit in noaptea aia, pentru ca eram extrem de afectata. Si mi-am spus – o sa fac ce a facut Hitler.
O sa creez o “rasa superioara” in clasa pe baza unei caracteristici pe care nu o poti controla. Si la fiecare rasa superioara exista o rasa inferioara, deci puteam sa ma joc cu tema raului si a binelui la un nivel profund, astfel incat si un copil sa inteleaga cat de irational este rasismul. Am ales ca aceasta caracteristica sa fie culoarea ochilor. Culoarea ochilor, ca si culoarea pielii, este data de melanina din corp, ceea ce duce la concluzia ca rasismul nu este logic. Sa judeci un om pe baza chimicalelor din piele nu are nicio baza reala.“
A doua zi Jane Elliott, dupa ce a vorbit cu copiii despre rasism, efectele lui, cum ia nastere – le-a spus ca vor juca un joc prin care cu totii vor trai, de o parte sau de cealalta a rasismului. Dupa care a decretat, de pe o voce infioratoare aproape, ca toti copii cu ochi albastri sunt superiori, mai buni la invatatura, mai destepti. Le-a spus ca din acel moment nu mai au voie sa stea amestecati in clasa, nu mai au voie sa se joace impreuna. Mai mult de atat, le-a dat esarfe albastre pe care toti copiii cu ochi caprui sunt obligati sa le poarte, ca sa fie recunoscuti ca fiind inferiori.
“O clasa minunata, cooperanta, extraordinara – s-a transformat intr-una plina de ura, de discrimare, violenta, cruda, dispretuitoare. Asta in mai putin de 15 minute de la explicarea regulilor.
Ce a urmat a fost socant: personalitatea copiilor s-a schimbat intr-un mod dramatic. Copiii superiori au devenit aroganti, batjocuritori, dar si plini de incredere si inteligenti. Iar copiii inferiori au devenit timorati, lipsiti de incredere, chiar resemnati.“
Experimentul a capatat ecouri la nivel national dupa ce ziarul local a publicat marturiile tuturor celor implicati, a copiilor din clasa ei, a parintilor, a colegilor profesori. Experimentul s-a dovedit atat de puternic incat Jane Elliott a fost invitata mai departe sa il sustina inclusiv cu adulti, a ajutat-o sa devina o figura proeminenta impotriva rasismului si a prejudecatilor si sa isi rafineze metoda zeci de ani, pana chiar in zilele noastre.
SALT PESTE TIMP
In 1992 facea acelasi experiment in emisiunea faimoasei Oprah Winfrey, pe publicul acelei emisiuni. La intrarea in cladirea unde se filma emisiunea, publicul era impartit in doua grupe: cei cu ochii caprui si cei cu ochii albastri. Doar ca de data asta cei cu ochii albastri aveau sa fie “rasa inferioara” .
Cei cu ochii albastri au fost lasati afara, sa astepte in picioare, timp in care celor cu ochii caprui li s-au dat sucuri, gogosi de mancare, li s-a pus muzica si li s-au dat fotolii confortabile pe care sa astepte. Dupa care au fost pusi in sectiuni diferite in public, fara sa li se spune si “de ce” se intampla toate lucrurile astea. La final o Jane Elliot ceva mai batrana a jucat perfect rolul “dictatorului“, explicandu-le ca ultimele studii arata ca oamenii care au ochi albastri au IQ mai mic si ca sunt inferiori celor cu ochi caprui.
Oricat de stupid ar parea, Jane si-a jucat atat de bine rolul, incat publicul s-a angajat emtional imediat. Cei cu ochii albastri au reactionat agresiv – iar cei din sectorul ochilor caprui, cu putina intarziere, in care nu intelegeau ce se intampla, au inceput sa ii ia apararea, apoi sa ii atace pe cei cu ochii albastri.
“Dar tu ai ochii albastri, si tu ar trebui sa porti o esarfa ca si noi!” – a rabufnit o femeie cu ochi caprui din public.
“Da” a raspuns magistral Jane “dar eu ma comport ca un om cu ochii caprui. Am un barbat cu ochi caprui, trei copii cu ochi caprui. Oamenii cu ochii albastri au o singura sansa sa se ridice deasupra conditiei lor – sa se comporte precum cei cu ochii caprui.“
Cu greu publicul si-a dat seama ca era de fapt o lectie in timp real despre rasism si prejudecata. De-a lungul a zeci de ani zeci de mii de oameni au trecut, voluntar de cele mai multe ori, prin experimentul “ochi caprui – ochi albastri”.
“Nu te ajuta sa te pregatesti ca sa o infrunti, atunci cand o privesti in ochi. Aceasta batranica va dobori orice scut pe care ti-l pui si orice masca pe care o porti.
Nu poti sa nu simti emotii de jena, anxietate, ura, neputinta – atunci cand Jane ii ia pe ceilalti sau pe tine in deradere, te umileste si te incapaciteaza folosind argumente de cele mai multe ori absurde.
Pentru mai bine de trei sferturi din timp Jane se transforma in cea mai rea, cea mai josnica si ipocrita fiinta de pe pamant. Dar ea este un exemplu pentru noi toti, prin ceea ce ne preda.” – scrie ziarul “Stuttgarter Zeitung“ despre acest experiment.
Referinte bibliografice :
https://www.youtube.com/watch?v=5NHeFgaVWs8
https://www.youtube.com/watch?v=1CtrpLh6TKk
Jane Elliot blog