Rezonanța și ritmul vieții[1]

Motto

Un admirator înfocat l-a întrebat odată

Pe Arthur Rubinstein: Cum de mânuiți

Notele atât de bine?

Pianistul a răspuns: ”Nu mânuiesc notele

Mai bine ca mulți alții, dar pauzele – ah!

Acolo stă adevărata măiestrie[2]

Introducere

Adulții sunt, cu mici excepții, într-o permanentă alergătură. Copii trăiesc încă în ritmurile naturii. Redăm două dialoguri între copii și mămici dimineața, în drum spre școală sau grădiniță.

”Dimineața, în drum spre grădiniță:

– Mami, hai să nu ne mai grăbim!

– Puiule, știu că mă grăbesc un pic. Trebuie să ajung undeva după ce te las la grădi.

– Să știi că tot la grădi ajungem și dacă mergem mai încet…”[3] 

Din experiența proprie cu nepoțica care avea la acel moment 7 ani și mergea în clasa întâi:

”-Trebuie să ne grăbim , draga mea, mai sunt cinci minute pană la începutul orei!

-De unde știi?”

Primul dialog face referire la aplicarea ritmului lent

Să reînvățăm de la ei să încetinim ritmul. Primul pas este să realizăm că ne grăbim.

Ce însemnă de fapt a ne grăbi

Fiecare dintre noi a observat, desigur, dacă  ne propunem și avem o anume atenţie interioară, că timpul se comprimă atunci când ne grăbim. Nu e vorba de forfota care ne face să scapăm lucrurile din mână, să ne alunece şiretul şi să nu-l putem  lega decât la a cincea încercare, de febrilitarea degetelor care aleargă tremurând peste lucruri, răvăşindu-le.

E vorba de o vibraţie interioară, de un tempo precipitat, de spaima că nu vei reuşi să faci toate lucrurile pe care le ai de făcut în intervalul care pare tot mai minuscul. Priveşti neputincios şi furios la spaţiul foarte strâmt dintre acele ceasului în care tu trebuie să înghesui foarte multe gesturi şi acte. Şi asta îţi toarnă-n trup sentimentul neputinţei.

 Dacă reuşeşti să faci abstracţie cu adevărat – nu doar să te prefaci – de convenţia timp, vei constata că-ntr-o jumătate de oră ai făcut cât altădată într-o zi întreagă.

Care-i secretul timpului? Este el un şarpe care devine constrictor şi ne strangulează cu cât ne agităm mai tare? Tinde Universul spre nemişcare? Există timp? Cred că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să “revadă” felii de viaţă, gesturi, vorbe, în acel deja-vu. Feliile sunt mici, înguste şi rareori avem acces la ele…

Încă nu s-au găsit  răspunsuri universal acceptate de lumea ștințifică și de noi, cei trăitori încă în timp.

Dar ce înseamnă ritm al vieții?

Ce se știe cu siguranță este faptul că totul se mișcă în ritm –” particulele atomice, valurile de electroni, moleculelel din lemn și din piatră, iarba și copacii, amoebele, mamiferele și păsările, peștii și reptilele, pământul, luna, soarele și stelele...și noi înșine.”[4]

Când suntem tineri ne agităm într-una. Nu ne place nimic, vrem să schimbăm tot, şi în noi şi în jurul nostru, şi până la marginile lumii, şi temelia lumii vrem s-o schimbăm. Nimic nu pare să fie bun aşa cum e. Fiecare generaţie reinventează viaţa, reinventează principiile, limbajul, regulile, etica, morala, negând ce-a fost înainte. Tot ce-a fost înainte e considerat vetust, ridicol, perimat, lipsit de dimensiunea grandioasă. Tot ce a fost înainte e mic, meschin, rizibil. Tinereţea este o cursă teribilă cu timpul. Foarte puţini reuşesc să-l întreacă şi să rămână senini.

Cei care reușesc să respecte ritmurile vieții, cele reflectate de cele trei ritmuri esențiale – pulsul dat de inimă, ritmul respirator și ritmul cranio-sacral, cel care se propagă prin lichidul cefalo-rahidian, simbolic, aceia vor reuşi să devină plaje largi, însorite, mângâiate de valuri şi cutreierate de îndrăgostiţi sau de plimbăreţi singuratici.

Aceia vor reuşi să dilate spaţiul, să pună un soare blând deasupra orizontului, să prefire nori pe un cer inspirat.

Aceia vor reuşi să creeze în jurul lor un loc liniştit şi sigur pentru trăit.

Aceia vor avea generozitatea de a împuternici alţi oameni să trăiască aidoma, să umple lumea cu bucuria de a fi viu, de a gusta din roadele vieţii pe îndelete, fără grabă şi fără hămeseală, fără trufie şi fără dispreţ.

Aceştia vor reuşi să treacă celor care vin liniile perene ale vieţii: muzica, poezia, prietenia, încântarea de a fi împreună, de a construi, de a reinventa, sclipirea spiritului, râsul, voia bună. Puterea sau datul de a iubi. A iubi viaţa, a iubi oamenii, a-i învălui în iubirea cea repede iertătoare.

Rezonanța

Lumea freamătă în nenumărate ritmuri sincronizate prin procesul de rezonanță.

Rezonanța ritmică este unul dintre marile principii de organizare a lumii, la fel de inevitabile ca și gravitația.

”Prin acest proces se explică felul în care un ritm lucrază, funcționează împreună cu un altul și cu entități separate, de la molecule la stele, se încadrează într-un ritm la fel de regulat ca pulsul inimii sau ca bătaia aripilor unui fluture”[5]

Atunci când în ființa noastră rezonanța lipsește își fac loc boala. Cele trei mari ritmuri se sincronizează atunci când ascutăm ritmurile înconjurătoare.

Am alergat şi am ostenit, am căzut şi m-a ridicat, am contestat şi am negat, am persiflat şi m-am revoltat.

Adunăm viaţă cât o mie de vieţi. Adunăm viaţă şi din vieţile altora – fiind un creuzet pentru poveștile prietenilor, povești care se unesc cu povestea noastră.

De multe ori mergem într-un muzeu renumit, am făcut eforturi să ajungem acolo, dar suntem grăbiți și nu rămânem mai mult de 10-15 secunde la fiecare exponat. Graba noastră de a trece mai departe nu face altceva, în ultimă instanță, decât să ne garanteze că pierdem lucrul pentru care am venit.

Doar în ultimii ani societatea pare că aleargă. Oare și natura se grăbește? Nu mai știm, pentru suntem ocupați să o dominăm, în loc să o ascultăm. Folosim chimicale pentru a forța plantele să crească mai repede, omorâm ceea ce numim noi a fi dăunători, dar ei se apără cu noi mutații care ne pun viața în pericol. Ne-am pierdut simțul ascultării ritmurilor. Plantăm în sere și ghivece, utilizând lichide fabricate în loc de pământ.  Acum suntem la o limită. Limită a vieții așa cum o cunoșteam.

Acum , despre timp!

”Timpul s-a descompus într-o rețea de relații care nu se mai mențin laolaltă ca o pânză coerentă. Imaginile spațiilor-timp (la plural) fluctuează, se suprapun, se materializează în anumite momente în raport cu anumite obiecte- oferindu-ne o priveliște vagă. Dar asta e cea mai bună imagine pe care o putem avea despre granularitatea fină a lumii. Avem în față universul gravitației cuantice.”[6]

BIBLIOGRAFIE

1.      Carlo Rovelli, Ordinea timpului, Ed.Humanitas, 2019

2.      Dr. Stephen Rechtschaffen ,Cealaltă față a timpului; Cum să-ți faci mai mult timp să-ți trăiești VIAȚA, Ed. AMALTEA , 1999