Jocul a fost considerat de majoritatea specialiştilor ca fiind o caracteristică a vârstei de creştere, a copilăriei.

În acelaşi timp, se recunoaşte caracterul universal al jocului, adică faptul că jocurile însoţesc întreaga ontogeneză umană.
În lucrarea „Copilul şi jocul”  (2002, 19),  Jean Chateau afirmă că : „un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulţumește să fie mic şi slab, o fiinţă fără mândrie, o fiinţă fără viitor.” (Chateau, 1972, 19-34).

Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuinţele copilului:de acţiune, de mişcare, de exprimare.În joc totul este permis, totul devine posibil. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii şi a unor deprinderi, de cunoaştere şi autocunoaştere, mijloc de învăţare, cale de relaxare şi distracţie, este un mijloc de socializare dar şi un mod de exersare şi exprimare a originalităţii şi creativităţii.

Conform  lui Piaget, tipul de joc al copilului se modifică în strânsă legătură cu stadiul dezvoltării sale cognitive.

Tipuri de joc specifice vârstei timpurii 3-6/7 ani:

• joc paralel – îşi alege jucării, se joacă lângă ceilalţi şi nu e interesat de ceea ce fac aceştia (2,5 ani-3/3,5 ani)
• joc asociativ – se joacă împreună cu ceilalţi, se implică, selectează partenerii, are tendinţa de a exclude pe alţii. Subiectul este mai simplu, apar completări, evoluţii, reguli noi cu sau fără negocieri (3,5 ani-5 ani).
• joc prin cooperare – copiii se organizează singuri, de obicei apar 1-2 lideri care domină jocul, îşi aleg subiectul, stabilesc reguli, împart roluri (5 ani-7 ani şi după).

În funcţie de individualitatea fiecărui copil şi de influenţele educative, etapele se parcurg diferit ca durată, uneori perioadele sunt mai lungi, alteori ritmul este mai alert. Astfel, un copil de 3 ani poate trece foarte repede la etapa de joc asociativ dacă are fraţi mai mari cu care a exersat jocuri, dacă a frecventat o instituţie în care a trăit în colectiv, dacă adultul s-a implicat în jocul lui şi i-a oferit un mediu care l-a stimulat.

Aceste etape atrag însă atenţia asupra faptului că, dacă urmăm copilul cu particularităţile sale de vârstă şi individuale în parcursul dezvoltării sale, vom şti mai bine cum şi când să intervenim în jocul lui pentru a le stimula dezvoltarea. Nu putem impune jocuri cu reguli impuse la copii de 3-5 ani pentru că nu contribuie la dezvoltarea lor la fel de mult ca şi jocurile simbolice, specifice acestei vârste. Întotdeauna trebuie să urmăm copilul!

Sentimentul de siguranţă, încredere şi acceptare pe care i le conferă contextul jocului, permit copilului să îşi exprime emoţiile, să-şi asume riscuri, să încerce să experimenteze, să descopere lucruri noi, să treacă peste dezamăgiri, nereuşite. În joc nu există corect şi greşit, pentru că la vârsta preşcolară jocul simbolic permite să schimbăm/inventăm realităţi, reguli, personaje!

Comportamentele de joc ale copiilor sunt fundamentul creativităţii la vârsta adultă.

Jocul pune bazele sănătăţii mentale şi a rezistenţei, întăreşte încrederea în sine şi dezvoltă capacitatea de a rezolva situaţii-problemă.

Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse, iniţiate de copil, fără intervenţia adultului. El singur îşi alege locul, jucăriile şi tipul de joc pe-l care doreşte. Jocul liber oferă educatoarei şansa de a cunoaşte cât mai bine copilul, fiind momentul în care copilul utilizează cunoştinţele, deprinderile, experienţele dobândite anterior, în contexte în care el se simte liber să se exprime. Limbajul şi acţiunile copilului în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe lumea din jurul lui. De exemplu, dacă îl observăm cum se joacă cu o maşinuţă, vom vedea ce lucruri ştie despre maşini, ce scenarii inventează inspirate din viaţa reală, în care apar personaje, evenimente, acţiuni aşa cum le-a perceput el, putem observa tipurile de raporturi pe care le stabileşte între personaje, precum şi limbajul utilizat. Sau dacă se joacă un joc simbolic, de tipul „ De-a...”, vom vedea cum copilul transpune în joc experienţe proprii fie ca „spectator” al evenimentelor din jurul lui, fie ca personaj principal.

Astfel, până la 2 ani, jocurile manipulative (de explorare şi manipulare a obiectelor) sunt cele dominante, de la 2 la 7 ani, jocul simbolic este cel corespunzător stadiului preoperaţional al gândirii, iar de la 7 la 12 ani şi mai departe, sunt jocurile cu reguli, corespunzătoare etapei operaţiilor concrete.

Dacă jocurile practice şi manipulative sunt specifice copiilor până la 3 ani, după această vârstă apar jocurile simbolice.

Jocul liber – este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei îmbrăcând diferite forme. Fie că manipulează obiecte încercînd diverse mişcări şi experimente, fie că realizează anumite acţiuni pentru a obţine satisfacţie (parchează maşini, construieşte cazemate, rostogoleşte către o anumită destinaţie un obiect, leagă obiecte între ele pentru a obţine un şir pe care apoi îl deplasează trăgându-l după el etc., toate acestea copilul le realizează jucându-se. Nu sunt sarcini impuse de nimeni, îi fac plăcere şi astfel învaţă despre lucruri, despre efectele acţiunii sale asupra obiectelor şi, totodată, despre el, ce poate şi ce nu poate încă să facă.

Educatoarea/adultul trebuie să îi acorde timp copilului pentru acest tip fundamental de joc, specific învăţării în copilăria timpurie. Este natural şi de aceea are un impact puternic asupra dezvoltării copilului în toate domeniile de dezvoltare.

Jocul simbolic permite copilului totodată şi să transpună în „realitatea” lui, dorinţe, gânduri, frustrări, insatisfacţii, bucurii din viaţa lui şi sunt pline de semnificaţie, pentru că nu există cenzură în exprimarea sa în timpul jocului liber indiferent ce tip de joc e (simbolic, de manipulare, de construcţii, etc.).

Jocul didactic este iniţiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea unor obiective educaţionale. Elementele joc se împletesc cu învăţare, reprezintă o formă utilizată în activitatea educativă din grădiniţă.

O serie de obiective propuse în cadrul proiectelor tematice se rezolvă prin această formă de organizare şi desfăşurare a actului educativ.

Exemple de jocuri didactice :

*      „ Senzoriale , de ghicire, de recunoaştere a unui obiect cu ajutorul simţurilor: “Ghici ce ai gustat!”; “Spune cum este?”; “Ce poţi spune despre?”

*      „ Jocuri de analiză perceptivă vizuală, de reconstituire de imagini din bucăţele: “Loto flori, fructe, păsări, animale”, “Din jumătate – întreg”, “Jocul umbrelor”.

*      „ Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date şi de analiză, descriere, clasificare: “Mare, mic”, “Găseşte locul potrivit!”

*      „ Jocuri gramaticale: “Eu spun una, tu spui multe” (singular-plural), “Spune al cui este?” (folosirea corectă a genitivului), “Cui trimit scrisoare?” (folosirea corectă a dativului), “Unde a zburat rândunica? (poziţii spaţiale).

*      „ Jocuri de mişcare: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ştafeta uriaşilor” etc.

Atât jocurile libere, cât şi cele didactice, în funcţie de deprinderile, capacităţile pe care le dezvoltă prin forma instrinsecă a jocului (tipul de activitate de bază a jocului) pot fi:

Jocuri de manipulare - antrenează musculatura fină (premisă de bază în formarea deprinderilor de scris), capacităţile de coordonare a mişcărilor, controlul lor, precum şi coordonarea oculo-motorie. Prin manipularea obiectelor din mediul ce îl înconjoară, copilul începe să controleze posibilităţile de cunoaştere, de a schimba şi stăpâni realitatea. Un aspect foarte important este câştigarea independenţei de acţiune şi autocontrol. De exemplu, manipulând piesele jocurilor existente în centrele Joc de masă sau Ştiinţe (puzzle, Lego, mozaic, basme în bucăţele, jocuri educative, jetoane) copiii îşi dezvoltă: coordonarea ochi – mână, musculatura fină, capacitatea de discriminare vizuală, deprinderi de îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare, numărare, punere în corespondenţă, percepţiile de culoare, mărime, formă; sociabilitatea; capacitatea de a rezolva probleme; sentimentul de bucurie la realizarea unor sarcini.

Dimensiunea cognitivă, imaginativă, de gândire a jocului este doar un aspect al influenţei în învăţarea copilului atât la vârstele timpurii, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară.

Jocul simbolic – copilul utilizează mediul pentru a pune în scenă realitatea aşa cum o percepe el, interpretează roluri, personaje reale sau imaginare. Aici este posibil ca Făt-frumos să plece cu racheta la palatul zânelor ,Scufiţa Roşie să meargă la bunicuţa împreună cu prietenii ei piticii.

Copilul trebuie încurajat să găsească soluţii noi pentru personajele sale, să gândească asupra unor conexiuni între evenimente să motiveze cu argumente proprii acţiunile sale.

Un aspect semnificativ al cunoaşterii la vârstele timpurii este dezvoltarea jocului simbolic în timp ce îşi construiesc reprezentări sofisticate asupra lumii, dar pentru aceasta au nevoie de oportunităţi de joc.

Reprezentările simbolice reprezintă precursorul cititului atâta timp cât literele simbolizează sunetele. Relaţia dintre joc şi învăţarea literelor poate fi iniţiată de copii în jocurile spontane, ori de adult, atunci când ajută copiii să scrie poveştile create în cadrul jocului.

“Doctorul” scrie reţete pentru pacienţii săi în jocul “De-a doctorii”; “bucătarul” face mâncare, prăjituri citind reţetele culinare, “poştaşul” citeşte adresele de pe scrisori…)

Prin jocul simbolic (deseori imitativ) e pusă în mişcare fantezia copilului care dă lucrurilor şi fiinţelor însuşiri pe care nu le au în realitate. Cărui băiat nu i-a servit un băţ, cu care se juca drept cal?! Covorul din cameră drept plajă sau pajişte?! Fiecare obiect în jocul copilului capătă o importanţă, dar faţă de acesta el ia atitudine reală faţă de fiecare. Băţul care serveşte drept cal este mângâiat, i se dă mâncare, apă, este îngrijit, dar poate fi şi bătut după împrejurări; se urcă pe munte – pe pat, de fapt; se joacă pe plajă. Fetiţa se joacă cu păpuşa, o îngrijeşte când este bolnavă, o îmbracă, o culcă, îi dă să mănânce, dacă se comportă frumos o mângâie, dar o şi ceartă dacă nu vorbeşte frumos. Fetiţa, în jocul său, imită grija mamei pentru copii. Jocul imitative îl ajută pe copil în învăţarea de a accepta şi de a trăi după anumite reguli şi norme, de a lucra prin cooperare cu alţii, pentru schimbarea acestor reguli pentru binele grupului. În cadrul acestui tip de joc copiii imită mersul animalelor, glasul acestora, îşi dezvoltă instinctul de auto-apărare şi instinctul de conservare. Prin asumarea unor roluri copiii pot desfăşura jocuri care sunt încadrate în jocul cu subiect din viaţa cotidiană. Astfel de jocuri sunt: „ De-a familia”, „ De-a grădiniţa”, „De-a strada”. Aceste jocuri au subiecte alese din viaţa cotidiană.

Jocul simbolic poate fi iniţiat de copil, în cadrul activităţilor alese şi atunci este un joc liber, sau poate fi propus de adult şi atunci devine o activitate care vizează utilizarea jocului simbolic pentru atingerea anumitor obiective. Pregătirea lor vizează: alegerea şi amenajarea locului de joc, alegerea jucăriilor şi pregătirea copiilor.

În desfăşurarea acestor jocuri sunt avute în vedere următoarele aspecte:

- crearea unor legături între conţinutul jocurilor simbolice şi conţinutul activităţilor care se desfăşoară (poate fi un joc care valorifică unele conţinuturi, deprinderi care au fost achiziţionate, exersate în cadrul unui proiect, a unei activităţi tematice);

- asigurarea unui climat favorabil consolidării/extinderii prin jocul simbolic a conţinutului activităţii tematice sau a proiectului;

- încurajarea copiilor pentru asumarea unor roluri cât mai diverse;

Exemple de utilizare a jocului simbolic:

Joc simbolic cu caracter anticipativ: jocul „De-a cofetarii” (pentru pregătirea unei salate de fructe) se organizează înaintea desfăşurării observaţiei „Fructe de toamnă” în Centrul de Ştiinţe. Desfăşurarea jocului oferă posibilitatea copiilor de a observa însuşirile caracteristice ale unor fructe (formă, mărime, culoare), prin intuirea lor prin toţi analizatorii, părţile componente de a respecta unele reguli de igienă.

Copiii îşi dezvoltă un limbaj specific prin asumarea de roluri diferite (cofetar, consumator, producător de alimente etc.)

Joc simbolic folosit drept cadru introductiv în desfăşurarea unor activităţi, de exemplu, înainte de a desfăşura activitatea de observare în centrul de Ştiinţe „ Flori de primăvară”, din cadrul temei „Din lumea celor care nu cuvântă”, se poate începe cu un joc simbolic intitulat „De-a grădinarul”, în care copiii pot să interpreteze diferite roluri: de flori, de vânzător de flori, de grădinar, de fluturi, de albinuţe, etc.

În urma desfăşurării lecturii după imagini: „ Strada” la centrul Bibliotecă, se pot desfăşura jocurile: „ De-a circulaţia”, „De-a strada” în centrul de Construcţii ş.a.

În felul acesta copiii pun în practică cunoştinţele însuşite anterior. Ei vor respecta locul pe unde se circulă, ca pieton, reguli de circulaţie, semnalele luminoase, semnele de circulaţie etc.

Educatoarea poate interveni în organizarea şi desfăşurarea acestor jocuri prin:

• interpretarea unui rol mai complex (în interpretarea acestui rol, acţiunile educatoarei reprezintă un model pe care copiii îl preiau cu toate aspectele lui, inclusiv dialogul) .

• îmbogăţirea unui joc, prin demonstrarea unei noi acţiuni (…vine în vizită aducând flori şi ciocolată,…respectă reguli civilizate de comportare) sau extinderea conţinutului jocului, propunerea de situaţii problematice cărora copilul în timpul jocului trebuie să le găsească soluţii ).

• corectarea lui prin sugestii verbale, întrebări, explicaţii, indicaţii, aprecieri, dezaprobări.

Importantă este păstrarea plăcerii jocului!!!

Atât jocul simbolic cu subiecte din viaţa cotidiană cât şi cu subiecte din basme şi poveşti se desfăşoară fie individual (interpretând rolul unui personaj) , fie colectiv (transpunând scene din poveşti).

Jocul de rol/dramatizarea presupune o pregătire prealabilă şi anume, transpunerea subiectului, care trebuie bine cunoscut de către toţi partenerii, înţeles şi redat cu fidelitate.

Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului, teatrului, dar şi realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală. În ceea ce priveşte interpretarea rolurilor asumate şi modalităţile de înscenare a conţinutului din lipsa posibilităţii de discernământ şi de asimilare diferenţiată, copilul mic îmbină elementele fantastice cu cele luate din viaţa cotidiană. De pildă, „prinţul” vine călare pe cal (pe un băţ) şi are la brâu „sabie” (o bucată de scândură, legată cu o sforicică).

În jocurile colective cu subiecte din basme şi poveşti, în cele iniţiate de copiii de 6/7 ani, se stabilesc relaţii complexe şi are loc un schimb viu şi continuu de păreri, fiecare fiind în acelaşi timp şi interpret şi regizor.

În cadrul acestor jocuri, preocupările copiilor se îndreaptă spre ţinuta vestimentară căreia simt nevoia să-i adauge detalii de natură să le sublinieze identitatea împrumutată şi către procurarea unor obiecte care le permit să acţioneze conform rolului asumat. Pe ultimul plan stă grija pentru „decor” (cadrul în care să se desfăşoare jocul).

La baza îndrumării acestor jocuri stau:

• observarea copiilor în timpul jocului;

• posibilităţile psihofizice ale copiilor;

• încadrarea educatoarei în joc (prin asumarea unui rol);

• stimularea jocului din exterior;

• impulsionarea şi dezvoltarea jocurilor prin: repovestiri, conversaţia cu caracter pregătitor, analiza jocului, stimularea lui prin intermediul unor materiale noi;

• îndrumarea jocului din exterior (depăşind trecerea de la jocul individual la înscenări scurte inspirate din poveştile cunoscute în grădiniţă).

Dramatizarea presupune:

1. Alegerea selectivă a textului care urmează să fie dramatizat (acesta trebuie să cuprindă acţiuni accesibile şi dinamice, dialog bogat, viu care mobilizează copiii şi facilitează înscenarea conflictului, cuprinderea unui număr mare de personaje) . De asemenea trebuie să se ţină seama de posibilităţile de memorare ale copiilor şi capacitatea redusă de concentrare. Textul trebuie redus ca întindere (pentru copiii de 3-4 ani).

Exemple de poveşti agreate la grupa mică: „ Ridichea uriaşă”, „Mănuşa”, „Turtiţa” ş.a. La aceste dramatizări farmecul rezidă în reluarea repetată a unor acţiuni şi dialoguri simple. Aceste texte se aleg în mod progresiv, cu un conţinut mai complex. De pildă, „Coliba iepuraşului”, „Punguţa cu doi bani”, „Fata babei şi fata moşneagului” etc.

2. Însuşirea temeinică a textului poveştii (basmului), în vederea transpunerii lui in joc. Căile cele mai folosite în acest sens sunt: repovestirea, povestirea după un şir de tablouri, vizionarea diafilmului, experienţa câştigată în jocul – dramatizare.

3. Cerinţele materiale ale dramatizării (asigurarea tuturor condiţiilor materiale menite să-i sprijine reuşita) ;

*     cadru suficient de larg care să permită mişcarea liberă a copilului;

*    amenajarea cadrului, încât să evoce atmosfera cerută de basmul, povestea aleasă pentru înscenare. Acesta trebuie să fie simplu, discret, evocator (decorarea excesivă devine supărătoare – obţinându-se efecte violente care copleşesc şi perturbă copiii) .

Exemplul decorului pentru dramatizarea poveştii „ Capra cu trei iezi” :

• o măsuţă cu un vas românesc, o farfurie de lut şi 3 scăunele în jur;

• pe perete un ştergar întins;

• un scaun de dimensiuni obişnuite. Amenajarea cadrului, de către educatoare, se poate face fie în absenţa copiilor, pentru efectul surpriză, copiii angajându-se de la sine în joc, fie cu concursul copiilor trezindu-le interesul pentru dramatizare.

*      alegerea celor mai potrivite costume şi alte accesorii.

 Ca modalităţi de conducere a dramatizării amintim:

1. încadrarea educatoarei în jocul copiilor şi sprijinirea lor prin demonstrarea rolurilor implicate în înscenare;

2. încadrarea în jocul copiilor prin asumarea unui rol definit;

3. îndrumarea exterioară.

În cadrul dramatizării: „ Unde a zburat rândunica” de T. Constantinescu, prin încadrarea educatoarei în dramatizare, prin asumarea unui roldefinit, aceasta are prilejul să conducă prin însuşi rolul ales înscenarea prin următoarele momente:

- Vizita făcută de vrăbiuţă rândunicii (desprinsă din versurile autorului: „ Vecinică/ Rândunică, /Ieşi afară/ Surioară/ Nu-i nici cald/ Şi nu-I nici soare, /Dar e bine de plimbare”.

- Convorbirea dintre vrăbiuţă şi furnică: „ Cip – cirip, soră furnică/, N-ai văzut pe rândunică?...”

- Convorbirea dintre vrăbiuţă şi bursuc: „ Moş bursuc, n-ai văzut/ Vecinica rândunica/ Pe aici a trecut? ”

- Convorbirea dintre vrăbiuţă şi şopârlă;

- Convorbirea dintre vrăbiuţă şi broască: „ Hai broscuţă Oac – oac –oac/ Ieşi acum puţin din lac! / Cip – cirip / Cip – cirip”…

- Convorbirea dintre vrăbiuţă şi rândunică.

Jocul cu reguli – sunt jocurile cu reguli formulate fie de către copii sau de către adulţi. În general sunt jocuri care arată prin ce modalităţi poţi să câştigi (au la bază întrecerea precum şi jocurile de echipă), jocuri inventate de copii, jocurile sportive, jocurile didactice.

La vârsta preşcolară jocurile cu reguli inventate de copii sunt cel mai des întâlnite, treptat, spre finalul preşcolarităţii, la 7 ani, apărând şi jocurile cu reguli impuse, care devin foarte populare în şcolaritatea mică, ele bazându-se pe competiţie, pe măsura în care copilul demonstrează o mai mare performanţă în aplicarea unor cunoştine, capacităţi, abilităţi.

Copiii însă pot simplifica sau complica aceste reguli, în funcţie de interesul manifestat, de experienţa de viaţă, de context.

În jocurile lor simbolice, copiii inventează propriile lor reguli ( de ex.: „Eu sunt postasul, dar tu nu ai voie sa deschizi uşa până nu sun eu la uşă...”)

În jocurile “Şoarecele şi pisica”, “De-a v-aţi ascunselea”, “Batistuţa”, pe lângă bucuria participării, implicarea afectivă, dorinţa de a câştiga, are loc socializarea, incluziunea, fiind jocuri de grup. Copiii sunt puşi în situaţia de a respecta regula, de a acţiona doar atunci când sunt nominalizaţi, de a allege un partener, de a se întrece cu el de a se bucura de reuşita sau de a accepta eşecul (să fi prins de pisică, să nu observi batistuţa şi să fi pedepsit cu statul într-un picior, şi să fi văzut la jocul, “De-a v-aţi ascunselea”).

Jocul de construcţii reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi capacităţi care contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine. Prin construcţie copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondenţe, stabileşte raporturi între obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii spaţiale, raporturi cauzale etc.), organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul diferitelor materiale şi forme), îngrădirea spaţiului, separarea, acoperirea lui.

Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deşeuri), lut, bucăţi de cărămidă, cuburi de lemn.

Numim joc de construcţie, arhitectura creată de copil, adică munca lui cu materiale de construcţie.

În dezvoltarea unei construcţii de către copii deosebim următoarele stadii:

- procesul de examinare şi combinare a formelor;

- creaţia tematică (la început de ordin pur asociativ, îi dăm numele);

- construcţia conştientă a formei;

- construcţiile întâi sunt pe verticală, apoi de extind pe orizontală.

În cadrul jocurilor de construcţie, copiii lucrând: stabilesc relaţii cauzale între obiecte (care sunt mai mari şi mai grele cad mai uşor dacă nu au stabilitate etc.), respectă reguli, dau frâu imaginaţiei, apreciază cantitativ materialele utilizate (mai mari, mai lungi, mai grele), se joacă cu alternanţe de forme, de culoare. Exemple de jocuri de construcţie: „Blocul în care locuiesc”, „Grădiniţa mea”, „Orăşelul copiilor”, „Strada”, „Gara” etc.

Jocurile de construcţii sunt foarte importante pentru dezvoltarea cognitivă a copilului în perioada copilăriei timpurii. De aceea trebuie să beneficieze de materiale corespunzătoare pentru a-şi exersa operaţiile cognitive implicate în jocurile de construcţie.

Jocurile dinamice/de mişcare au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.

În selectarea şi practicarea jocurilor dinamice se au în vedere particularităţile de vârstă:

tipul exerciţiilor incluse în jocuri, durata lor, exigenţa faţă de executare, numărul regulilor va fi în dependenţă directă cu vârsta copiilor.

Pentru a evita excesul, suprasolicitarea, oboseala, extenuarea fizică, pe lângă o bună dozare a timpului de joc dinamic, este necesară şi alternarea acestuia cu jocuri liniştitoare.

O atenţie deosebită să acordăm copiilor timizi, fricoşi, apatici sau instabili, respectându-le ritmul propriu şi particularităţile individuale.

Jocurile dinamice se pot organiza şi în aer liber, în funcţie de anotimp, şi în sală, cu sau fără obiecte, aparate.

Ele mobilizează întreaga grupă de copii, educă atitudini, comportamente, dezvoltă stări emoţionale, sentimentul de apartenenţă la grupă, spirit de cooperare, sentimentul de altruism, prietenie.

Atractivitatea şi eficienţa jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina sarcina educativă cu dorinţele copiilor, cu simboluri şi reguli atrăgătoare.

Jocul ca tip de activitate de învăţare integrată

Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale! De aceea, jocul este cea mai eficientă formă de învăţare integrată datorită naturaleţei cu care copilul învaţă!

Prin joc copilul:

• desfăşoară o activitate specifică în sensul identităţii personale, urmează cerinţele şi determinările de bază ale copilului;

• realizează mişcări de motricitate grosieră şi fină, de coordonare oculo-motorie;

• comunică, îşi îmbogăţesc şi exersează vocabularul, îşi dezvoltă limbajul;

• rezolvă probleme de viaţă din mediul lor fizic şi social;

• experimentează posibilităţi de adaptare, rezolvă probleme, creează soluţii;

• exprimă sentimentele lor în simboluri, îşi dezvoltă astfel gândirea abstractă;

• comunică cu sine, cu ceilalţi, îşi exprimă sentimente, reacţionează afectiv, recepţionează şi învaţă să recunoască sentimentele celorlalţi;

• folosesc obiectele din jurul lor în scopuri în care au fost create, dar şi în alte scopuri (îşi dezvoltă creativitatea), îşi dezvoltă atenţia, motivaţia, interesul.

Pentru ca jocul să contribuie cât mai semnificativ la dezvoltarea copilului sunt necesare câteva condiţii:

• jocul să permită copiilor ocazia unor descoperiri, experimente sub supravegherea adultului;

• materialele puse la dispoziţia lor să solicite copilul şi să-l antreneze în noi experienţe, să-i faciliteze formarea deprinderilor, să-I extindă cunoaşterea;

• interesul copilului, preocupările lui imediate să fie satisfăcute prin situaţiile de joc create;

• să se încurajeze interacţiunea, să se stimuleze dezvoltarea socio-emoţională;

• să se creeze un spaţiu adecvat abordării jocului ca activitate complexă şi completă;

• jocul copilului reprezintă feed-back-ul influenţei educative a adultului asupra sa.

!        Jocul influenţează pozitiv dezvoltarea ulterioară a copilului, prin joc se declanşează mecanismul propice cultivării unor calităţi morale: perseverenţă, curaj, iniţiativă, precum şi educarea voinţei, a stăpânirii de sine, autocontrolul.

Astfel, în jocul ”De-a magazinul de jucării” copilul care interpretează rolul de vânzător

• trebuie să aranjeze marfa în rafturi, să stabilească preţurile, să aştepte frumos clienţii. Nu-i uşor să-ţi înfrângi dorinţele imediate, dar rolul cere acest lucru şi astfel îţi educi voinţa

• îşi dezvoltă acuitatea vizuală, simţul ordinii (copilul aşează jucăriile într-o ordine stabilită după criterii proprii, ştie unde se află o jucărie şi merge direct la ea când e cerută de un cumpărător).

• se dezvoltă sub aspect cognitiv, jocul îmbogăţeşte cunoştinţele, declanşează capacităţile mentale (cunoaşte şi denumeşte jucăriile pe care le aşează în rafturi, utilizează corect formulele de adresare, face aprecieri la adresa acestora, le compară sub aspect cantitativ, calitativ, stabileşte preţul, numără „banii”).

• în plan social copilul învaţă prin joc să trăiască şi să acţioneze împreună cu ceilalţi (rolul interpretat are corespondenţă socială, realitatea nu este reprodusă identic, ci transfigurată respectându-se însă relaţiile interumane: vânzătorul are acest statut atâta vreme cât există si un cumpărător cu care relaţionează).

Jocul este o experienţă naturală, universală ce face parte din viaţa de zi cu zi. Pretutindeni în lume copiii se joacă individual sau în grupuri mici, explorând mediul înconjurător, cunoscându-şi tovarăşii, descoperindu-se pe sine, învăţând, dezvoltându-se.

Jocul serveşte pentru susţinerea culturii autentice, încorporează poveşti populare, aniversări, tradiţii, obiceiuri, teme universale, fiind o experienţă de învăţare cu multiple valenţe.

!         Sugestii pentru cadrele didactice… şi părinţi privind jocul copilului:

*      Participaţi la jocul copilului dacă vă acceptă („Ce zici dacă eu aş dori să cumpăr de la magazinul tău, două pâini şi un pachet de biscuiţi?”;

*      Jucaţi-vă efectiv cu copilul, stimulaţi-l să manipuleze obiecte şi situaţii, diversificându-i modurile şi modalităţile de joc („Acum e rândul meu să aşez cubul roşu. Care piesă urmează?”)

*      Folosiţi materiale potrivite pentru nivelul de dezvoltare a copilului şi stimularea sa (la 3-4 ani oferim copiilor cuburi mai mari, viu colorate, uşoare, puzzle-uri mari; la 5-6 ani se pot juca cu lego, piese mai mici care necesită precizie în mişcare, multă atenţie, răbdare, perseverenţă şi experienţă);

*      Materialele alese să fie colorate, sigure şi durabile (jocurile şi jucăriile să fie din materiale rezistente, uşor de mânuit, estetice, să nu prezinte pericol de accidente, să atragă prin formă, culoare, mărime, să corespundă preocupărilor de vârstă şi scopului urmărit. Nu vom folosi obiecte din sticlă, sârmă, nasturi, pioneze la 3-4 ani şi nici cuburi grele sau alte jucării care presupun efort fizic ce depăşeşte posibilităţile acestora);

*      Planificaţi activităţile în aşa fel încât copilul să-şi antreneze cât mai multe abilităţi (În momentul în care copilul a căpătat o deprindere e necesar să complicăm jocul, solicitând copilul să rezolve sarcini cu un grad mai mare de dificultate. „Dacă ai adus toate păpuşile pe canapea, hai să le aşezăm în ordine, de la cea mai mică la cea mai mare”.);

*      Atrageţi copiii să se joace dacă este nevoie („Ştii că nu mă simt prea bine, am răcit, vrei să-mi faci tu un ceai?” sau „Eu sunt copilul, vrei să fii tu mama şi să ne jucăm de-a familia?”);

*      Apreciaţi mereu pozitiv eforturile copilului în joc („Ce frumos ai construit, eşti grozav!”, „Bravo, ţi-a reuşit prăjitura pentru păpuşă!”, ”Ce mult îmi place cum ai aranjat maşinuţele!”);

*      Extindeţi acţiunile copiilor şi propuneţi şi altele („Acum că aţi terminat de gătit, haideţi să aşezăm masa pentru toate păpuşile şi să facem nişte invitaţii să participe şi alţi invitaţi. Unii dintre noi aranjează masa şi alţii vom scrie invitaţiile. De câte farfurii avem nevoie?” Etc.);

*      Lăsaţi copiilor destul timp să se gândească, să-şi dezvolte jocul şi să găsească soluţii la problemele ivite, nu le răspundeţi dumneavoastră (Când vin cu solicitarea: „Nu ştiu cum să fac aici, ajută-mă!” nu vă grăbiţi să oferiţi soluţia, spuneţi-le ”Oare cum ar fi mai bine? Tu la ce te gândeşti? Încearcă....şi vom vedea dacă e bine...” şi lăsaţi-le un timp să găsească variante, soluţii, să experimenteze, sa înveţe din greşeli, să persevereze);

*      Îmbogăţiţi cunoştinţele copilului cu materiale noi pe care el le poate folosi jucându-se, introduceţi idei noi, pentru a extinde cunoştinţele şi experienţele copilului (în jocul ”De-a brutarii” daţi copiilor făină, drojdie, sare şi apă şi ajutaţi-i să frământe aluatul din care ei vor modela cele mai minunate produse. Puneţi la dispoziţia lor seminţe de mac sau susan şi sugeraţi-le să modeleze ”specialităţi” folosind aceste ingrediente).

*      Creaţi copilului posibilităţi multiple de a se juca cu alţii; stimulaţi copilul să stabilească relaţii de joc cu alţi copii, dezvoltaţi jocul în comun al copiilor (Când ieşiţi în parc încurajaţi copilul să relaţioneze cu alţi copii: ”Uite ce minge frumoasă are băieţelul acela, întreabă-l cum se numeşte şi roagă-l să se joace cu tine!”, ”Ia şi fetiţa cu tine ca să plimbaţi împreună păpuşa cu căruciorul, să fiţi două mămici!”);

*      Folosiţi-vă întreaga dumneavoastră creativitate şi experienţă pentru a descoperi împreună cu copilul noi obiecte şi materiale ce îi pot stimula şi lărgi experienţa prin joc (În timpul plimbărilor adunaţi materiale din natură: crenguţe, frunze, ghinde, pietricele, pastraţi ambalaje, haine vechi, vase, aparate – toate sunt o sursă inepuizabilă pentru subiecte noi de joc, dezvoltă imaginaţia, creativitatea, gândirea, satisfac curiozitatea, îmbogăţesc experienţa de viaţă a copiilor”);

*      Folosiţi toate ocaziile pentru a dirija atenţia copilului spre obiectele şi evenimentele naturale/reale care pot stimula şi satisface curiozitatea sa (Urmăriţi transformările din natură, venirea şi plecarea păsărelelor, zborul fluturaşului, viaţa gâzelor, răspundeţi la întrebările copiilor, creşterea plantelor);

*      Îmbogăţiţi cunoştinţele copiilor cu teme variate despre evenimentele, lucrurile, fenomenele din lumea înconjurătoare, lărgiţi tematica şi arealul de subiecte (Vorbiţi copilului despre naşterea lui, despre botez, despre evenimentele religioase pe care le sărbătoriţi, despre tot ce se întâmplă şi el este părtaş, satisfaceţi-I orice curiozitate cu explicaţii adecvate nivelului său de înţelegere);

*      Valorificaţi experienţa personală a copilului şi integraţi-o cu noile cunoştinţe şi deprinderi prin situaţiile de învăţare pe care le creaţi. Prin joc acest lucru este cel mai lesne de realizat.

*      Fiţi în permanentă căutare de noi modalităţi prin care să facem jocul copiilor pe măsura posibilităţilor acestora (Porniţi cu jocuri simple, accesibile, care trezesc interes, satisfac nevoia de cunoaştere şi acţiune, îmbogăţiţi-l prin noi materiale şi reguli, introduceţi personaje, situaţii noi de învăţare şi experimentare, urmăriţi cu atenţie cum se joacă, cât se joacă şi cu cine se joacă):

*      Acordaţi timp suficient şi spaţiu ambiental într-un mediu curat şi securizant unde jocul să fie o experienţă benefică şi sigură (Copilul trebuie să se joace într-un spaţiu curat, bine aerisit, luminos unde există mobilier adecvat, jocuri şi jucării ce nu-i pun în pericol viaţa sau sănătatea, sub directa supraveghere a adultului. Copilul se joacă atâta timp cât îşi satisface nevoia de cunoaştere, de mişcare, cât timp mediul îl stimulează iar adultul îi oferă suport.)

*      Asiguraţi participarea tuturor copiilor în joc, îndeosebi a celor care sunt timizi sau nu au încredere că pot să contribuie şi ei la derularea jocului prin asumarea unui rol sau nu sunt solicitaţi de alţi copii. („Eu am aflat că şi Daniel are acasă un căţeluş şi chiar el are grijă de el. Cred că vă poate ajuta el la prepararea mâncării pentru Pongo”.).

Bibliografie:
1. Chateau, Jean. – Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
2. Crenguţa- Lăcrămioara Oprea, Pedagogie- Alternative metodologice interactive, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003;
3. Piaget, J. Psihologia inteligenţei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965;
4. Sima, Ioan; Petruţiu, Roxana; Sima, Mihai. Psihopedagogie, vol. I. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.;
5. Verza, Emil; Verza, Florin Emil. Psihologia vârstelor. Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 2000;
6. WALLON, Philippe, CAMBIER Anne, ENGELHART, Dominique, ,,Psihologia desenului la copil”, Editura Trei, 2008.