Pe parcursul acestei bune practici vom prezenta câteva aspecte esențiale ale existenței noastre conștiente – este vorba de modul în care se formează și se cristalizează valorile interioare.
Vom face apel la exerciții și tehnici concrete care să ne permită accesul spre noi înșine. Dorim să obiectivăm ceea ce prezentăm în termeni destul de abstracți pentru elivi, și nu numai. La fel ca și în sesiunile anterioare vă propunem să aplicați aceste tehnici personal, în familie și mai apoi în sălile de clasă. Este o metodă deosebită de a ne cunoaște mai bine elevii și a putea să le transmitem valori pe care să le împărtășească alături de noi.
1. Care este cel mai puternic cuvânt din viața mea?
Cercetările au arătat că unul dintre cele mai puternice cuvinte din lume este cuvântul NU. Dar este oare valabil pentru fiecare dintre noi? Va trebui să descopeim noi înșine care este cuvântul care surprinde cel mai important principiu din viața noastră. Ne vom putea baza pe acest cuvânt în situațiile dificile, atât pentru a ieși dintr-un conflict interior posibil, cât și dintr-un impas de comunicare cu ceilați. Cuvintele pe care le identificăm ca exprimând valorile noastre interioare ne permit să descoperim calea care duce spre atingerea obiectivelor noastre personale și profesionale.
Nu veți găsi pe internet răspunsul la această întrebare – așa că, luați o foaie de hârtie și un pix, așezați-vă comod și relaxați-vă. Cum? Aveți încredere în suportul pe care sunteți asezați, lăsați-vă în voia lui. Apoi căscați cu poftă, întindeți-vă și rămâneți câteva minute descoperind cu uimire propria respirație, fără să mă amestec în ea.
Închidem ochii preț de un minut și ascultăm glasul interior – care este valoarea la care țin cel mai mult?
Pot să plutească gânduri, idei, uimiri – observați tot ce străbate mintea dumneavoastră.
Deschideți ochii și scrieți un singur cuvânt, cel mult o propoziție scurtă care surprinde valoarea dumneavoastă interioară cea cea mai profundă.
Reluați dacă nu sunteți foarte siguri, relaxați-vă – este doar pentru realitatea dumneavoastră profundă, nu trebuie să demonstrați nimic – nici măcar dumneavoastră înșivă. Care-i valoarea la care țin cel mai mult? E posibil să apară alte cuvinte. Puteți repeta acest pas de mai multe ori.
După 15 – 20 minute uitați-vă la lista de cuvinte și încercuiți-l pe cel care ni se pare cel mai adevărat pentru acest moment. Repetați cuvântul sau fraza scurtă care s-a decantat, mai întâi în gând, apoi cu voce tare. Observați cum vă simțiți. Comparați cu celelalte cuvinte. Poate chiar cu NU.
2. Obiectivul exercițiului
Toate aceste tehnici și exerciții s-au decantat pe parcursul cercetărilor din domeniul educației, al comunicării, al creierului și nu în ultimul rând cu scopul de a ne optimiza viața și afacerile.
Conform cercetărilor de la Universitatea din California , Los Angeles, ” când reflectăm asupra valorilor noastre personale, acest lucru poate păstra la un nivel scăzut reacțiile neuroendocrinologice și psihologice la stres”[1]
Se vorbește din ce în ce mai mult despre efectele nocive ale stresului, despre faptul că în condiții de frică și stres lobul frontal al creierului se blochează și nu mai putem gândi logic, etc. Este un lucru cu adevărat important : dacă evocăm valorile noaste interioare, doar gândindu-ne la ele și afirmându-le ne vom îmbunătăți sănătatea creierului, ne vom proteja de epuizare la locul de muncă, va fi redusă tendința de a ne frământa în legătură cu eventuale alte probleme, vom deveni mai puțin reactivi și defensivi când cineva ne prezintă informații incomode.
3. Experimentul de 10 zile
Propuneți-vă să faceți acest exercițiu cu valorile dumneavoastră interioare pentru o durată de zece zile consecutiv – 15 – 20 minute zilnic. Este primul exercițiu cerut de unul dintre autorii cărții – Cuvintele îți modelează creierul, carte care a stat la baza acestei bune practici, studenților săi la Executive MBA Program la Loyola Marymount University, Los Angeles, una dintre cele mai bine cotate școli de business din lume. Programul este conceput pentru mamagerii cu normă întreagă, directori, lideri din toate domeniile, care participă la aceste cursuri pentru a-și dezvolta abilități avansate în vederea coordonării unor organizații de succes.
Exercițiul propriu-zis : dimineața, la puțin timp după ce vă treziți, timp de câteva minute faceți exerciții de încălzire – poate fi acel exercițiu prezentat într-o altă bună practică, suspin, oftat, cascat și intins bine, bine, bine...
Apoi așezați-vă confortabil și observați că în voi se respiră pentru un mimut, un minut și jumătate.
Reluați exercițiul prezentat la punctul 1 – notați-vă, după o ascultare interioară de calitate, cuvântul sau fraza care reprezintă valorile dumneavoastră interioare.
Creați-vă în acest scop un jurnal de valori interioare proprii. Notați-vă de asemenea și sentimentele și reacțiile pe care le aveți în legătură cu propriile valori.
După 10 zile de practică luați jurnalul de valori și răspundeți pe scurt la următoarele 7 întrebări. Fiți spontani, răspundeți rapid, nu prelucrați cuvintele care apar.
1. Care a fost reacția ta inițială la acest exercițiu?
2. A fost exercițiul plăcut, plictisitor, interesant, enervant, etc.
3. Cât timp ai petrecut zilnic contemplând valorile tale interioare?
4. A avut exercițiul efect asupra altor aspecte ale zilei, muncii, vieții tale?
5. Cum definești cuvântul valoare?
6. Ai descoperit ceva nou la tine?
7. Ți-a influențat exercițiul felul de a gândi, ăn ceea ce privește munca?[2]
Bibliografie
Dr. ANDREW NEWBERG, MARK ROBERT WALDMAN – Cuvintele îți modelează creierul, Ed Curtea Veche , București, 2016
[1] ”Affirmation of personal values buffers neuroendocrine and psyhological stress responses”, Creswell J.D.ș.a în Dr. ANDREW NEWBERG, MARK ROBERT WALDMAN – Cuvintele îți modelează creierul, Ed Curtea Veche , București, 2016, p.138
[2] IDEM, P. 139,140