Rezumat

Asigurarea calităţii în învăţământ include în mod obligatoriu şi părinţii elevilor, ca beneficiari indirecţi ai actului educaţional. Este esenţial ca aceştia să fie implicaţi constant în viaţa şcolii a.î. în primă fază să conştientizeze importanţa rolului avut, iar, ulterior, să devină un actor activ în actul educaţional. În acest sens, va fi prezentat demersul realizat de o unitate de învăţământ, folosind spre exemplificare un set de activităţi care a crescut gradul de implicare a părinţilor.

Context

Contextul BP identificate se situează la nivelul Învăţământului Profesional şi Tehnic (ÎPT), în a doua parte a decadei 2000-2010, la Şcoala de Arte şi Meserii ,,Simion Mehedinţi”din Galaţi, jud. Galaţi.

Conform sursei de documentare[1], la momentul realizării demersurilor din care a derivat BP identificată, unitatea şcolară ţintă era parte, ca şi în prezent, a Învăţământului Profesional şi Tehnic, actualmente funcţionând sub denumirea Şcoala de Arte şi Meserii ,,Simion Mehedinţi”din Galaţi, în prezent Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” Galaţi[2]. Instituţia este una de tradiţie în învăţământul românesc, respectiv vom prezenta succint principalele repere ale evoluţiei acesteia[3]:

·         1948 – înfiinţare, Centrul Profesional nr. 4, cu destinaţia şcolarizării elevilor cu deficienţe psihice;

·         1954 – schimbare denumire, Şcoala Profesională nr. 8 pentru băieţi;

·         1992 – devine şcoală mixtă;

·         1996 – schimbare denumire, Școala Profesională ,,Simion Mehedinți’’;

·         2000-2001 – sunt şcolarizaţi atât elevi din învăţământul de masă, cât şi special;

·         2003-2004 – schimbare denumire, Școala de Arte şi Meserii ,,Simion Mehedinți’’;

·         2010-2011 – sunt introduse clase integrate (învățământ de masă, nivel III zi și seral), dar sunt școlarizați și elevi cu handicap sever, în grupe pentru pre-profesionalizar;

·         2010-2013 – schimbare denumire, Grupul Școlar ,,Simion Mehedinți”;

·         2012-2013 – schimbare denumire, Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi”.

Se poate observa cum pe parcursul istoricului său, unitatea de învăţământ a fost strâns legată de învăţământul special.

La momentul realizării intervenţiei, reprezentanţii unităţii şcolare îşi propuneau ca obiectiv general „[...]schimbarea opticii pe care părinţii o au despre relaţia părinte-copil, părinte-profesor, părinte-şcoală.”[4]. Contextul stabilirii acestui obiectiv general a fost derivat din implicarea unităţii şcolare într-un proiect finanţat prin programul Grundtvig 2 al UE, respectiv proiectul „Părinţi optimi pentru viitor”, implementat cu parteneri din Danemarca, Turcia şi Lituania. Totodată, în realizarea intervenţiei s-a pornit de la următoarele considerente: „Familia, în unele situaţii consideră că este sufucient să se ocupe doar de satisfacerea nevolilor primare ( hrană, îmbrăcăminte, locuinţă) ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Este recomandată menţinerea şi întărirea relaţiei părinţi-şcoală deoarece este necesară cunoaşterea nevoilor tinerilor, a nevoilor pieţei forţei de muncă pentru a oferi măsuri educative eficiente care ar asigura o şansă reală de integrare socio-profesională a tinerilor.”[5]

Strategii şi intervenţii

Ţinând cont de obiectivul general amintit anterior şi de contextul dat, s-a decis definirea unei abordări specifice, transpusă într-o serie de obiective specifice, respectiv:

·         „să dezvoltăm conştientizarea, acceptarea şi responsabilizarea părinţilor vizavi de copii cu cerinţe educaţionale speciale

·         să stimulăm implicarea activă a părinţilor în educarea copiilor

·         să-i încurajăm pe părinţi să fie cetăţeni activi

·         să creăm un parteneriat real între părinţi şi şcoală.”[6]

Aceste obiective, la rândul lor traspunse într-un set de activităţi, vizau:

·         „conştientizarea părinţilor asupra rolului lor activ în educaţia copilului

·         cunoaşterea, acceptarea şi modelarea pozitivă a personalităţii copilului

·         îmbunătăţirea relaţiilor şcoală-familie îndeosebi cu familii în situaţii de criză

·         promovarea unor schimbări în mentalitatea tradiţională în raport cu poziţia copilului în familie”.[7]

Aceste deziderate aveau la bază diverse motive conexe lipsei de comunicare, de experienţă sau a spiritului de echipă, respectiv: „Sunt situaţii în care apar bariere de comunicare între cadrele didactice şi părinţi, fie din lipsa de experienţă, fie din lipsa spiritului de echipă. În multe cazuri profesorii cred că părinţii nu acordă suficientă atenţie copiilor lor sau părinţii consideră că profesorii sunt prea distanţi şi nu se implică suficient. Responsabilitatea educaţiei copiilor trebuie asumată în echipă: şcoală-familie. Gradul de implicare a părinţilor în viaţa şcolară a copiilor influenţează rezultatele acestora în sens pozitiv.”[8]

Abordarea pentru atingerea obiectivelor amintite mai sus, a constat din realizarea unui set de activităţi, axate pe trei piloni:

·         consiliere;

·         mese rotunde;

·         lucrul în echipă părinte-copil-cadru didactic.

Pornind de la situaţia iniţială, abordarea parte relevantă şi orientată spre rezultate. În implementarea efectivă, cei trei piloni au vizat:

„1. CONSILIERE:

·         Consilierea părinţilor prin ateliere de lucru

o   Stiluri parentale

o   Rezolvarea conflictelor

o   Negocierea conflictelor

o   A face faţă adolescenţei

·         Consilierea elevilor prin ateliere de lucru

o   Agresivitate

o   Rezolvarea conflictelor

2. MESE ROTUNDE cu diferite teme:

·         Comunicare eficientă părinte-copil-cadru didactic

·         Absenteismul şi abandonul şcolar

·         Întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii locale. Poliţia, Biserica, AJOFM, Agenţia Judeţeană pentru prevenirea traficului de persoane , Agenţia Judeţeană pentru prevenirea consumului de droguri

3. ACTIVITĂŢI REALIZATE ÎN ECHIPĂ PĂRINTE-COPIL-CADRU DIDACTIC

·         Tradiţii de iarnă la români - împodobirea bradului, program de colinde, dansuri populare, pluguşorul, sorcova, daruri de Moş Crăciun

·         Organizarea unei petreceri - pregătirea mesei festive

·         Acţiuni caritabile - oferirea de pachete şi flori bătrânilor de la Azilul de bătrâni şi copiilor internaţi în spital în perioada sărbătorilor

·         Bal mascat -

·         Excursii cu elevii, părinţii, cadrele didactice la mănăstirile din Dobrogea (Cocoş, Celic-Dere) şi din Nordul Moldovei (Sihăstria, Secu, Petru - Vodă, Sihla, Schitul Daniil Sihastru, Mitropolia Iaşiului)

·         Participarea părinţilor la orele de curs şi instruire practică.”[9]

Dacă cel de-al treilea pilon este din ce în ce mai prezent în cadrul activităţilor curente ale unităţilor de învăţământ, primele două sunt fie subdezvoltate sau nu sunt implementate, în general, la nivel naţional, astfel ele reprezintă o bună practică atât la momentul implementării intervenţiei, cât şi în prezent.

Chiar dacă în prezent consilierea părinţilor se realizează în mod dedicat (ore de consiliere în şcoală), dar mai ales indirect (fie la întâlnirile periodice, fie la şedinţe, fie prin includerea acestei componente în cadrul lectoratelor organizate), este de remarcat abordarea specifică a consilierii părinţilor, prin ateliere de lucru cu tematici de interes maxim. Totodată, pe lângă orele de dirigenţie/educaţie civică etc., demersul de consiliere destinat elevilor a fost abordat tot prin ateliere de lucru, fiind centrat pe teme majore, asociate unor potenţiale surse de violenţă.

În ceea ce priveşte al doilea pilon, acesta a fost dedicat dezvoltării relaţiei şcoală-familie-comunitate, cu accest pe comunicarea tripartită (părinte-copil-cadru didactic) şi pe două dintre cele mai mari probleme ale învăţământului românesc, respectiv: absenteismul şi abandonul şcolar.

Pornind de la tematicile abordate, putem afirma că intervenţia este cel puţin una exemplară, iar prin rezultatele obţinute (v. mai jos) poate fi şi de succes.

În ceea ce priveşte resursele necesare, reprezentanţii unităţii şcolare au prezentat următoarele informaţii:

·         „resurse umane: părinţi, elevi, cadre didactice

·         resurse materiale obţinute în special din sponsorizări precum şi din fonduri de la Asociaţia Părinţilor SAM ,,Simion Mehedinţi” - ,,O şansă pentru toţi copii.”[10]

În ceea ce priveşte resursele, este de remarcat implicarea asociaţiei părinţilor, ceea ce reprezenta o dovadă a succesului intervenţiei.

Totodată, este de precizat şi faptul că un rol esenţial l-a avut şi echipa de management a unităţii şcolare, respectiv: „Pentru realizarea activităţilor conducerea şcolii a avut rol determinant, antrenând echipa de proiect, consilierul educativ, psihopedagog, diriginţi.”[11] Ceea ce atrage atenţia este faptul că în unitatea şcolară existau atât consilier educativ, cât şi psihopedagog (ceea ce, din păcate, în prezent nu putem afirma despre majoritatea unităţilor şcolare din sistemul naţional de învăţământ), resurse umane esenţiale în dezvoltarea capacităţii instituţionale, dar mai ales în implementarea principiilor educaţiei incluzive.

Din implementarea procedurii, reprezentanţii instituţiei şcolare au realizat o serie de observaţii, din care vom extrage un singur paragraf, fiind extrem de relevant pentru succesul implememtării unei proceduri similare: „Mulţi părinţi cred că, atunci când copiii lor merg la şcoală, rolul lor în educaţia copiilor scade foarte mult dacă nu chiar dispare. Părinţii nu găsesc întotdeauna timp şi energie pentru a colabora cu şcoala. Pentru unii părinţi mersul la şcoală este o experienţă inconfortabilă. Părinţii trebuie convinşi că numai împreună părinţi-copii-profesori pot face din şcoală un loc mai plăcut pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate”[12]

Deşi, aşa cum am precizat, buna practică este de la finalul decadei 2000-2010, foarte multe dintre aspectele enunţate anterior sunt de actualitate şi în prezent, ceea ce face ca procedura prezentată să poată fi adaptată într-un instrument util şi în prezent în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii instituţionale din perspectiva componentei dedicate asigurării calităţii în educaţie.

Rezultate

Ca rezultate ale demersului, unitatea de învăţământ a indicat următoarele dovezi ale succesului:

·         „Creşterea numărului de părinţi care se implică activ în viaţa şcolii de la 10 din grupul ţintă iniţial la 50

·         Diminuarea absenteismului

·         Reducerea abandonului şcolar cu un procent de 3%

·         Îmbunătăţirea comunicării părinte-elev-cadru didactic concretizate în creşterea promovabilităţii

·         Schimbarea comportamentului elevilor în şcoală şi societate

·         Produse realizate în cadrul proiectului ,,Părinţi optimi pentru viitor”: Ghid de bune practici , broşuri, CD-uri , web-site.”[13]

Se poate observa un impact real al implementării măsurilor propuse în asigurarea calităţii, îmbunătăţirea indicatorilor şcolari şi numai, consolidarea relaţiilor elev-profesor şi părinţi/familie-şcoală, acestea fiind elemente esenţiale ale mecanismului de asigurare a calităţii, având în vedere faptul că ambele categorii sunt beneficiari ai educaţiei.

Concluzii

În concluzie, buna practică prezentată în ceea ce priveşte implicarea beneficiarilor (mai ales a părinţilor) în viaţa şcolii are un impact major atât în implementarea mecanismelor de asigurare a calităţii, cât şi în îmbunătăţirea indicatorilor şcoari. Astfel, este o BP utilă şi poate fi transpusă la nivelul oricărei unităţi de învăţământ, permiţând dezvoltarea capacităţii instituţionale, consolidarea relaţiei şcoală-familie-comunitate, cu accent pe actul educaţional şi centrată pe beneficiarul direct, elevul.

Bibliografie:

·         Programul PHARE TVET RO2006/018-147.04.01.02.01.03.01, Instruire şi Consultanţă pentru Dezvoltarea ÎPT (2009), Ghid de bune practici în asigurarea calităţii educaţiei şi formării profesionale în învăţământul profesional şi tehnic.

·         https://samsm.ro/