Preambul

Ministrul Educației,  Ecaterina Andronescu, a anunțat că Executivu  analizează introducerea de urgență în 2019 a unei măsuri astfel încât începând cu clasa a III-a, elevii care pierd ritmul la învățătură vor avea 2-3 ore suplimentare la școală pentru recuperare.
"Elevii, începând de la clasa a III-a, cei care pierd ritmul cu cei care păstrează ritmul cu programa școlară, vor avea, probabil, două-trei ore suplimentare la clasă pentru recuperarea, remedierea cunoașterii pe care ar trebui să o acumuleze și nu au făcut-o. Cred că toți cei care se află în această situație și se îndepărtează de majoritatea clasei, toți trebuie să participe. (...) Va trebui să începem acest lucru chiar din semestrul II, din ianuarie, din februarie. Este o măsură de urgență pentru că trebuie să corectăm aceste lucruri", a declarat Andronescu, la România TV, citată de Agerpres.

 

Ministrul a explicat că unii elevi pierd ritmul începând cu clasa a III-a, iar până în clasa a VIII-a diferențele se accentuează.
„De la clasa a III-a apreciez eu, după experiența pe care o am, și până la clasa a VIII-a, dacă elevii, o bună parte din ei, țin pasul cu ce le cere programa școlară, o altă parte din ei pierd permanent în ceea ce privește acumularea în cunoaștere. Ca urmare, de la clasa a III-a și până la clasa a VIII-a se accentuează extraordinar de mult decalajul dintre cei care fac față programelor școlare și cei care nu fac față programelor școlare. Și cred că, cu acest lucru va trebui să începem, adică să găsim resursele necesare și de câteva zile analizăm acest lucru, în așa fel încât începând cu clasa a III-a, cel puțin pentru elevii care sunt în această situație, în pierdere de achiziție în cunoaștere, să încercăm să facem cursuri remediale, cu învățătorii de la clasă, după clasa a V-a cu profesorii", a mai spus ministrul M.E.N. . Potrivit acesteia, măsura trebuie luată imediat, urmând să fie găsite soluții organizatorice.

Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa scolară, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare copil care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare.

Este necesar ca elevii să fie sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastic sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.

Educația remedială este necesar să fie  aplicată atât la nivel de grup, cât și la nivel individual. Intervenția individualizată presupune:

• identificarea punctelor slabe şi a celor forte;
• stabilirea prioritatilor de învăţare;
• alegerea celor mai adecvate metode şi strategii;
• -înregistrarea progreselor elevului;
• evaluarea intervenției.

Scopul educației remediale : stimularea finalizării învațământului obligatoriu (prevenirea abandonului școlar) şi îmbunatățirea ratei succesului școlar pentru copiii din grupurile dezavantajate.

Prin astfel de activități se urmărește o schimbare de atitudine a cadrelor didactice, a parinților, a elevilor şi a reprezentanților institutiilor publice locale şi judetene, față de comunitățile și

grupurile dezavantajate.

• Din cauza frecvenţei scăzute la cursuri şi a celorlalte dificultăţi, elevii întâmpină greutăţi în atingerea obiectivelor - cadru la diverse discipline.
• Copiii au imaginație săracă şi o memorie mecanică, devin pasivi şi asteaptă să fie solicitați, au exprimarea greoaie şi uneori se integrează greu în colectiv.
• Din cauza conditiilor vitrege de acasa sunt irascibili, nu se pot concentra pe o durată mai lungă de timp, înclinând spre fuga de la ore sau găsirea altor preocupări.
• Motivația pentru învăţare este foarte redusă.
• Imaginea de sine este slabă; copiii sunt nesiguri, şi chiar şi atunci cand au performanțe acceptabile într-un domeniu, nu sunt conștienți şi convinsi de reușita lor; au dificultati în a fi cinstiti şi corecti cu ceilalti şi de cele mai multe ori sunt agresivi cand relaționeaza cu alții. Au o experiență personală săracă datorită mediului din care provin.

CAPITOLUL I

I.1 Ce este educația remedială?

Educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile și a unei societăți sănătoase.

Educația remedială este parte a educației copilului care are ca obiectiv stimularea finalizarii învățământului obligatoriu şi îmbunătățirea ratei succesului școlar pentru copiii din grupurile dezavantajate.

Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare.

În orele de educație remedială, copiii sunt sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastic sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.

Școala se implică în formarea cadrelor competente de a desfășura activități de educație remedială prin intermediul căreia se urmărește previnenirea abandonului școlar, a violenței domeștice și conflictelor.

Pentru ca activitățite de educație remedială să fie eficace se urmăresc mai multe aspecte: diversitatea, accesibilitatea şi estetica materialului didactic prezentat; cadrul ambiental personalizat cu lucrările elevilor sau schimbarea locaţiei de lucru; aplicarea unor strategii de învăţare prin cooperare ca metode de promovare a armoniei sociale; percepţia şi feed-back-ul părinţilor pe parcursul desfăşurării activităţilor de remediere; implicarea mediatorului şcolar în buna desfăşurare a activităţii de educaţie remedială.

Prin activitățile de remediere se schimbă modul de gândire şi de percepție al formatorilor/cadrelor didactice care se implică în astfel de programe, legate de actul educațional din interiorul şi exteriorul școlii.

Resursele umane care trebuie sprijinite sunt: elevul, colegii săi, mediatorul școlar si familia, în situațiile în care aceasta este lângă copil.

Sunt importante întâlnirile cu părinții care trebuie să înțeleagă că rolul lor este să fie educatorii copilului lor, că uneori şi ei au de învățat de la copilul lor, dar şi că școala le este mereu aproape şi sprijin în formarea şi educarea copilului lor.

Educatia remediala este abordata holistic¹ in tarile cu cele mai performante sisteme de invatamant, precum Finlanda.

Potrivit unei analize OECD, Finlanda are printre cele mai eficiente mecanisme de prevenire a esecului scolar, punand accentul pe sanse egale de acces la educatie.

Printre masurile de educatie remediala in Finlanda se numara:

• oportunitatea ca la sfarsitului ciclului de 9 ani de scoala obligatorii, elevii sa participe voluntar la al zecelea an de scoala, care sa ii ajute sa se pregateasca suplimentar pentru admiterea la liceu. Aproximativ 2% dintre elevi aleg sa parcurga acest an scolar suplimentar.
• responsabilitatea de a identifica elevii care raman in urma la scoala revine scolii si cadrelor didactice. Copiii in aceasta situatie sunt identificati din timp, putand participa la ore de educatie remediala si avand la dispozitie asistenti educationali si profesori de educatie speciala, daca este nevoie.
• municipalitarile si scolile mari au echipe multidisciplinare care sa ii ajute pe copii sa recupereze lacunele in invatare. Echipele sunt formate din cadre didactice, asistenta medicala a scolii, psihologul scolar si consilierul scolar si se intalnesc periodic pentru a decide impreuna cele mai bune masuri pentru elevii care au ramas in urma la scoala.

I.2 Obiectivele specifice în activități de educație remedială

•  Selectarea grupului țintă pentru includerea în programul de educaţie remedială, pe baza datelor statistice privind monitorizarea accesului la educație și menținerea copiilor în sistemul educational obligatoriu;
•  Solicitarea documentele specifice copiilor înscriși în program
•  Studierea traseului educaţional al fiecărui beneficiar şi elaborarea fișelor psihopedagogice şi alte documente specifice.

–      HOLÍSM ( gr. holos „întreg”) s. n. Concepție susținând ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor.  sursa: DEX (1993-2009)

•  Proiectarea si realizarea programului periodic de educaţie remedială şi asistentța educațională în funcție de particularităţile şi nevoile copilului
•  Întocmirea programului de remediere lunar, pe grupe de remediere
•  Stabilirea priorităților de acţiune în vederea obţinerii unui progres într-un domeniu vizat
•  Realizarea unor programe de intervenţie personalizată pentru fiecare arie deficitară a beneficiarului
•  Alegerea celor mai adecvate metode şi strategii, dar și a materialelor necesare;
•  Monitorizarea evoluţiei școlare a beneficiarilor (evaluarea intervenției). Asigură feed-back-ului permanent pe parcursul desfăşurării activităţilor de remediere, atât pentru beneficiarii direcţi elevii, cât şi pentru părinţii acestora
•  Proiectarea programului de intervenţie/remediere în funcţie de rezultatele furnizate de evaluare
•  Consilierea părinților copiilor/elevilor care beneficiază de activităţile de educaţie remedială si colaborarea cu aceștia;
•  Asigurarea logisticii necesare desfășurării cursurilor în colaborare cu reprezentații unitații de învățământ
•  Stabilirea programului de educaţie remedială
•  Distribuirea materialelor promoționale: mape/pliante prezentare/pixuri/agende pentru conștientizarea grupului țintă să participe la educație/formare profesională inițială, pentru prevenirea/reducerea/corectarea abandonului școlar
•  Participarea la schimburi de bune practici/vizite, pentru integrarea instrumentelor /mecanismelor de prevenire a abandonului școlar
•  Utilizarea expertizei partenerilor pentru integrarea instrumentelor/mecanismelor de prevenire a abandonului școlar

I.3 Stiluri de învățare în educația remedială

Datorită faptului ca suntem diferiți, modul în care învățăm este diferit. Elevii prefer experiențele de învățare în care sunt active implicați, astfel ei vor obține rezultate mai bune și vor avea succes la școala. Ei învață mai repede atunci cand noile achiziții sunt utile și practicate în viața de zi cu zi, precum și în viitor. Elevii care își cunosc stilul învațare sunt mai angajați în procesul de învațare, au încredere în ei, se simt mai independenți. Ultimele cercetări asupra creierului afirmă că atunci când modalitațile de învățare sunt adaptate rezultatelor obținute la analiza sau testarea stilurilor de învățare, elevii vor reține cu mai puțin efort și vor fi capabili să realizeze creșterea performanțelor școlare în mai puțin de două săptămâni. Elevii preferă să învețe în diferite moduri: unora le place sa studieze singuri, sa acționeze în grup, altora să stea liniștiti

deoparte și să-i observe pe alții. Multe persoane învață în moduri diferite față de ceilalți în funcție de clasa socială, educație, varstă, naționalitate, rasă, cultură, religie.

Stilul de învațare se referă la „simpla preferință pentru metoda prin care învatăm și ne aducem aminte ceea ce am învațat ; ne arată calea și modalitățile în care învățăm ; implică faptul ca indivizii procesează informațiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afective - emoționale, psihomotorii și anumite caracteristici ale situațiilor de învațare.

Stilurile de învățare cunoscute:

o ACTIVISTUL - săritor; prinde din zbor; intuitiv; nu se încurcă în detalii;

o REFLEXIVUL - colectează; analizează; concluzionează;

o LOGICIANUL - totul trebuie sa fie o structură logică; totul trebuie sa fie încadrabil în tipare logice; nimic nu e lăsat la voia întâmplării;

o PRAGMATICUL – nimic nu are valoare dacă nu poate fi pus în practică; centrat pe experiențe și soluții.

Abordarea holistică se reflectă  în stilurile de învăţare. Copiii învaţă spontan şi natural absorbind ca un burete, luând informaţia din mediu ca pe un întreg, şi apoi descifrează componentele construind înţelesul.

De aceea ,stilurile de învăţare reflectă acest proces holistic, alternând “experienţe complete” pentru a trezi curiozitate şi motivaţie, cu prezentarea şi explicarea elementelor.

Această abordare conservă capacitatea sintetică şi intuitivă a gândirii holistice care deseori este atrofiată (minimalizată) în efortul grăbit de a forma gândirea analitică.

Curiozitatea copilului este sursa de energie necesară procesului de învăţare eficient. (El nu trebuie să fie un simplu participant ci trebuie să contribuie activ la linia pe care o trasează în desfăşurarea învăţării. )

Copilul nu este considerat doar ca un recipient care trebuie umplut prin educație, el trebuie să fie implicat activ în formarea și direcționarea procesului de învătare.

După modalitatea senzorială implicată sunt trei stiluri de învățare de bază: vizual, auditiv, tactil-kinestezic.

1.Stilul de învățare vizual are urmatoarele puncte tari:

• Își amintesc ceea ce scriu și citesc ;
• Le plac prezențările și proiectele vizuale ;
• Își pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole și hărți ;
• Înțeleg cel mai bine informațiile atunci când le văd ;

Cei mai mulți cu acest stil de învățare învată cel mai bine singuri.

2. Stilul de învățare auditiv prezintă urmatoarele puncte tari:

• Își amintesc ceea ce aud și ceea ce se spune;
• Le plac discuțiile din clasă și cele în grupuri mici;
• Își pot aminti foarte bine instructiunile, sarcinile verbale/orale ;
• Înțeleg cel mai bine informațiile când le aud ;

3.Stilulde învătare tactil-kinestezic se remarcă prin următoarele puncte tari:

• Își amintesc ceea ce fac și experiențele personale la care au participat cu mâinile și întreg corpul (mișcări și atingeri);
• Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecțiile în care sunt implicați activi/participarea la activități practice;
• Își pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut odată, le-au exersat și le-au aplicat în practică (memorie motrică) ;
• Au o bună coordonare motorie.

Tipuri de învatare pe care le întâlnim în viața școlară:

a) Învățarea senzoriomotorie – se referă la formarea de priceperi și deprinderi motorii. Gama acestor componente ce se formează în școală este practic nelimitată, de la cele care alcătuiesc cultura intrumentală (priceperi si deprinderi de citire, scriere etc.)

până la cele indispensabile executării unei activități practice (priceperi și deprinderi de mânuire a unor unelte, de realizare a unor exerciții fizice).

b) Învățarea receptivă – este cunscută și sub denumirea de învățare verbală, de învățare a conceptelor, de învățare conștientă.

Învățarea nu se reduce la simpla memorare a cuvântului, ea presupune în mod necesar întelegerea sensului acestuia. Elevului i se prezintă în forma finală întregul conținut a ceea ce trebuie învățat.

c) Învățarea prin descoperire - semnificativ în cadrul acestui tip de învățare este faptul că elevul este pus în situația de a reorganiza și regrupa datele de care dispune pentru a obține el însuși o nouă informație. Formarea conceptelor și elaborarea generalizărilor se întemeiază pe cunoașterea exemplelor.

d) Învățarea logică – achiziția finală a procesului de învățare (noțiune, principiu, idee etc.) poate fi corelată cu ceea ce subiectul știe dinainte. Astfel, noua achiziție devine componentă într-un lanț mai complex.

e) Învățarea mecanică - este alternativa în care achiziția finală este doar memorată fără sa fie corelată cu cunoștintele anterioare. Se poate vorbi de o învățare mecanică prin receptare

atunci când aceeași generalizare expusă de profesor este doar memorată de către elev.

f) Învațarea creatoare – se remarcă caracterul original al comportamentului în cadrul acestui tip de învățare. Într-o expresie mai mult metaforică decât știintifică, soluțiile oroginale izbucnesc în mod spontan.

Instrumente de recunoaștere și dezvoltare a stilului de învățare:

Stilul de învățare ne însotește de când ne naștem. Nu este un „dat” pe viață, ci este o „structură flexibilă”. Nu există stil de învățare bun sau rău. Succesul vine cu varietatea stilurilor de învațare, iar cel mai important lucru este conștiențizarea naturii stilului de invățare.

Beneficiile identificarii si dezvoltarii stilurilor de invatare:

Pentru copii

•  dezvoltarea autocunoasterii
•  relevarea punctelor tari și a punctelor slabe ale învațării
•  eliminarea obstacolelor învățării
•  îmbunătățirea stimei de sine
• prevenirea neînțelegerilor dintre copii-profesori și părinți
• evidențierea abilitaților de învățare
•  optimizarea învățării prin adoptarea unui mod personal
•  obținerea de note mai bune la școală
•  dezvoltarea unor relații pozitive cu cei din jur
•  scăderea problemelor de comportament

Pentru părinți

•  întelegerea nevoilor de învatare ale copiilor
•  identificarea motivelor care generază eșecul școlar
•  reconsiderarea barierelor in învațare și abordarea optimistă a întregului potențial al copilului

Pentru profesori

•  se constată mai puțin stres – zi de zi, în situațiile din clasa și din afara clasei
•  se obțin rezultate mai bune și există satisfacție profesională
•  se îmbunătățește managementul timpului
•  se formează o imagine acurată asupra diversității din clasă
•  crește spiritul de echipă
•  se dezvoltă relația interpersonală dintre profesor-elev și comunicarea profesorilor cu elevii și părinții
•  se clarifică nevoile de învățare individuale ale elevilor
•  are succes învățarea prin cooperare, lucrul pe grupe
•  se evidențiază în mod real nevoile elevilor etichetați „slabi” și ale elevilor „talentați”
•  se conștientizează cauzele eșecului în învățare
•  se stabilesc strategii de optimizare a învățării

Identificarea și recunoașterea stilurilor de învățare se poate realiza prin: observarea și analiza experiențelor de învățare, caracterizarea stilului de învățare pe baza explicațiilor, descrierilor, exercițiilor  , aplicarea unor chestionare specifice (Internet, manuale de psihoteste), discuții cu specialiști de la cabinetele de asistență psihopedagogică din rețeua școlară de consiliere, informarea cu privire la stilurile de învățare din dorința de autocunoștere (puncte tari și slabe la stilul personal de învățare), participarea activă la activitățile practice cu această temă la diferite ore, cu precădere cele de consiliere și orientare, diverse opționale, implicarea în programe de educație remedială.

Strategii de dezvoltare a stilurilor de învățare :

• Identificarea stilului de învățare

• Participarea la exerciții de autocunoaștere și intercunoaștere

• Exersarea deprinderilor eficiente de studiu (de ex. modalități de luarea notițelor)

• Aplicarea cerințelor învățării eficente (de ex. Managementul timpului învatarii)

• Aplicarea tehnicilor gândirii critice

• Formularea conștientă a scopurilor și obiectivelor clare și precise

• Stimularea motivației și atitudinii pozitive pentru învațare

• Utilizarea mnemotehnicii! Ajută-ți propria memorie prin repere, cuvinte-cheie.

• Deprinderea de autoevaluare: verificarea, evaluarea metodelor de învățare, cunoașterea rezultatelor și a erorilor în învățare; asigurarea feedback-ului

• Prelucrarea și sistematizarea, regândirea din mai multe perspective a materialului de învățat

• Organizarea conținuturilor învățării, precizarea obiectivelor, a modalitatile de realizare și a tehnicilor de autocontrol.

• Elaborarea unui plan, program de învațare care să cuprindă activități concrete, sarcini de îndeplinit, resurse, termene limită, recompense etc.

• Asigurarea unei atmosfere confortabile și o dispoziție afectivă care sa te stimuleze și să te susțină; evitarea trăirii unor stări emoționale negative, stresante, mai ales atunci cand sunt asociate cu performanțe slabe.

• Stimularea dorinței de cunoaștere, afirmare și autorealizare.

• Autosugestionarea pozitivă, dezvoltarea încrederii în sine, reușita în fața obstacolelor.

• Învățarea din succesele și eșecurile personale.

Toți elevii pot învăța dacă profesorii, formatorii, părinții, cei care le oferă suport sunt pregătiți cum să-i învețe, să le propună programe pentru dezvoltarea stilului de învățare și a practicării abilităților transferabile: de comunicare, de a lucra în echipă, de învățare, de organizare a timpului, de a rezolva probleme, de a negocia, de ascultare, de creativitate,  etc…

Cercetările spun că cei care participa la astfel de programe de educație remedială obțin note mai bune, crește stima de sine, se pot ajuta singuri în multele și diferitele situații de învățare cu care se întalnesc zilnic, devin autonomi, scade riscul de abandon școlar, crește gradul de participare la activitățile școlare și extrașcolare.

CAPITOLUL II

Metode și strategii în educație remedială

II.1 Nevoia copiilor din comunități defavorizate de educație remedială

Conform raportului de analiză a nevoilor copiilor din comunități defavorizate se identifică:

• nivel socio-economic scăzut, resurse insuficiente;
• acces redus la cunoștințe și surse de informare;
• nivelul scăzut de educație al părinților;
• lipsa posibilității părinţilor de ai sprijini pe copii la sarcinile școlare;
• plecarea părinților în străinătate și lăsare lor în grija altor persoane;
• risc de eşec şcolar;
• risc de absenteism și abandon scolar.

II.2 Metode aplicate în educația remedială

O mare parte dintre copiii din școlile -țintă  din  proiectul PROFORM trăiesc în familii dezorganizate şi sărace, nu sunt supravegheați şi ajutați în rezolvarea sarcinilor şcolare. Educația remedială trebuie să țină seama de nevoile educative ale fiecărui copil, anume: învăţarea citirii şi a scrierii, calculul matematic, formarea unei imagini de sine pozitive, organizarea activității, implicarea eficientă în toate activitățile în care sunt implicați toți ceilalți copii, structură, organizare şi sprijin personalizat.

Metodele şi strategiile aplicate trebuie să țină seama de vârsta lor, de plăcerea să de a comunica şi de a se mișca, de aceea ele trebuie să fie bazate pe joc, mișcare, interacțiune cu ceilalți colegi şi discutii care par libere, dar care să fie corect îndrumate de învățător pentru a-și atinge obiectivul în acea activitate.

Pentru a se obţine rezultate cât mai bune sunt necesare anumite schimbări și strategii de predare în funcţie de stilul individual de învăţare al elevului şi folosirea materialului didactic adecvat:

•  Planșe cu imagini pentru a se dezvolta limbajul. Imaginile trebuie să fie punct de plecare pentru discutii frontale, care să dezvolte atentia şi creativitatea.
•  Material distributiv (mici cartonase cu imagini reprezentand animale, plante, lucruri cunoscute din mediul elevilor) pentru fiecare copil, pentru a se încuraja munca individuală.
•  Calculatorul îi ajută pe elevi să vadă ceea ce nu pot vedea în mediul lor obișnuit de viață (prezentari Power Point), jocurile pot fi folosite pentru fixarea cunostintelor, pentru reactualizarea lor, pentru predare.
•  Folosirea situațiilor de joc în învăţare, jocurile de rol, dramatizarea, folosirea povestirilor stimulează funcțiile intelectuale, modelează procesele afectiv- motivationale. Prin joc elevul transfigurează obiectele şi fenomenele, relațiile, își asuma roluri.
• Funcția de comunicare a limbajului este cultivată în mod deosebit.
• Prin intermediul jocului elevul se simte responsabil de rezolvarea problemei impuse de joc. Elevul își asumă roluri luate, fie din viața cotidiană, fie din povești.
•  Interdisciplinaritatea: descoperirea unei maniere originale de a aborda un subiect comun pentru a crea conexiuni posibile şi necesare în vederea atingerii scopului propus, îmbinarea metodelor folosite la celelalte materii: desen, decupare, colorare, taiere, muzica, recitare, povestire, mișcare ritmată.
•  Lucrul în grup oferă o gamă largă de interrelații care sprijină învăţarea şi evidențiază rolul social al acesteia. Există mai multe modalități de a forma grupuri mici de lucru: în functie de marcajele pe care le conțin materialele de lucru (cartonase cu diferite simboluri: culori, flori, forme geometrice), în functie de categorii de concepte și în funcție de cerința dată.

Grupurile pot fi: de opinii, de lucru dirijat, de discutii libere, de simulare, de dezbateri. Pentru gruparea optimă a copiilor este deosebit de util un mobilier modular.

 Aranjarea meselor se va face în funcție de nevoile de interacțiune anticipate de învățător, de spațiul avut la dispoziție şi de numărul de elevi.

•  Folosirea metodelor interactive: brainstorming, ciorchinele, cubul, eseul de cinci minute etc…
• Rezolvarea creativă a conflictelor din grupul de copii;
• Colaborarea cu familia – părinții ajută la sprijinul intervenției.
• Strategii pentru cresterea stimei de sine şi a încrederii în propria eficiență.

Copiii care participă la astfel de programe de educație remedială pot fi învățați să-şi aprecieze succesele ca rezultat al efortului propriu sau al propriilor capacități şi să evite să pună succesele lor pe seama norocului, a întâmplării ori facilitatii situației.

Ei trebuie să fie învățați să atribuie eșecul unor cauze externe şi stabile (dificultatea sarcinii) sau a unor cauze interne şi instabile (efort insuficient).

Copii trebuie să fie învățați să gândească pozitiv atunci când se află în fața unei activități dificile (“Este greu, dar sunt capabil să reușesc!”) și să nu se judece prea sever şi să nu se culpabilizeze atunci când greșesc.

CONCLUZII

Identificarea timpurie a nevoilor copiilor din comunități defavorizate implică găsirea soluției în vederea dezvoltării unui instrument educațional de prevenire, protecție și reintegrare, cu o structură complexă, de abordare a actului educativ, ce se poate desfășoară în spațiul comunitații educaționale, asigurând, pentru grupul țintă o participare activă, îndrumați de formatorii specializați în acest sens.

În astfel de programe de educație remedială se urmărește să se asigure surse de activităţi integrative, accesibile în special copiilor din categoriile sociale defavorizate, să se elaboreze un curriculum specific activităților de remediere scolară și să se promoveze egalitatea de șanse, creându-se o imagine de ansamblu în domeniul educației remediale.

BIBLIOGRAFIE

Cristea S., Managementul organizaţiei şcolare, EDP, Bucureşti, 1996

Cherchez, N., Mateescu, E., Elemente de management şcolar, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005

Joiţa Elena, Management educaţional. Profesorul manager: roluri şi metodologie, Iaşi, Ed. Polirom, 2000

Paralescu Sebastian, Işfan Ion, Gîrdu Constantin Cristinel, Elena Ion (coordonatori), Ghid pentru educație remedială, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2012

HotNews.ro