Mediul înconjurător este un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integritate şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană. Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ şcolar şi extraşcolar.

Educaţia ecologică sau educaţia relativă la mediu vizează formarea şi cultivarea capacităţilor de rezolvare a problemelor declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi postindustriale la scara socială, care au înregistrat numeroase efecte negative a nivelul naturii şi al existenţei umane.

Educaţia pentru mediu are ca scop schimbarea viziunii pe care noi o avem asupra lumii şi înţelegerea relaţiilor care se ţes în interiorul sistemelor ecologice, între om şi natură.

Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate; şcolară, extraşcolară, activităţi ştiinţifie, literare , artistice, plastice, sportive etc. Formele  de realizare sunt diversificate: observaţii, experimente, povestiri ştiinţifice, desene, activităţi practice, plimbări, drumeţii, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mişcare, distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecţii, expoziţii, spectacole, vizionări de emisiuni TV, expediţii, tabere scenete ecologice, concursuri.

Prin educaţie ecologică, copiiii trebuie să dobândească cunoştinţe, atitudini şi motivaţii pentru a acţiona individual şi în echipă la soluţionarea problemelor care ţin de protecţia mediului înconjurător.

Prin educaţie ecologică se cultivă dragostea şi respectul elevilor pentru lumea înconjurătoare, se formează atitudini de dezaprobare faţă de cei care încalcă normele de protecţie a mediului şi se cultivă interesul pentru promovarea ideii unui mediu natural sănătos.

Educaţia ecologică trebuie începută încă de la vârstele cele mai mici, tocmai pentru a reuţi în timp, formarea unei conduite adecvate, omul de mâine să fie capabil să discearnă asupra binelui şi a răului, să acţioneze în folosul naturii şi a sa.

Educaţia ecologică este un domeniu extrem de generos, interesant şi atractiv pentru majoritatea copiilor.
Copilul de vârstă şcolară mică nu trebuie bombardat cu cunoştinţe teoretice, ci trebuie implicat în activităţi practice cât mai variate şi mai atractive, care să vină în întâmpinarea curiozităţii senzoriale în plină dezvoltare. Nu bogăţia cunoştinţelor de biologie interesează în primul rând , ci cunoaşterea şi menţinerea în forul interior al copilului a următoarelor stări:

• dorinţa de a cunoaşte universul lumii vii;
• puterea de a ocroti formele de viaţă.

Obiectivele urmărite pentru realizarea educaţiei ecologice la elevii din ciclul primar sunt:

• să conştientizeze interdependenţa dintre calitatea mediului şi calitatea vieţii;
• să-şi însuşescă cunoştinţele referitoare la complexitatea relaţiei dintre speciile unui ecosistem;
• să ia atitudine faţă de orice activitate care poate distruge echilibrul din natură;
• să aibă o conduită pozitivă, de participare la activităţile de protejare a mediului, condiţie a unei vieţi sănătoase, în deplina armonie cu natura.

Obiectivele educaţiei ecologice în şcoala se pot realiza pe două căi: prin contribuţia mai multor discipline de studiu; prin activităţi extracurriculare.

Pornind de la premisa ca educatia ecologica presupune mai multe componente (cunoştinte, atitudini, conduite) care se dobândesc într-un timp îndelungat, este firesc ca această latură a educaţiei să se afle în atenţia mai multor discipline şi în toate etapele de pregătire şi formare a elevilor.

Disciplina Ştiinţe are un mare potenţial în educaţia ecologică a elevilor. Această disciplină asigură în mod organizat însuşirea unor cunoştinţe prin activităţi de observare, identificare, grupare, jocuri, activităţi practice a lumii care ne înconjoară.

La Limba română, valorificând textele din manual, elevii iau contact cu frumosul din natură cu ajutorul cuvintelor, realizeaza creaţii artistice dupa imagini din natură.

Geografia este disciplina care oferă bogate cunoştinţe despre relief, ape curgătoare, ape stătătoare, floră şi faună.

La Abilităţi practice elevii îngrijesc plantele din clasă, realizează jucării din materiale refolosibile, realizează colecţii de frunze, seminţe, alte materiale pe care le folosesc apoi în activitatea lor.
Educaţia plastică  îşi aduce aportul la dezvoltarea simţului artistic, la sesizarea echilibrului, armoniei din mediul înconjurător oferă posibilitatea să transpună prin mijloace artistice frumosul din natură.

Educaţia civică  cuprinde teme care pot fi valorificate cu succes pentru formarea de atitudini adecvate în raporturile copiilor cu mediul înconjurător.

Unele teme prevăzute de programa de istorie ne dau posibilitatea realizării tangenţiale a educaţiei ecologice.

Problemele de matematică de aflare a unor suprafeţe de teren ocupate de diferite culturi sau păduri, de aflare a unor cantităţi de diferite materiale din natură pot conduce la convingerea elevilor că mediul trebiue protejat, că pot colecta materiale refolosibile în vederea păstrării resurselor naturale.

O reală educaţie ecologică se realizează şi în cadrul ctivităţilor extraşcolare. Modul cel mi elocvent îl reprezintă proiectul de mediu. Prin complexitatea sa şi prin timpul pe care fiecare coordonator de proiect şi-l alocă pentru desfăşurarea sa, proiectul poate atinge mai multe obiective. Totodată, proiectul presupune o gamă largă de activităţi şi, din acest motiv, tematica poate fi diversă. Proiectul de mediu este unul dintre proiectele care se poate realiza având suportul total al copiilor implicaţi.

Utilitatea lui constă în aceea că îi ajută pe elevi să înţeleagă legătura care există între om şi natură, între cunoştinţele dobândite la diferite discipline de studiu şi lumea din afara şcolii, dă posibilitatea elevilor de a se implica şi organiza prin investigare individuală sau în grup, autoconducându-şi procesul de educaţie, îi pune în contact cu comunitatea şi le creează posibilitatea de a-şi susţine în mod public opiniile.

În întreaga muncă de educaţie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la convingerea că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o zi (5 iunie), ci în toate cele 365 de zile ale fiecărui an, în fiecare clipă a fiecărei zile, de toţi locuitorii planetei. Trebuie să apărăm Planeta Albastră, leagăn al civilizaţiei şi al vieţii, ea fiind casa noastră şi a tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ.
De ce se pune accent pe educaţie ecologică?
Pentru că, în prezent, oamenii folosesc (abuzând deseori, cu bună ştiinţă sau fără) resursele naturale ale pământului. În fiecare colţ al lumii, omenii taie păduri, extrag minerale şi surse de energie, erodând solul de la suprafaţă, poluând aerul şi apa, creând deşeuri primejdioase şi producând o ruptură a zonelor naturale într-un ritm fără precedent în istoria vieţii pe pământ. Deoarece cerinţele care decurg din suprapopulare şi dezvoltare cresc, devine tot mai greu pentru oameni să-şi satisfacă nevoile şi dorinţele. Şi devine de asemenea imposibil să scape de consecinţele degradării serioase a mediului: dispariţia speciilor, extinderea deşertului, contaminarea cu pesticide, creşterea problemelor de sănătate, foametea, sărăcia şi chiar pierderea de vieţi umane. Mulţi experţi sunt îngrijoraţi de faptul că, dacă acest ritm de distrugere continuă, vom fi martorii distrugerii treptate chiar a sistemelor care sprijină viaţa pe pământ.
Educaţia ecologică este un proces care are scopul să îmbunătăţească calitatea vieţii prin asigurarea oamenilor cu „uneltele” de care au nevoie pentru a rezolva şi împiedica problemele de mediu. Educaţia de mediu poate ajuta oamenii să câştige cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, valori şi angajamentul de care au nevoie pentru a gospodări eficient resursele pământului şi de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

Problemele de mediu sunt urgente şi trebuie abordate de întreaga comunitate, iar educaţia trebuie să fie o parte integrantă a soluţiei. Opiniile divergente privind starea mediului, consecinţele degradării acestuia şi rolul educaţiei sunt bune subiecte de discuţie şi dezbatere. Deasemenea educaţia ecologică n-ar trebui să impună oamenilor un anumit fel de a gândi, ea poate ajuta oamenii să înveţe cum să gândească – inclusiv cum să rezolve problemele, să ia decizii, să cântărească opţiunile şi să alinieze valorile cu acţiunile personale.

Obiectivele educaţiei de mediu în toată lumea sunt asemănătoare:
–      să se protejeze şi unde este necesar să se refacă structura şi funcţionalitatea sistemelor naturale;
–      să se oprească pierderea biodiversităţii;
–      să se protejeze solul împotriva eroziunii şi a poluării, etc.
          
Pe de altă parte, educaţia ecologică sporeşte conştientizarea problemelor şi înţelegerea valorilor personale prin „descoperirea” atitudinii şi înţelegerii, ajutându-i pe elevi să-şi evalueze şi să-şi clarifice sentimentele în ceea ce priveşte mediul şi cum contribuie la problemele acestuia. Ajută fiecare persoană să înţeleagă faptul că oamenii au valori diferite, iar conflictele dintre acestea trebuie abordate pentru a preveni şi rezolva, în final, problemele de mediu.

Educaţia de mediu este şi practică, în sensul învăţării unor lucruri cum ar fi plantarea unui copac până la reducerea consumului sau cum să trăim producând un impact negativ cât mai mic asupra mediului.

În mod specific, educaţia ecologică accentuează aceste cinci obiective:
–        Conştientizarea: înţelegere şi sensibilitate faţă de întreg mediul şi problemele lui; le dezvoltă abilitatea de a pricepe şi de a deosebi stimulentele, de a procesa, rafina şi extinde aceste percepţii; contribuie la folosirea acestor abilităţi noi în mai multe contexte.
–        Cunoaşterea: înţelegere de bază privind funcţionarea mediului, interacţiunea oamenilor cu mediul şi despre cum apar şi cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu.
–        Atitudinea: un set de valori şi sentimente de grijă pentru mediu, motivaţia şi devotamentul de a participa la menţinerea calităţii mediului.
–        Deprinderi: abilităţile necesare identificării şi investigării problemelor mediului şi să contribuie la rezolvarea problemelor acestuia.
–        Participarea: experienţă în utilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite, în vederea unor acţiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la rezolvarea problemelor mediului.

Educaţia ecologică este un „proces menit să atragă categorii de oameni care să fie conştienţi şi preocupaţi de problemele mediului înconjurător şi de problemele complementare, oameni care au cunoştinţele, atitudinea, abilitatea, motivaţia şi capacitatea de a lucra individual şi colectiv pentru găsirea unor soluţii problemelor actuale dar şi pentru prevenirea apariţiei altora”.

Bibliografie:

·        Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor –  ,,Psihopedagogie’’, Iaşi, Ed. Spiru Haret, 1995.

·        Mohan, Gheorghe, Ardelean, A., – ,,Ecologie şi protecţia mediului’’, Bucureşti, Ed. „Scaiul”, 1993.

·        Cuciinic, Constanţa – ,,Natura – prietena mea’’, Ed. Aramis, 2003.

·        Opris, Tudor – Mica Enciclopedie pentru Tineret’’, Bucureşti, Ed. Forum, 1998.

·        Tribuna învăţământului, 27 februarie -5 martie 2006, pag 1.