Iniţiativele educaţiei incluzive acordă adesea o importanţă deosebită grupurilor care în mod tradiţional nu s-au bucurat de oportunităţile educaţionale. În aceste grupuri sunt incluşi copiii sărăci, cei care aparţin minorităţilor etnice şi lingvistice, fetele (în unele societăţi), copiii din zonele retrase şi cei cu dizabilităţi sau cu nevoi educaţionale speciale. De fapt, cercetările au demonstrat că aproape toţi copiii se descurcă mai bine din punct de vedere academic şi social în structuri incluzive. Prin urmare, din acest motiv educaţia incluzivă nu mai este precepută ca o abordare necesară pentru anumite grupuri de copii. Astăzi, în toate contextele naţionale diferite în care se aplică, mesajul de bază al educaţiei incluzive este că educaţia de bună calitate reprezintă un drept fundamental al omului şi copiii au dreptul la educaţie de masă.

 

Educatia  incluziva  înseamnă faptul că toti copiii au acces la educatie de calitate intr-un mediu  incluziv.

Cele trei componente ale acestei definiţii pot fi înţelese după cum urmează: 

1.TOŢI COPIII - “copii cu dizabilităţi, copii supradotaţi, copii fără adăpost, copii din zone izolate sau aparţinând unor grupuri nomade, copii aparţinând unor minorităţi lingvistice, etnice sau culturale, copii cu HIV sau aparţinând oricăror altor grupuri vulnerabile” – Declaraţia de la Salamanca (1994). 

 2.EDUCAŢIA DE CALITATE este definită ca fiind crearea de oportunităţi reale de obţinere a succesului în experienţa de învăţare. Cu alte cuvinte, calitatea educaţiei nu se măsoară în termeni de performanţă, promovabilitate, infrastructură, tehnologie şi confort, ci în capacitatea sistemului, a şcolii şi a dascălului de a crea oportunităţi de învăţare pentru orice copil/elev. 

 3.MEDIUL INCLUZIV înseamnă acel mediu în care sunt bineveniţi, protejaţi şi educaţi TOŢI copiii, indiferent de gen, caracteristici fizice, intelectuale, economice, lingvistice sau alte caracteristici (UNESCO).

Incluziunea în educaţie înseamnă: 

 -Respect pentru diversitate, 

 -Beneficii pentru toţi elevii, nu orientarea doar către cei excluşi, 

 -Asigurarea accesului egal la educaţie sau stablirea unor măsuri pentru anumiţi copii fără ca aceştia să fie separaţi sau excluşi. 

 Incluziunea în educaţie NU înseamnă   : 

 -Doar reforma educaţiei speciale, ci a întregului sistem de educaţie, 

 -Doar răspunsul la nevoile anumitor copii, ci o îmbunătăţire a calităţii educaţiei pentru toţi elevii, 

 -Măsuri în şcolile speciale, ci suport pentru elevi în şcolile de masă, 

 -Doar răspunsul la nevoile copiilor cu dizabilităţi, 

 -Satisfacerea nevoilor unui copil/elev în detrimentul altuia. 

 EDUCAŢIA INCLUZIVĂ este un PROCES prin care răspundem diversităţii nevoilor copiilor prin creşterea gradului de participare la învăţare şi reducerea excluziunii. Aceasta presupune o serie de schimbări de substanţă din perspectiva conţinutului educaţional, a abordării didactico-pedagogice, a structurii sistemului de educatie şi a strategiilor educaţionale.

De ce incluziune?

(”Modul Online: Curs Introductiv de Educație Incluzivă, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, Autor: M. M. Turza, București, 2017, www.educațieincluzivă.info ” )

Oferta educaţională segregată separă copiii de semenii lor. Stabilirea sau extinderea ofertei educaţionale separate nu ajută la identificarea şi înlăturarea barierelor care împiedică copiii să înveţe în şcoli normale.

è Educaţia incluzivă ajută şcolile normale să depăşească aceste bariere pentru a putea veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare a tuturor copiilor.

è Educaţia incluzivă încurajează persoanele responsabile cu elaborarea politicilor şi pe manageri să identifice în cadrul sistemului de educaţie barierele educaţionale care exclud anumite grupuri de copii, modul lor de apariţie şi metoda de eliminare.

De obicei, aceste bariere includ:

Ø  Un curriculumul proiectat ineficient şi neadecvat.

Ø  Profesori care nu au fost formaţi pentru a lucra cu copii care au diverse nevoi.

Ø  Materiale media inadecvate de predare.

Ø  Clădiri inaccesibile.

Educaţia incluzivă este un drept al omului, este un tip de educaţie de calitate sporită şi are sens social.

· Toţi copiii au dreptul la educaţie de masă.

· Nici un copil nu trebuie subestimat sau discriminat prin excluderea dintr-o clasă sau şcoală din cauza etniei, nevoilor speciale sau din cauza unor alte aspecte care îl deosebesc de majoritate.

· Peste tot în lume, persoanele care au fost incluse într-un proces de segregare sau într-un sistem educaţional “special” sunt primele care solicită eliminarea segregării – elel vorbesc din proprie experienţă atunci când afirmă că pentru ele oferta educaţională segregată însemna o ofertă educaţională sub-standard.

· Perpertuarea segregării reprezintă utilizarea inechitabilă şi deseori insuficientă a resurselor.

· Cercetările arată că copiii tind să se descurce mai bine din punct de vedere academis şi social în structurile inclusive.

· Segregarea îi învaţă pe copii să fie temători şi ignoranţi şi determină apariţia prejudecăţilor. De asemenea segregarea nu dezvoltă tinerilor calităţile de care aceştia au nevoie pentru a-şi dezvolta abilităţile personale, sociale şi profesionale necesare unei persoane adulte.

· Toţi copiii au nevoie de o educaţie care să îi ajute să dezvolte relaţii cu diferite categorii de persoane ce provin din diverse medii şi care au diferite abilităţi .Educaţia trebuie să îi pregătească pentru a trăi şi munci într-o societate diversificată.

· Numai incluziunea poate reduce temerea şi poate construi relaţii de prietenie bazate pe respect şi înţelegere.

Care sunt efectele incluziunii în cadrul educaţiei?

Incluziunea în educaţie implică:

Ø  Aprecierea tuturor cursanţilor şi a personalului în mod egal.

Ø  Creşterea gradului de participare a cursanţilor şi reducerea excluderii lor din culturile, curriculumul şi comunităţilor şcolilor.

Ø  Restructurarea culturilor, politicilor şi practicilor în şcoli încât acestea să răspundă diversităţii vârstelor populaţiei şcolare.

Ø  Reducerea barierelor de învăţare şi participare a tuturor cursanţilor.

Ø  Învăţarea din încercările de a depăşi barierele care împiedică anumiţi cursanţi să aibă acces şi să participare la procesul de luare a deciziilor.

Ø  Utilizarea diferenţelor dintre cursanţi drept resurse de sprijinirea a procesului de învăţare şi nu transformarea acestor diferenţe în probleme ce trebuie depăşite.

Ø  Recunoaşterea dreptului studenţilor la o educaţie de bună calitate în localitatea lor

Ø  Îmbunătăţirea şcolilor atât pentru personal cât şi pentru cursanţi.

Ø  Sublinierea rolului şcolilor atât în cadrul procesului de construirea a comunităţii şi de dezvoltare cât şi în procesul de îmbunătătţire a rezultatelor.

Ø  Încurajarea relaţiilor de ajutorare reciprocă dintre şcoli şi comunităţi.

Ø Renoaşterea faptului că incluziunea în educaţie reprezintă un aspect al incluziunii în societate.

Incluziunea ca proces

Educaţia incluzivă înseamnă că toţi copiii şi tinerii învaţă împreună în stucturi obişnuite ale învăţământului preşcolar, şcolar şi superior.

Incluziunea implică ca toţi copiii să participe în viaţa şi activităţile şcolii indiferent de nevoile pe care le au.

Incluziunea este văzută ca un proces continuu de depăşire a barierelor de învăţare şi participare pentru toţi copiii şi tinerii.

Pe de altă parte, segregarea atrage bariere care pot fi utilizate pentru a avansa motive de excludere a copiilor şi tinerilor din şcolile sau clasele “obişnuite”.

Indexul pentru incluziune, publicat pentru prima dată în 2000 de Centrul de Educaţie Incluzivă şi care astăzi este utilizat peste tot în lume, defineşte incluziunea drept “procesele de creştere a gradului de participare şi de reducere a gradului de excludere a cursanţilor din culturile, curriculumul şi comunităţile şcolilor locale”.

În acest sens incluziunea şi segregarea nu sunt stări fixe. Şcolile se îndreaptă treptat spre incluziune rezolvând problema segregării.

Cateva  reguli   pentru  crearea  mediului  educaţional  incluziv

(Adaptare după L. Candu, Înţelegerea şi satisfacerea necesităţilor copiilor în clase incluzive.

Ghid pentru pedagogi (traducere), Chişinău, UNESCO, 2003)

1. Incluziunea tuturor copiilor

Valoarea educaţiei incluzive derivă, pentru elevii cu CES, din întîlnirea şi comunicarea cu ceilalţi colegi.

 Profesorii ar putea să explice celorlalţi copii motivele pentru care unii nu pot vorbi, se comport diferit, se deplasează cu deficienţe etc. Diversitatea ar trebui recunoscută şi respectată.

Creaţi situaţii educaţionale prin intermediul cărora elevii să descopere singuri cum colaborează cu colegii lor.

 Atitudinile negative reprezintă, de obicei, cel mai mare obstacol în calea incluziunii. Copiii din clasă/şcoală s-ar putea să nu fie obişnuiţi cu copiii cu CES. Părinţii pot fi îngrijoraţi de „coborîrea standardelor”, în cazul în care copiii cu CES sînt incluşi în clasele ordinare. Profesorii constituie un factor esenţial în cultivarea unor atitudini pozitive printre copii, părinţi şi bineînţeles, printre colegi.

 În clasă, creaţi condiţii pentru „meditaţiile colegiale”. Elevii mai competenţi pot să-i ajute pe cei care obţin performanţe mai modeste. De asemenea, asiguraţi-vă că elevii cu nevoi special pot să aducă o contribuţie importantă în cadrul activităţilor şcolare, astfel încît să nu devină dependenţi sau obiecte ale „ajutorului”.

 Distribuiţi însărcinări care să fie efectuate în grup, astfel ca toţi copiii să poată contribui la îndeplinirea lor, recunoscîndu-li-se în acelaşi timp aportul personal.

 Gîndiţi-vă cum pot copiii cu CES să participe la jocuri şi activităţi sportive. De exemplu, un copil deficienţe de văz poate fi partenerul unui copil tipic la probele de alergare. Sau iniţiaţi un joc în care toţi copiii se mişcă cu ochii legaţi.

 Susţineţi talentele tuturor copiilor, încurajînd participarea lor în cadrul activităţilor artistice din şcoală.

2. Comunicarea

Comunicarea este esenţială în educaţie. Profesorii trebuie să comunice cu copiii, copiii cu profesorii şi copiii între ei.

Cînd predau, profesorii trebuie să comunice într-un mod foarte clar. Elevii sînt diferiţi şi posedă diverse stiluri de învăţare: unii învaţă mai bine vizual, alţii – auditiv sau exersînd. Un bun profesor întotdeauna foloseşte canale sau căi de comunicare variate şi repetă conţinuturile esenţiale folosind activităţi de învăţare în clasă şi în alte împrejurări.

Profesorul ar trebui:

 Să fie văzut bine de către toţi elevii - mai curînd să stea în picioare decît aşezat la catedră.

 Să vorbească clar şi să ridice (uşor) vocea, dar să nu strige. Să folosească cuvinte simple şi fraze scurte.

 Să atragă atenţia elevilor asupra mesajelor importante: „ascultaţi cu atenţie”- şi să stabilească contacte vizuale cu aceştia. Să repete mesajele importante.

 Să folosească gesturi şi expresii ale feţii în timpul vorbirii pentru a-şi face înţeles mesajul. Să verifice dacă elevii au înţeles.

 Să încurajeze copiii să recunoască atunci cînd nu înţeleg materia, ridicînd mîna şi punînd întrebări. De asemenea, ar trebui să facă acelaşi lucru dacă n-au înţeles ce au spus alţi elevi.

 Să încurajeze copiii să mimeze ori să gesticuleze pentru a transmite mai clar mesajul.

 Deseori colegii de clasă sau fraţii şi surorile unui copil cu CES pot să-l ajute pe professor pentru a-l înţelege, de aceea trebuie de apelat la ajutorul lor.

 Să îmbogăţească comunicarea orală cu imagini, desene şi mesaje scrise.

3. Amenajarea sălilor de clasă

Aspectul sălilor de clasă poate ajuta sau, dimpotrivă, îngreuna procesul de învăţare al elevilor.

 Copiii cu nevoi speciale trebuie să stea aproape de profesor şi de tablă.

 Încercaţi să aranjaţi sala astfel încît copiii să se poată mişca liber, în special dacă au probleme de mişcare sau de vedere. Luaţi în calcul şi faptul că unii copii ar putea avea nevoie de mai multă lumină, în timp ce alţii ar putea avea ochi mai sensibili.

 Mesele sau băncile elevilor pot fi aranjate în grupuri, astfel ca ei să poată lucra cu uşurinţă împreună şi să se poată ajuta reciproc.

 Dacă spaţiul o permite, încercaţi să delimitaţi o zonă în sala de clasă unde să lucraţi cu anumiţi copii individual sau în grupuri mici în intervale de timp scurte.

 Este bine să aveţi la îndemînă o varietate de activităţi pe care copiii să le poată folosi dacă şi-au terminat sarcinile înaintea celorlalţi. Aceasta ar putea include o minibibliotecă, fişe de lucru şi jocuri.

 Este indicat să afişaţi schemele şi posterele mai curînd la nivelul ochilor copiilor decît sus, pe perete, folosind caractere, imagini şi simboluri mari, astfel ca acestea să fie uşor văzute şi înţelese de către toţi copiii. De asemenea, puteţi adăuga diferite obiecte reale pentru a fi atinse, ajutînd astfel copiii cu dificultăţi de vedere.

 Unele lecţii ar fi mai bine să se ţină în afara sălii de clasă (de exemplu: la ştiinţe, biologie).

4. Proiectarea orelor

Proiectarea lecţiei face mai eficient procesul educaţional.

 Cînd proiectaţi o oră, gîndiţi-vă la rezultatele dorite pentru clasă, luată ca un tot întreg, iar apoi la cele individuale. Astfel veţi fi capabili să adaptaţi lecţia şi sarcinile date elevilor în funcţie de capacităţile, interesele şi motivaţiile lor. De exemplu, în timp ce clasa face exerciţii de adunare, unui elev i se pot da cinci operaţii în loc de zece, iar altul ar putea lucra la un nivel şi mai simplu - să numere elementele unor mulţimi. Aşadar, la aceeaşi lecţie, profesorul lucrează la diferite niveluri, în funcţie de nevoile copiilor.

 Gîndiţi-vă cum puteţi să implicaţi activ copiii la lecţie. De exemplu, la lecţia despre unităţile de măsură, elevii îşi pot afla înălţimea ajutîndu-se unul pe altul.

 Alegeţi cuvintele-cheie pe care le veţi folosi la lecţie. Menţionaţi-le la începutul lecţiei şi asiguraţi- vă că elevii le-au înţeles.

 Pregătiţi fişe de lucru pentru a le folosi în timpul lecţiei. Acestea pot fi alcătuite ţinînd cont de nevoile particulare ale copiilor, cum ar fi: caractere mari pentru cei cu deficienţe de vedere sau fişe simple pentru cei cu întîrzieri în dezvoltare intelectuală. Puteţi să le păstraţi pentru a le folosi în viitor sau pentru un eventual schimb cu colegii. Totuşi, ţineţi minte că elevii sînt diferiţi şi ar putea fi nevoie să personalizaţi sarcinile.

 Fiecare lecţie ar trebui să fie alcătuită din diferite tipuri de activităţi: activităţi cu toată clasa, lucru în grup, lucru în perechi, sarcini individuale. Lucrul în grup facilitează participarea tuturor elevilor şi reprezintă un mod excelent de a răspunde necesităţilor individuale. Recurgeţi la diferite grupări ale elevilor (mixte/ după capacităţi/ după interese) şi schimbaţi frecvent componenţa grupurilor pentru a evita etichetarea şi clasificarea.

 Adaptaţi ritmul de predare şi volumul materialului la timpul de care dispuneţi. Este mai bine să fiţi selectiv decît să încercaţi să abordaţi prea multe aspecte la o oră.

5. Curriculum individualizat

Profesorii trebuie să ţină cont de nevoile individuale ale copiilor atunci cînd îşi proiectează lecţiile.

O modalitate de a face acest lucru este întocmirea unui curiculum individualizat la disciplină pentru copilul cu CES, de prevederile căruia se va ţine cont la elaborarea proiectului lecţiei.

 Curriculumul individualizat trebuie elaborat în contextul întocmirii Planului educational Individualizat. Profesorul poate solicita opinia părinţilor la elaborarea curriculumului individualizuat, în sensul proiectării unor aspecte pornind de la necesităţile şi interesele copilului.

De asemenea, ar fi bine să-i încurajaţi să-şi ajute copiii acasă. Elevii pot fi implicaţi în revizuirea curriculumului individualizat care îi vizează. Aceştia ar putea să vă indice punctele forte, dar şi dificultăţile pe care le întîlnesc în activităţile şcolare.

 Pentru a elabora un curriculum individualizat funcţional, profesorii trebuie să observe şi să evalueze nivelul de pregătire, interesele şi nevoile speciale ale elevilor. Să identifice ce pot face singuri, cu puţin sau fără nici un ajutor din partea profesorilor sau colegilor. Puteţi afla acest lucru din ceea ce fac în clasă sau testîndu-le capacităţile, solicitîndu-i să îndeplinească sarcini variind de la simplu la compus.

 Se recomandă a revizui curriculumul individualizat la sfîrşitul fiecărui semestru şcolar. Acesta e momentul potrivit pentru a analiza progresul copilului şi pentru a stabili noi obiective. Acestea nu ar trebui să fie prea dificile pentru a nu descuraja copilul, totuţi trebuie să-i solicitaţi potenţialul pentru dobîndirea de noi abilităţi. Dacă însă copilul învaţă rapid cele propuse, puteţi adăuga noi însărcinări. Cînd scopurile se dovedesc a fi prea dificile, încercaţi să împăriţiţi sarcina în paşi mai mici, motivînd copilul să lucreze asupra acestora.

6. Ajutorul individual

Copiii cu cerinţe educaţionale speciale au nevoie de ajutor şi susţinere. De aceea ei vor cîştiga mai mult dacă procesul de predare–învăţare–evaluare va fi orientată spre nevoile lor particulare. Dar cum pot obţine copiii ajutor individual? Prezentăm mai jos cîteva idei pe care profesorii leau găsit utile.

 Cînd clasa e ocupată cu îndeplinirea unei sarcini, pofesorul ar putea lucra cu unul sau doi copii, trecînd cu ei peste punctele principale ale lecţiei sau ajutîndu-i să înceapă lucrul individual legat de tema dată.

 Copiii cu nevoi speciale por forma perechi cu alţi elevi, care-i pot susţine şi ajuta să-şi organizeze lucrul după ce au realizat sarcinile lor. Astfel de „meditaţii colegiale” pot fi utile şi unora, şi altora.

 Elevii mai mari din şcoală pot fi programaţi să-i ajute pe cei cu nevoi speciale, ajutorul dat poate face parte din cursurile de asistenţă socială.

 Voluntarii sau personalul programelor de reabilitare comunitară constituie o altă sursă pentru sprijinul individual. Ei pot fi de ajutor cînd copilul începe şcoala, întrucît cunosc copilul şi familia respectivă.

7. Materiale ajutătoare

Dificutăţile copiilor pot fi uneori depăşite folosind materiale şi dispozitive speciale pentru a compensa deficienţele lor particulare. Cîteva exemple evidente: ochelarii pentru a vedea mai bine, cîrjele şi scaunele cu rotile pentru a-i ajuta să se mişte mai uşor prin şcoală, aparatele auditive.

Tipuri de materiale ajutătoare:

 Suporturi didactice: profesorii folosesc frecvent astfel de tip de materiale: fişe pentru lecţiilede citire, postere, imagini etc. Merită să se investească timp pentru confecţionarea lor, deoarece sînt de mare ajutor în procesul de învăţare a copiilor. Nu ezitaţi să apelaţi şi la ajutorul elevilor. Pentru copiii cu dificultăţi de învăţare, ar putea fi nevoie să folosiţi caractere mai mari sau să dispuneţi de indicii tactile, care să-i ajute.

 Jucării: Din resturi de materiale pot fi confecţionate o gamă de jucării pentru copiii mai mici:sunători, păpuşi, marionete, jocuri de puzzle şi instrumente muzicale. Unele jocuri precum dominoul pot fi făcute mai mari şi cu puncte în relief pentru a-i încuraja pe copiii cu deficienţede vedere sau cu întîrziere în dezvoltarea intelectuală.

 Mobilier de sală: Copiii cu deficienţe motorii pot avea dificultăţi de şedere. Ei pot beneficiade scaune speciale sau suporturi pentru susţinere în poziţie verticală.

 Mijloace de deplasare: Acestea includ cărucioare, cadre de deplasare şi cîrje pentru copiii cu deficienţe motorii, şi bastoane pentru copiii cu deficienţe de văz.

 Mijloace de comunicare: Copiilor li se poate da o planşetă pe care se pot plasa imagini, simboluri sau cuvinte. Profesorii şi copiii pot astfel comunica unii cu alţii folosind planşeta.

8. Controlul comportamentului

Toţi profesorii şi personalul din şcoală care se ocupă de elevi ar trebui să convină asupra unei abordări comune, care să vizeze reacţia la comportamentul copilului, mai ales în ceea ce priveşte folosirea metodelor de corectare a comportamentului.

 Puteţi identifica cauzele comportamentului copiilor? Le place să atragă atenţia celorlalţi copii sau a profesorilor? Observînd momentul în care un elev se comportă într-un fel anume, puteţi obţine indicii asupra cauzelor comportamentului respectiv pentru a stabili măsurile potrivite pe care aţi putea să le luaţi.

 Deseori elevii vor da semne care avertizează despre începutul comportamentului deviant.

Dacă le puteţi identifica, încercaţi să distrageţi atenţia copilului: daţi-vă mai aproape şi puneţi-i mîna pe umăr în timp ce continuaţi lecţia sau rugaţi copilul să facă o activitate pe careştiţi că o poate face şi îi place.

 Copilul cu CES ar putea beneficia de o zi de şcoală mai scurtă sau de pauze de odihnă în plus.Este mai bine ca acesta să se comporte adecvat tot timpul cît se află în clasă decît să stea la lecţie purtîndu-se necorespunzător. Programul zilnic poate fi mărit gradual.

 Profesorii ar trebui să recompenseze copilul atunci cînd se comportă adecvat sau a terminat cu succes setul de sarcini. Faceţi acest lucru lăudîndu-l şi obţinînd recunoaşterea meritelorsale de către colegi. Orice plan de control al comportamentelor inadecvate trebuie să include încurajarea comportamentelor pozitive. Altfel copiii învaţă ce nu trebuie să facă, şi nu ajungsă înveţe ceea ce trebuie să facă.

 Discutaţi cu elevii impactul pe care-l pot avea comportamentele asupra celorlalţi. Activităţile dramatice, cu interpretarea diferitelor roluri, îi pot face pe elevi să-şi trăiască şi să-şi exteriorizeze emoţiile.

 Aflaţi din familie dacă copilul are acelaşi comportament şi acasă. În caz afirmativ, planificaţi cu părinţii/asistenţii o abordare comună vizavi de reacţia la aceste manifestări.

 Ţineţi minte: o metodă eficientă în cazul comportamentului unui elev ar putea să nu fie potrivită în cazul altui elev. Reacţiile planificate şi consecvente reprezintă cheia succesului.

9. Lucrul în echipă

Profesorii  nu trebuie să activeze izolat.

 Cereţi sfaturi celorlalţi profesori din şcoală. Acesta nu este un semn de nereuşită! Puteţi învăţa foarte multe unii de la alţii. Un grup de profesori se poate reuni o dată pe săptămînă pentru 30 de minute. În fiecare săptămînă unui profesor îi vine rîndul să prezinte succint o problem specifică: aceasta ar putea viza găsirea unei modalităţi potrivite pentru a rezolva o situaţie referitoare la un copil cu CES etc. Ceilalţi profesori trec în revistă posibile soluţii, după care profesorul ar trebui să le selecteze pe cele mai promiţătoare.

 Rezervaţi-vă timp pentru a observa cum îşi organizează lecţiile alţi pedagogi şi invitaţi-vă colegii să asiste la lecţiile dvs. Puteţi discuta împreună aspectele pozitive şi cele care pot fiîmbunătăţite.

 Şcoala ar putea delega profesorii la stagii de perfecţionare cu tematica educaţiei incluzive,după care aceştia ar putea face o prezentare pentru colegi şi şi-ar împărtăşi plusul de învăţareobţinut.

 Aflaţi dacă există în localitate specialişti în educaţie incluzivă, de exemplu membri a unor echipe de proiect de reabilitare comunitară etc. Încercaţi să vă întîlniţi cu ei pentru a le obţine

sfatul. E şi mai bine dacă aceştia vă vizitează la şcoală pentru a vă vedea pe Dvs. şi pe copilul cu CES în cadrul lecţiei.

EVALUARE

1.Există şi alte căi pentru a vă asigura că elevii cu cerinţe educaţionale speciale sînt integraţi social în şcoală? Notaţi-le pe cele care le-aţi putea folosi cel mai des în şcoală Dvs.







2.Există şi alte schimbări pe care le-aţi făcut sau aţi putea să le faceţi în modul de a comunica cu elevii?







3.Notaţi schimbările pe care le-aţi face în sala de clasă.







4.Ştiţi şi alte lucruri pe care profesorii ar trebui să le proiecteze?







5.Întocmiţi o secvenţă a unui curriculum individualizat (de exemplu: formulaţi un set de strategii didactice) pentru un copil cu CES din clasa unde predaţi.







6.Există şi alte modalităţi de a oferi copiilor ajutor individual? Notaţi-le pe acelea care, cel mai probabil, vă vor fi de folos în activitatea didactică.







7.Ce materiale şi echipamente pentru copiii cu CES aveţi în clasă/şcoală?







De ce materiale şi echipamente ar mai trebui să beneficieze elevii cu CES?







8.Aţi descoperit şi alte metode care vizează monitorizarea comportamentului copiilor?







Ce metode credeţi că merită a fi aplicate în lucrul cu elevii?







9.În şcoală/clasă există un regulament de ordine internă? Ce schimbări ar trebui făcute ca să fie în beneficiul copiilor cu CES?







10.Există şi alte modalităţi de a oferi copiilor cu CES ajutor individual? Notaţi-le pe acelea care ar fi fi utile în activitatea didactică.







11.Întocmiţi o secvenţă a unui curriculum individualizat pentru un copil cu CES din clasa unde predaţi (de ex.: formulaţi cîteva finalităţi de învăţare)







12.Există şi alte schimbări pe care le-aţi făcut sau aţi putea să le faceţi în modul de a comunica cu elevii?

·        

·        

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1.         *** Cerinţele speciale în clasă. Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor, UNESCO, 1993,versiunea în limba română (1995) cu sprijinul UNICEF.

2.         *** Declaraţia de la Salamanca şi direcţiile de acţiune în domeniul educaţiei speciale:Acces şi

3.         *** Incluziunea în educaţie. Ghid de politici (2009), UNESCO, traducere RENINCO, Bucureşti, 2011

4.         calitate, Salamanca, Spania, iunie 1994, tradusă şi publicată în limba română prin grija Reprezentanţei Speciale UNICEF în România, 1995.

5.         Carta Europeană a drepturilor fundamentale ale omului (2000)

6.         Cerghit I. Metode de invăţămant Iaşi: Polirom, 2005.

7.         Ecaterina Vrasmaş, Traian Vrasmaş –coord.Educaţia incluzivă în grădiniţă :

8.         Ghid CDS, RENINCO & UNICEF, 2005

9.         http://www.csie.org.uk/publications/inclusion-indexexplained.shtm

10.       Index pentru incluziune (Centru pentru studii de educaţie incluzivă)

11.       Manifest pentru educaţia incluzivă – Campanii – Alianţa pentru educaţie incluzivă

12.       Miroiu, A. - Invatamantul romanesc azi. Studiu de diagnoza, Ed. Polirom Iasi 1998

13.       Neagu, G. – Sanse de acces la educatie in societatea romaneasca, Editura Lumen, Iasi 2012

14.       R.A., 1995.

15.       soluţii/ UNICEF România, Ed. Alpha MDN, 2012

16.       Surdu E. Prelegeri de pedagogie generală. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,

17.    Modul Online: Curs Introductiv de Educație Incluzivă, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, Autor: M. M. Turza, București, 2017, www.educațieincluzivă.info