Şcoala  este organizaţia în care procesul de comunicare este esenţial şi se manifestă sub toate formele.

Profesorul observă, facilitează şi participă la actul de comunicare ceea ce presupune că acesta trebuie să devină un comunicant profesionist, nu doar în stăpânirea tehnicilor de transmitere a informaţiilor ci, mai ales, în aplicarea metodelor de relaţionare .

 „….instituţia de învăţământ constituie locul unde se învaţă comunicarea; unde se deprinde şi se perfecţionează comunicarea; unde se elaborează (creează) comunicare; unde se educă (cultivă) comunicarea. Aici, comunicarea are semnificaţia unei valori umane şi sociale, motiv pentru care educarea comunicării constituie un scop în sine, un obiectiv major al învăţământului, la care toate disciplinele trebuie să-şi aducă propria contribuţie.”

Prof. Univ. Dr. Ioan Cerghit

 

Pentru a descoperi în ce măsură nivelul tău de comunicare îţi permite o bună relaţionare, evaluează cât mai onest, în ce măsură următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false:

1. Îmi place să privesc în jur şi să descopăr persoane interesante.
2. Ştiu cum să-mi manifest interesul pentru o persoană necunoscută, astfel încât să putem intra în contact.
3. Nu mă deranjează atunci când o persoană necunoscută mă măsoară cu privirea.
4. Ştiu să interpretez corect semnalele nonverbale de invitaţie sau de respingere.
5. Mă angajez uşor în discuţii cu persoanele pe care le întâlnesc pentru prima oară.
6. Îmi place să râd, să spun bancuri şi să se glumească pe seama mea.
7. Nu mă deranjează dacă persoana cu care vorbesc manifestă emoţii puternice.
8. Îmi este uşor să-mi exprim emoţiile în faţa celorlalţi, indiferent dacă este vorba despre teamă, tristeţe, furie sau bucurie.
9. Respect tăcerea provocată de trăirile emoţionale ale celeilalte persoane, fără să mă simt obligat/ă să vorbesc sau să o oblig să-şi schimbe starea.
10. Când cineva vorbeşte, sunt atent/ă mai degrabă la ce şi cum spune, decât să-mi formulez deja în minte replica.
11. Ştiu cum să-mi exprim punctele de vedere astfel încât să fie luate în considerare, chiar dacă sunt în contradicţie cu părerile celuilalt.
12. Pot privi constant în ochi persoanele cu care vorbesc, chiar dacă ne contrazicem.
13. Nu simt că relaţia mea cu cineva ar fi ameninţată dacă îmi exprim o părere diferită sau ne contrazicem.
14. Ştiu când să opresc o ceartă, înainte de a produce efecte distructive asupra relaţiei cu cealaltă persoană.
15. Mi se pare normal ca ambele părţi să accepte compromisuri pentru a depăşi o divergenţă de opinii.

Primele cinci afirmaţii evaluează stilul de stabilire a relaţiilor cu ceilalţi, afirmaţiile 6-10 cel de comunicare, iar afirmaţiile 11-15 stilul de rezolvare a conflictelor. Dacă la oricare dintrecele trei serii de afirmaţii nu ai răspuns „adevărat” măcar de 3 ori, înseamnă că ceea ce urmează este de folos pentru tine.

Ce face un profesor bun?   Acest lucru depinde de obiectul şi de nivelul elevilor.

Cu toate acestea, unele cadre didactice pot face chiar şi materialul cel mai plictisitor pară interesant (şi alternativ, unele cadrele didactice pot face materiale interesante să pară plictisitoare).

Un lucru edificator este personalitatea si carisma, dar o parte din eficienţa unui profesor se datorează nivelului de cunoştinţe al acestuia şi de aplicare a unor practici bune de predare. Aceste practici de predare variază de la stabilirea obiectivelor pentru clasa, până la a face prezentari eficiente şi a asculta întrebările elevilor.

Pentru comunicarea didactică  procesul de motivare provine de la stimulare, care, la rândul său, este urmat de o reacţie emoţională care duce la un răspuns comportamental specific.

 În sala de clasă, în cazul în care comportamentul unui elev este apreciat şi considerat ca pozitiv, acesta este recompensat şi stimulat pentru repetarea comportamentul dorit. În schimb, în cazul în care comportamentul unui elev este considerat ca indezirabil primeşte un răspuns cu o nuanţă negativă, rezultând demotivare.

 În general indivizii sunt motivaţi printr-o varietate largă de nevoi. Unii oameni sunt extrem de motivaţi de bani, altii de putere, şi alţii de laudă.

Din moment ce profesorii nu sunt de obicei în poziţia de a oferi elevilor bani sau putere, accentul va fi aici pe laudă.

 De asemenea, trebuie remarcat faptul că unii oameni se pot auto-motiva deoarece le place provocarea şi doresc să o efectueze.

Profesorii pot încuraja şi promova această trăsătură de dorit cu caracter personal. În general, elevii vor arăta auto-motivare în cazul în care (1) ştiu ce se aşteaptă de la ei, (2) cred că efortul merită, şi (3) simt că vor beneficia prin performanţa efectivă.

Unii profesori consideră că motivarea nu este una din responsabilitatile lor la locul de muncă. Cu toate acestea, indiferent dacă le place sau nu, elevii se asteapta să obţină un feedback de la instructorii lor.

Profesorii trebuie să fie foarte conştienţi de impactul pe carecomentariile lor verbale şi limbajul corpului nonverbal le pot avea la nivelul motivaţiei elevilor lor.

Exemple de apreciere: "Eu apreciez asta." ,"Imi place cum ai spus asta." , "Vă mulţumesc foarte mult pentru asta." . Comunicaţi empatic acceptarea sau înţelegerea.

Deoarece elevii vor da de multe ori răspunsuri incorecte este la latitudinea cadrelor didactice să răspundă fără a descuraja elevul ci să fie dispuşi să îşi asume riscuri şi să încerce să rezolve problema.

Profesorul poate comunica faptul că elevul nu este singur, şi apreciază incercarea acestuia de a raspunde.

Dacă profesorul ascultă elevul cu atenţie, aceştia îi simt susţinerea:

• • utilizaţi aprecierea sau "Eu am încredere în tine."
• • folosiţi contactul vizual sincer care vă arată cu adevărat nivelul de ascultare.
• • pur şi simplu daţi elevilor timp astfel încât să puteţi asculta sau comunica cu ei despre o situatie.

Căutaţi lucruri pozitive de spus despre unii elevi pentru ai stimula să lucreze chiar şi atunci când întâmplină probleme sau fac greşeli în activitate.

E bine să oferiţi laude întregii clase pentru a încuraja şi pentru construirea echipei la nivelul clasei. Dar lauda poate duce la dependenţă: devine o obişnuinţă pentru elev şi în loc să-l motiveze, începe să solicite laude constante şi nu mai dezvoltă nici o iniţiativă personală. Nedreptate este o problemă care apare destul de frecvent în sălile de clasă.

Conştient sau inconştient, profesorii tind să reacţioneze pozitiv doar la unii elevi şi mai puţin la alţii.

Profesorii trebuie să încerce să pună deoparte diferenţele personale şi să trateze în mod egal fiece elev, astfel încât toţi să aibă aceleaşi şanse dar şi pentru a fi motivaţi să  înveţe.

 

 

 

Coaching pentru succes în clasă

Atunci când auziţi cuvintele "antrenor" sau "coaching", ce vă vine în minte prima dată? Pentru mulţi, aceste cuvinte vor aduce amintiri de participare, cândva la un sport. Antrenorul a fost liderul echipei, şi rolul lui sau a ei a fost de a ghida echipa spre succes.

Totuşi, termenul de "coaching" este foarte potrivit pentru a descrie funcţia de cadru didactic. Profesorii de astăzi sunt încurajaţi să petreacă mai puţin timp ţinând discursuri la tablă în favoarea discuţiilor şi rezolvării diferitelor tipuri de probleme cu elevii.

Coaching-ul poate fi definit ca un proces continuu de a oferi elevilor feedback pentru a spori, menţine sau îmbunătăţi performanţa acestora. Antrenorul arată nivelul său de performanţă, cotele de cunoştinţe şi experienţă, şi susţine încurajarea elevilor în atingerea nivelurilor de performanţă.

Coaching-ul permite elevilor să-şi dezvolte gândirea şi acţiunile ca răspuns la situaţii diferite. Demersul de coaching încurajează învăţarea, creşterea economică şi munca în echipă în acelaşi timp.

Obiectivul general al coaching-ului este de a permite elevilor şi grupuri de elevi (echipe) să se dezvolte şi motiveze unul pe altul pentru a realiza îmbunătăţiri în propria performanţa.

Pentru un bun coaching:

• • Asiguraţi-vă că scopurile şi obiectivele sunt clar definite şi consolidate.
• • Oferiţi oportunităţi pentru elevi şi echipe de a-şi dezvolta şi îmbunătăţi propriile abilităţi.
• • Observaţi şi identificaţi modalităţi de a îmbunătăţi atât performanţa individuală cât şi de echipă.
• • Oferiţi feedback asupra performanţelor individuale şi de echipă. Fii specific atunci când oferi feedback. Nu spune doar că ceva este bun sau rău.
• • Pregăti elevii pentru situaţii dificile sau de noi responsabilităţi provocându-i şi făcându-I să iasă din zona lor de confort.
• • Asiguraţi un mediu de susţinere şi non-ameninţare. Permiteţi critici constructive în sala de clasă.
• • Dacă este necesar să se asigure disciplina sau critica severă, atunci acest lucru ar trebui să se facă privat.
• • Fii pol de susţinere, de entuziasm şi pozitiv. Atitudinea antrenorului determină atitudinea echipei. Există diferite de coaching care pot fi utilizate:
• • Reconversia profesională apare atunci când elevii au o nouă responsabilitate sau trebuie să înveţe o abilitate nou. În acest moment, este necesar să-i înveţi noi cunoştinţe tehnice şi abilităţi care sunt necesare ca ei să lucreze şi să înveţe în mod eficient.
• • Direcţionarea sau ghidarea este utilizată atunci când elevii au abilităţile necesare, dar trebuie să ştie cum să aplice aceste abilităţi. Antrenorul nu poate face transferul de cunoştinţe pentru ei, dar poate acţiona ca un ghid de-a lungul modului în care aceştia încearcă să aplice abilităţile pe care le-au învăţat.
• • Factorul determinant este necesar atunci când elevii ştiu ce să facă şi cum să o facă, dar au nevoie de sprijin pentru a realiza sarcina. Acesta este un moment ideal pentru a le construi încrederea şi încurajarea de a o face.

 Disciplina eficace

Disciplina este, probabil, partea cea mai dificilă şi neplăcută a oricarui cadru didactic.

 Atunci când profesorii comunică în mod eficient normele, stabilesc aşteptările şi oferă feedback frecvent, nevoia de disciplină va fi probabil mai rară. Cu toate acestea, acţiunea este uneori necesară pentru a corecta o situaţie în care un elev a încălcat regulile sau nu depune cantitatea necesară de efort.

Multe dintre abordările tradiţionale asupra disciplinei sunt negative, punitive şi reactive conducând la sentimente negative pentru toate părţile implicate.

O abordare pozitivă a disciplinei presupune un proces conceput pentru a rezolva probleme de performanţă şi de a încuraja performanţele bune.

Teoria de bază din spatele abordării disciplinei pozitive spune că atunci când un elev este tratat ca un adult care trebuiesă rezolve o problemă, mai degrabă decât ca un copil care trebuie să fie pedepsit, elevul este mult mai probabil să răspundă pozitiv şi să corecteze problema.

 Înainte de orice acţiune disciplinară este necesar să existe o acceptare şi înţelegere a normelor de conduită şi a sistemului disciplinar de către cadrele didactice şi de către elevi. Elevii ar trebui să ştie exact ce se aşteaptă de la ei şi ce consecinţe vor fi, dacă acestea nu îndeplinesc aceste aşteptări. Normele ar trebui să fie coerente si corecte.

Aplicaţii: Alcătuieşte o listă cu metodele pe care le aplici pentru disciplinarea elevilor.

Pentru ca disciplina să fie eficientă:

• • Accentuaţi corectarea problemei mai repede dacat distribuirea pedeapsei.
• • Menţineţi elevului stima de sine şi demnitatea.
• • Faceţi în aşa fel ca elevul să prevadă care sunt consecinţele cele mai grave, în cazul în care problema nu este rezolvată.
• • Va duce la schimbarea unui comportament dorit la elev.

Componente cheie ale unui sistem eficient de disciplină sunt:

• • Respect reciproc între profesor şi elev.
• • Menţinerea sau sporirea motivaţiei.
• • O şedinţă de coaching/consiliere cât mai curând posibil, la momentul în care problema este identificată pentru prima dată.
• • Întâlniri separate. Dacă acţiunea disciplinară este făcută în faţa altora, elevul va deveni probabil defensiv şi mai puţin deschis.
• • Păstrarea confidenţialităţii.
• • Oferire de feedback periodic.
• • Adoptarea de măsuri suplimentare, dacă este necesar.

Eoarte  interesant să amintim în acest moment de “Regula de aur” care este un concept universal, din mai multe religii şi filozofii ale lumii. Ideea de baza a Regulii de aur este reciprocitatea si afirmarea implicită a valorii egale a indivizilor sub aspectul umanităţii lor. Potrivit acestui principiu, în luarea deciziei moralmente corecte, omul trebuie sa raspundă cu sinceritate la întrebarea dacă lui i-ar conveni şi dacă ar accepta fară rezerve ca el însuşi să fie tratat de către ceilalţi la fel cum intenţionează să procedeze el în relaţia cu semenii săi.

Prezenţa în folclorul nostru în formă negativă "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face", Regula de aur poate fi regăsită, ca o temă cu variaţtiuni, în mai toate religiile lumii. Iată numai câteva exemple:

• • creştinism: "Ceea ce-ai vrea ca oamenii să-ţi facă ţie, fă-le şi tu lor" (Matei, 7:12)
• • islam: "Nici unul dintre voi nu este un adevărat credincios pâna când nu îi doreşte aproapelui ceea ce-şi doreşte sieşi". (Coran)
• • iudaism: "Ceea ce este pentru tine detestabil, nu face aproapelui tău. Aceasta este toata Legea; restul sunt comentarii." (Talmud)
• • budism: "Nu-i răni pe ceilalţi prin ceea ce te face pe tine să suferi." (Udana Varga, 5, 1)
• • hinduism: "Aceasta este datoria supremă: nu face altora ceea ce nu doreşti ca ei să-ţi facă ţie" (Mahabharata, 5, 1517)
• • confucianism: "Ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie, n-o face altora" (Analecte, 15:23)

Bibliografie

1. André Peretti, Tehnici de comunicare, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
2. Anghel P., Stiluri şi metode de comunicare, Ed. Aramis, Bucureşti, 2003
3. Cameron M,. Arta de a-l asculta pe celălalt. Secretele unei comunicări reuşite, Ed. Polirom ,Iaşi, 2006
4. Dumitru Iacob si Cismaru Diana-Maria, Relaţiile publice: eficienţă prin comunicare, Bucuresti, Editura Comunicare.ro, 2003
5. Joannes A, Comunicarea prin imagini, Ed.Polirom, Iasi, 2009
6. Luca M. R., Deprinderi de comunicare, Ed.Infomarket, Brasov, 2006
7. Păuş Viorica Aura, Comunicare şi resurse umane, Ed. Polirom, Iaşi, 2006
8. Pânisoara O.I.- Comunicarea eficienta , Editura Polirom,Iasi, 2003